Linkuri accesibilitate

Peste un milion de francezi au participat la marșul național de solidaritate de la Paris, la 11 ianuarie.
Peste un milion de francezi au participat la marșul național de solidaritate de la Paris, la 11 ianuarie.

„Je suis Charlie” în Europa de Est

Reacții în Rusia și țările Parteneriatului Estic după atacul de la „Charlie Hebdo” din Paris. Un proiect de Natalia Sergheev.

Ucraina

Rostislav Hotin, jurnalist la serviciul ucrainean al Radio Europa Liberă/Libertatea

Rostislav Hotin
Rostislav Hotin

„Libertatea exprimării și libertățile fundamentale sunt un subiect important pentru Ucraina. E una dintre cauzele din care oamenii au ieșit pe Maidan. Chiar dacă în estul Ucrainei are loc război, președintele Poroșenko a plecat la Paris pentru a-și exprima sprijinul după atacul de la «Charlie Hebdo». Din păcate, când s-a întors, Ucraina a fost cutremurată de propria tragedie. Într-un autobuz care se afla la un punct de control în regiunea Donbas, a nimerit un proiectil, lansat de separatiști, probabil. Au murit 12 oamenii și alți 16 au fost răniți. În apariția sa televizată, președintele a făcut o paralelă între uciderea civililor nevinovați în Donețk și a celor de la redacția «Charlie Hebdo».”

Imagini de la marșul de solidaritate cu Charlie Hebdo la Kiev, Ucraina
Azerbaidjan

Arzu Gheibullaeva, jurnalistă la serviciul azer al Radio Europa Liberă/Libertatea

Arzu Gheibullaeva
Arzu Gheibullaeva

​„În semn de solidaritate cu victimele atacului de la «Charlie Hebdo», doi bărbați din Azerbaidjan au curățat zăpada în fața unei biserici. Cei care au dorit să-și exprime condoleanțele într-un mod mai tradițional, au venit la consulatul Franței. Libertatea presei și a exprimării e o mare problemă în Azerbaidjan. Biroul nostru Radio Libertatea din Baku a fost închis pe 26 decembrie, chiar după Crăciun, când toată lumea era încă în vacanță. Jurnaliștii au fost scoși din redacție și interogați cu forța. Și acest exemplu este doar unul din cele recente. În Azerbaidjan, practic, nu au mai rămas surse independente de presă. Una din publicațiile de opoziție a decis să se închidă de sine stătător, ca să nu pună angajații în pericol.”

Armenia

Armen Koloian, corespondent al serviciului armean al Radio Europa Liberă/Libertatea

Armen Koloian, în mijloc
Armen Koloian, în mijloc

„Reacția armenilor la cele întâmplate în Franța a fost extrem de negativă, fiindcă omorul jurnaliștilor e în sine revoltător, nemaivorbind de felul în care au fost uciși acești oameni.

Însă, trebuie luat în considerație specificul armenesc. În Armenia, nu există tradiția caricaturizării liderilor religioși. Oamenii sunt sensibili la astfel de glume. Vorbind de protestul Pussy Riot în catedrala lui Iisus Mântuitorul, mulți armeni au fost indignați. Desigur, oamenii nu doreau o pedeapsă atât de crudă pentru acele fete, însă sunt opinii că există o limită pe care nu trebuie să o treci, fie vorba de glumele pe seama religiei creștine sau musulmane. Dar din ceea ce am văzut online, în ziare și la TV, toți spun că jurnaliștii nu trebuie atinși.”

Locuitorii capitalei armene Erevan au venit la Ambasada Franței să depună flori în semn de solidaritate cu victimele de la redacția revistei satirice franceze Charlie Hebdo

Rusia

Andrei Șarîi, şef-adjunct al serviciului rusesc al Radio Europa Liberă/Libertatea

Andrei Șarîi
Andrei Șarîi

„Opinia rușilor liberali nu se deosebește de reacția din țările europene, dar era și un număr impunător de oameni care spuneau că așa și le trebuie, că jurnaliștii au primit ce au meritat, că nu trebuiau să ia în derîdere astfel de personaje sfinte. Vectorul acestor opinii coincide cu politica promovată de stat în ultimul timp.

Cu toții ținem minte procesul de judecată împotriva Pussy Riot, atitudinea autorităților față de diverși artiști radicali, precum Pavlenski.

La Moscova, câțiva activiști au ieșit cu pancarde «Je suis Charlie». Poliția a arestat unul sau doi, probabil, dintr-un reflex condiționat.

Unii spun că tragediile noastre nu sunt observate - în cazul Beslanului n-a ieșit un milion de oameni pe străzi. Producătorul cântăreței ruse Valeria, Iosif Prigojin a spus că nimeni nu a protestat când li s-au încălcat drepturile și nu le-au permis intrarea în Letonia. Adică, omul nu s-a sinchisit să pună pe aceeași tavă aceste cazuri.

Deși în Rusia a fost o reacție contradictorie, ea poate fi înțeleasă, luând în vedere circumstanțele.”

Locuitori din Sankt-Petersburg s-au solidarizat cu victimele din atacul asupra Charlie Hebdo

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG