Linkuri accesibilitate

Eugen Tomac: „Obiectivul unirii R. Moldova cu România este unul național, nu-l poate confisca nimeni”


La marşul unirii din Chişinău. 27 martie 2016

Interviu cu liderul PMP despre oferta formațiunii ce-i vizează pe cetăţenii români din R. Moldova pentru alegerile europarlamentare.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a intrat în cursa pentru alegerile europarlamentare, din partea Partidului Mişcarea Populară. Pe locul doi se află liderul PMP, Eugen Tomac. Ambii spun ca principala lor misiune, dacă vor obține mandate în Parlamentul European, va fi unirea României cu Republica Moldova. Aflat la Chişinău pentru a se întâlni cu potențiali votanți, Eugen Tomac a acordat un interviu Europei Libere.

Interviu cu Eugen Tomac, liderul Partidului Mişcarea Populară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:21:30 0:00
Link direct


Europa Liberă: Dvs. cunoașteți bine realitățile din Republica Moldova, ați văzut cum e guvernată țara și de unii, și de alții. Iată acum e într-un impas, într-o incertitudine politică. Ce se întâmplă? Vă este clar?

Eugen Tomac, liderul Partidului Mișcarea Populară
Eugen Tomac, liderul Partidului Mișcarea Populară

Eugen Tomac: „Electoratul din Republica Moldova este extrem de divizat și confuz, alegerile din 24 februarie au reașezat scena politică, i-au mai tăiat din elan lui Igor Dodon, care visa că va obține peste 50 la sută. Nici partidele pe care le-am susținut noi din convingeri în alegeri nu au putut obține mai mult decât procentul pe care îl au, s-a confirmat faptul că reacțiile pe care le-au avut cu privire la modificarea legislației electorale au fost în avantajul guvernării și mă tem că acest impas în care se află Republica Moldova nu va fi depășit foarte ușor.

Acest dialog mimat între unii și alții este doar de dragul de a arăta că încearcă, cel puțin, să găsească o soluție de compromis pentru a scoate Republica Moldova din această stare de izolare – unii cu agenda lor din Est, alții cu o susținere consistentă de la Bruxelles, dar cu voturi puține

Republica Moldova merge cu pași rapizi spre alegeri anticipate...

pentru a crea o guvernare; Plahotniuc stă liniștit și așteaptă să fiarbă fiecare în suc propriu și mă tem că dacă nu se va găsi o opțiune pentru a se crea o nouă majoritate și o guvernare care să fie capabile să asigure o stabilitate instituțională, Republica Moldova merge cu pași rapizi spre alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Unii observatori ai scenei politice acreditau ideea că PD, sau poate mai degrabă dl Plahotniuc, așteaptă rezultatele scrutinului prezidențial din Ucraina și rezultatele alegerilor europarlamentare, ca să știe ce să facă mai departe. Credeți că ar putea după aceste alegeri din Ucraina și europarlamentare să fie clar pe ce cale merge Republica Moldova?

Eugen Tomac: „Nu l-aș vedea pe Plahotniuc chiar în rol de Kissinger, să se gândească la agenda globală, regională și după aia să ia decizii; agenda lui personală este ceea ce contează și ceea ce îl mână în deciziile politice. Cred mai degrabă că este conștient că îi este destul de dificil să rupă câțiva parlamentari de la un bloc sau altul politic, pentru că în toamnă vin alegerile locale în Republica Moldova, cel mai probabil, și dacă ar crea o majoritate în stilu-i caracteristic prin cumpărat parlamentari, precum cumpără unii castraveții la piață, acest lucru l-ar costa electoral pentru alegerile locale și, cel mai probabil că, privește lucrurile în cheia de a compromite adversarii politici prin acest dialog mimat, pentru că, dacă voiau în mod real să îl înlăture pe Plahotniuc, se înțelegeau pe câteva chestiuni, formau o majoritate de conjunctură Blocul ACUM și membrii partidului lui Dodon, dacă în mod real asta era singura lor preocupare, așa cum o clamează.

Dar aici este un joc politic, care îi convine de minune lui Plahotniuc, pentru că eu în socialiștii lui Dodon nu aș avea încredere niciodată, cu atât mai mult că în spatele lor nu este Dodon, ci este direct Federația Rusă și lucrurile sunt mult mai complexe din acest punct de vedere și consecințele pot fi catastrofale pentru ACUM, de exemplu, dar astea sunt decizii politice pe care trebuie să le ia cele două partide.

Plahotniuc se uită spre termenul care se apropie pentru alegerile locale și pregătește terenul pentru alegeri anticipate...

Dacă vor să facă o guvernare comună, e iarăși opțiunea lor, dar trebuie să aibă argumente pentru a explica populației, pentru că cetățenii Republicii Moldova sunt de-a dreptul dezgustați de tot ceea ce se întâmplă și au obosit, și pe bună dreptate au obosit. De asta cred că Plahotniuc nu se uită nici în stânga, nici în dreapta, nici la București, nici la Kiev, se uită spre termenul care se apropie pentru alegerile locale și pregătește terenul pentru alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Dar cum ar arăta Republica Moldova, dacă nu ar fi Vladimir Plahotniuc?

Eugen Tomac: „Dacă Plahotniuc s-ar retrage din viața politică, lucrurile ar prinde un nou contur, pentru că...”

Europa Liberă: Cine i-ar lua locul? Unii spun că Igor Dodon.

Eugen Tomac: „Nu cred că Dodon. Atunci s-ar crea premisele să fie mult mai izolat și să se creeze o nouă majoritate parlamentară cu oameni care în mod real și-ar dori ca Republica Moldova să devină credibilă în dialogul cu instituțiile financiare internaționale, pentru că Republica Moldova se află în impas la ora actuală, iar fără bani din afară statul nu poate supraviețui, este în această situație la ora actuală și dacă Plahotniuc ar fi un patriot real pentru Republica Moldova, ar putea face acest pas lateral, să se retragă din viața politică, să lase lucrurile să se dezvolte, dar cum îi place puterea și vedem că joacă, îmi este greu să cred că va face acest lucru.”

Europa Liberă: La anumite etape, anumiți politicieni spuneau că dacă dl Plahotniuc face Unirea, i se iartă toate celelalte păcate și poate să ajungă chiar un erou național?

Eugen Tomac: „Plahotniuc a făcut unirea pentru el, că este și cetățean român; pentru Republica Moldova nu-l văd cu un apetit atât de mare să împingă lucrurile spre această direcție.”

Europa Liberă: Republica Moldova devine un subiect interesant pentru București, pentru clasa politică din România sau mai degrabă dvs., politicienii, treceți Prutul ca să acumulați niște voturi – fie că pentru alegerile din România, fie că pentru cele europarlamentare?

Eugen Tomac: „Dna Ursu, ne cunoaștem de foarte mulți ani și vreau să vă spun că în sfârșit îmi văd visul împlinit cu ochii, pentru că eu acum 15 ani, când încercam să readuc în spațiul public românesc subiectul Republica Moldova, eram privit așa, ca un extraterestru. Ce mai avem de făcut sau de împărțit cu Republica Moldova?... Și strategia mea a fost foarte aplicată.

Eu sunt cel care a stat în spatele proiectului de simplificare a Legii cetățeniei române, astfel încât câți mai mulți români din această regiune a Republicii Moldova să primească și cetățenie română. Și eu am gândit-o ca pe o strategie pe termen lung, pentru că mi-am dat seama că atunci când Republica Moldova și românii din Republica Moldova vor deveni o țintă electorală pentru clasa politică de la București, mă refer la cetățenii români din Republica Moldova au devenit un câmp politic de interes major pentru statul român astăzi.

Mă bucur mult, pe 14 aprilie 2009 am luat această decizie în Guvern să simplificăm Legea cetățeniei române. De atunci și până astăzi s-au schimbat multe, un milion de basarabeni dețin și pașaport românesc.

Ținta mea este să reușesc să modific legea astfel încât toți cei care dețin cetățenia R. Moldova și se află în UE să primească cetățenia română în maximum trei luni de zile...

Nu vă puteți imagina cum îmi crește inima când merg și mă întâlnesc cu ei în toată Europa și mulți îmi spun: „Vă mulțumim, pentru că ați avut curajul să luați această decizie, într-un moment extrem de neplăcut și pentru România”, pentru că eram membri proaspăt intrați în Uniunea Europeană.

Ținta mea este să reușesc să modific legea astfel încât toți cei care dețin cetățenia Republicii Moldova și se află acum în Uniunea Europeană să primească cetățenia română în maximum trei luni de zile. Și dacă modificările pe care le-am propus eu la Legea cetățeniei române vor fi adoptate, astfel încât statul român trebuie să ia o decizie tehnică, să descentralizeze procesul de procesare a dosarelor, în fiecare județ din România să poată fi depus dosarul și în termen de trei-patru luni de zile să fie soluționat. Tehnic avem această capacitate.

Între Ministerul de Interne de la București și Ministerul de Interne de la Chișinău există o comunicare instituțională destul de bună, datele se verifică astăzi în timp real. Deci, toate neclaritățile care există pot fi limpezite mult mai rapid. Totul ține de voința politică. Dacă vom face acest lucru, eu sunt convins că în doi-trei ani de zile peste 50 la sută din populația Republicii Moldova va deține și cetățenia română, implicit cetățenia Uniunii Europene. Și atunci nu veți vedea doar români în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2024, ci vor veni și italieni, și greci, și spanioli să descopere Republica Moldova și vocația ei europeană prin prisma electorală, ceea ce este un lucru foarte important și bun.”

Europa Liberă: Dar când v-am întrebat dacă Republica Moldova a ajuns să fie un subiect de interes pentru București nu am pus punctul doar la cetățenie...

Eugen Tomac: „Asta a fost ținta mea – să trezesc interesul politic la București pentru Republica Moldova, în primul rând, prin această chestiune concretă, electorală. Dacă partidele au un interes direct electoral, atunci sunt obligate ca și în agenda lor politică subiectul Republica Moldova să nu mai figureze printre alte priorități, ci să devină...”

Europa Liberă: Acum toți cei care ajung la Chișinău – mă refer la politicienii români și mai ales cei care vor să obțină un mandat în Parlamentul European – spun că în programele lor se regăsește inclusiv ca Republica Moldova să fie o prioritate.

Toate partidele la ora actuală sunt implicate în acest proces de a reseta relația cu Republica Moldova...

Eugen Tomac: „Ceea ce este un lucru bun. Ne-am atins obiectivul. Acesta a fost obiectivul ca oamenii politici de la București să nu mai trateze doar în termeni de slogan relația cu Republica Moldova. Și eu vă spun sigur că în 2020 Guvernul care se va instala în România va avea un minister pentru relația cu Republica Moldova. Acestea sunt țintele mele politice, pe care mi le-am stabilit în urmă cu ceva ani de zile și acum devin realități, pentru că viața ne obligă să luăm măsuri și decizii pentru a crea instrumente cu care statul român să-și poată implementa politicile stabilite de partide. Deci, prin urmare, toate partidele la ora actuală sunt implicate în acest proces de a reseta relația cu Republica Moldova.

Guvernul actual nu a înțeles nimic, din păcate. Chiar am avut o discuție cu premierul Dăncilă la un moment dat și am insistat ca, în cadrul președinției Consiliului Uniunii Europene, Guvernul României să fructifice această oportunitate pe dimensiunea Republicii Moldova. Ce temă mai frumoasă puteai avea în timpul președinției decât aceasta de a încerca să tractezi Republica Moldova în proiectul mare european?...”

Europa Liberă: În scurt timp se încheie mandatul României pe care îl deține în calitate de președinte la Uniunea Europeană, la Consiliul European și nu s-au reușit prea multe.

Eugen Tomac: „Nu, n-a existat deloc pe agendă, chiar noi am adoptat în Parlament anul trecut, în luna noiembrie, o declarație a Parlamentului cu prilejul președinției și eu am insistat ca în acea declarație să fie introdus un paragraf legat de Republica Moldova, pentru că aceste oportunități apar foarte rar – să discuți cu lideri politici europeni instituțional pe această temă, nu se întâmplă în fiecare zi. Și noi am ratat această oportunitate.

Eu, pe instrumentele pe care le-am avut la dispoziție, mi-am făcut datoria ca Republica Moldova să nu fie abandonată în pachetul acesta pe care îl pregăteau pentru președinție. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic și instabilitatea de la Chișinău a contribuit la acest lucru în mod clar.”

Europa Liberă: Pentru alegerile europarlamentare, Partidul Mișcarea Populară îl are ca locomotivă pe ex-liderul de la Cotroceni Traian Băsescu, dar nu aveți, se pare că, niciun nume de aici, din Republica Moldova.

Eugen Tomac: „Stați o clipă. Eu, chiar dacă stau de 20 de ani la București, niciodată nu mi-am negat originea de basarabean și cred că la ora actuală sunt basarabeanul cu cele mai multe șanse să ajungă în Parlamentul European, așa cum am reușit cu susținerea cetățenilor români din Republica Moldova să ajung în Parlamentul de la București și în ultimii zece ani ne-am întâlnit de foarte multe ori în alegerile din România cu cetățeni români din Republica Moldova, cred că până acum nu i-am dezamăgit pe cei mai mulți dintre ei.

Cred că sunt basarabeanul cu cele mai multe șanse să ajungă la Bruxelles...

Dacă îmi vor acorda încrederea pe 26 mai, pentru că locul doi, după președintele Traian Băsescu, pe listă sunt eu și subliniez: cred că sunt basarabeanul cu cele mai multe șanse să ajungă la Bruxelles. Și la Bruxelles și în PPE, și în cadrul altor instituții sunt destul de cunoscut, și viziunea mea, și abordarea mea pragmatică și, sigur, împletită cu această încărcătură emoțională, este foarte cunoscută și nu numai la Bruxelles, chiar și la Washington.”

Europa Liberă: Traian Băsescu mereu insistă pe ideea că Republica Moldova, în următorii 50 de ani, nu are șansa să adere la Uniunea Europeană, iar alții se întreabă: și dacă se vorbește despre Unire de 15 ani, tot unite nu sunt cele două state?

Eugen Tomac: „Da, Uniunea Europeană nu are în proiectele sale de viitor prevăzută o extindere a Uniunii spre Est. A existat Acordul de Asociere maximum din ce s-a întâmplat și replica Federației Ruse a fost cruntă – Crimeea anexată, Ucraina băgată în haos. În schimb, cine spune că se vorbește foarte mult despre unire, dar nu s-a făcut nimic, se înșală. Nu s-au făcut prea multe, pentru că frâna cea mai mare în acest proces n-o avem nici la Moscova, nici la Bruxelles; frâna cea mai mare este aici, la Chișinău.

Clasa politică din Republica Moldova nu-și dorește să trateze cu seriozitate această opțiune, pe care să o ia măcar în calcul. Unii o denigrează, alții o duc în derizoriu, alții spun că nu este cazul, alții spun că nu este momentul, alții spun că România nu este pregătită. Or, eu cred că asta este una dintre cele mai mari minciuni, pentru că am bătut anul trecut, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la adoptarea Declarației de Unire din 27 martie 1918 ca în Parlament să dăm o declarație cu o încărcătură politică uriașă în premieră, rămâne un document în istorie, pentru că statul român prin acea declarație la care eu am lucrat direct împreună și cu alți politicieni, bineînțeles, dar am fost miezul acelei declarații, prin care am spus clar că „statul român își asumă să înceapă oricând negocierile pe tema unirii Republicii Moldova cu România atunci când la Chișinău va exista voință politică”, ca să nu împingem lucrurile spre derizoriu și să rămână doar o simplă declarație politică.”

Europa Liberă: Da, dar aceste declarații îl fac...

Eugen Tomac: „...asumă, statul român își asumă că oricând este pregătit...”

Europa Liberă: ...îl fac pe Igor Dodon furios și el spune că va încerca, dacă va obține majoritate în Parlament, să interzică prin lege unionismul.

O mulțime de socialiști au cetățenie română, se simt confortabil călătorind în toată Europa prin vacanțe, iar aici duc o propagandă antiromânească...

Eugen Tomac: „Dodon trebuie să se lămurească cu convingerile lui, pentru că și-a atins limitele și cu propaganda asta. Atâta timp cât o mulțime de socialiști au cetățenie română, se simt extraordinar de confortabil călătorind în toată Europa prin vacanțe, iar aici duc o propagandă primitivă antiromânească, asta este efectul între ceea ce spun și ceea ce fac.

De asta cred că oamenii trebuie să fie un pic mai deschiși, un pic mai capabili să înțeleagă că dincolo de ceea ce spun politicienii există o realitate. Și realitatea asta se numește: „Ce perspectivă are Republica Moldova? Ce le pot promite părinții copiilor lor astăzi în Republica Moldova?”.

Că dacă vă uitați la capitolul venituri, lucrurile stau dramatic; la capitolul funcționarea instituțiilor statului, lucrurile stau foarte rău; la capitolul ce pensii primesc persoanele în vârstă, lucrurile stau dramatic. Cum ieși din acest impas, ce le promiți oamenilor ca om politic în Republica Moldova că le poți oferi? Nu există altă soluție. Și de asta spun că cei care sunt rezervați față de proiectul unirii se înșală, pentru că sunt deja peste 100 de mii de tineri care și-au făcut studiile în universitățile din România.

Eu am fost cel care a insistat ca numărul să se mărească la 5.000 și știu, și poate confirma orice student care a participat la luarea acestor decizii pe care le-am promovat. În Republica Moldova se studiază astăzi „Istoria românilor”, pentru că eu am insistat ca Guvernul român să tipărească toate manualele de „Istorie a românilor”. A fost o inițiativă pe care eu am propus-o și am promovat-o în Guvern, e o realitate astăzi. Faptul că 1.000.000 de cetățeni ai Republicii Moldova sunt astăzi posesori de pașaport românesc iarăși este un demers pe care l-am făcut cu scopul de a apropia cele două societăți, de a apropia cele două state, de a apropia cele două maluri ale Prutului.

Sunt consecințe directe ale unor politici gândite și implementate de noi. Deci, din punctul acesta de vedere s-au întâmplat lucruri concrete care schimbă parametrii; nu-i schimbă fundamental, atât de mult cât și-ar dori fiecare om. Și eu mi-aș fi dorit mult mai multe, dar în limitele timpului pe care le trăim, credem că am făcut pași concreți și ei trebuie doar accelerați.”

Europa Liberă: Foarte multă lume își pune întrebarea: dacă unirea e prioritate, de ce atât de dezbinați sunt unioniștii în Republica Moldova?

Eugen Tomac: „Cred că este greșită abordarea că unioniștii au înregistrat un eșec la ultimele alegeri. Imaginați-vă că eu mâine aș propune în programul meu politic ca obiectiv unirea României cu Statele Unite și dacă aș candida și aș lua un vot, ce asta ar însemna că în România pro-americanii au un singur vot? Unioniștii sunt în toate partidele. Obiectivul acesta de a uni Republica Moldova cu România este un obiectiv național, nu-l poate confisca nimeni. El va avea credibilitate atunci când politicienii vor fi credibili în mesajele pe care le promovează. Nu sunt de acord cu această variantă, sunt liberi toți.”

Europa Liberă: Acum, câteva partide, câteva formațiuni au spus că dacă se ajunge la alegeri anticipate sau la cele locale, vor participa cu blocul lor.

Eugen Tomac: „Este foarte bine. Să încerce fiecare să convingă cetățenii că obiectivul unirii este important, dar, repet: votul îl vor primi cei care vor fi credibili în mesajele lor, vor fi convingători. Nu este corect să spui: „Dle, suntem foarte puțini, pentru că noi am primit foarte puține voturi”. Întrebarea trebuie pusă altfel: „Ați fost suficient de convingători pentru a le câștiga oamenilor încrederea”? Deci, în Republica Moldova valul celor care cred în acest proiect al unirii Republicii Moldova cu România drept soluția realistă de a ieși din acest impas este din ce în ce mai mare. Rămâne ca noi, politicienii, să-i și convingem pe oameni să ne dea votul pentru a pune în aplicare acest proiect.”

Europa Liberă: Faptul că regiunea transnistreană are cele mai multe exporturi pe piața românească cum e văzut de către un politician ca Eugen Tomac?

Eugen Tomac: „Păi, exact ca în logica lui Dodon. Dodon la televizor – de dragul propriului electorat – înjură România, dar cei mai mulți din membrii partidului lui au și cetățenie română. Și acei din Transnistria înjură Guvernul de la Chișinău, duc o propagandă primitivă antiromânească, dar bani le place să facă în România și duc firme și exportă ș.a.m.d. Deci, Uniunea Europeană înseamnă prosperitate, mai mulți bani, o viață mai calitativă; nu există o altă perspectivă.

Rusia și-a atins limitele. Ea rămâne în jucător militar, global, dar din punctul de vedere al bunăstării vieții nu poate oferi mai mult. Și-a atins limitele. Și oamenii trebuie să înțeleagă lucrurile astea. Eu am cunoscut toate minoritățile naționale din România și de multe ori în timpul vacanțelor de vară, pentru că eu am lansat acel program de tabere de la Sulina, mă întâlneam cu rușii din România care locuiesc în zona județului Tulcea, niciun rus n-am întâlnit în România, care să spună că ar fugi oricând din România sau că se simte stingherit în România, sau se simte prigonit, n-am întâlnit niciunul, toți sunt bine integrați, se simt extraordinar, au reprezentant în Parlament, deci, din punctul de vedere al relațiilor între majoritate și minoritate, România este din punctul acesta de vedere un model și mi-aș dori ca politicienii din Republica Moldova, ăștia care duc așa o luptă cu mânie proletară împotrivă României să înțeleagă că vremurile alea au apus.

Și dacă vor să le dea o perspectivă oamenilor, trebuie să se gândească la una realistă, și este una singură – să avem mai mulți cetățeni români în Republica Moldova, atunci când vor fi majoritatea cetățenilor Republicii Moldova și cetățeni ai României și implicit ai Uniunii Europene, Uniunea Europeană va trebui să ia act de o realitate, că în vecinătatea sa se află un stat unde majoritatea cetățenilor sunt ai Uniunii Europene, deci nu poți să ignori această unire care se va face prin cetățenie.

Acesta a fost proiectul pe care l-am gândit și am această satisfacție că lucrurile încep să prindă un alt contur, iar la Bruxelles e nevoie de oameni precum președintele Băsescu sau, prin experiența cea pe care am acumulat-o și eu, pentru că noi putem să le explicăm partenerilor noștri de ce am făcut aceste lucruri, pentru că noi le-am gândit, noi le-am implementat și noi le putem duce mai departe și de asta am luat această decizie, ca o perioadă să ne mutăm activitatea în linii mari la Bruxelles, sigur că și în România vom rămâne la fel de activi.”

Europa Liberă: Și la Chișinău...

Eugen Tomac: „În mod obligatoriu. La Chișinău nu renunț nici să îmi ceară de la Kremlin și palatul prezidențial al Republicii Moldova, oricine, nu renunț niciodată.”

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG