Vineri seara la Sankt Petersburg s-au încheiat tratativele între delegația Republicii Moldova și Gazprom. Vicepremierul moldovean Andrei Spînu și președintele Consiliului de administrație al Gazprom Alexei Miller au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldova-Gaz și nevoia unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare. În baza înțelegerii urmează să fie prelungit pe cinci ani contractul anterior între Gazprom și Moldova-Gaz, utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract urmează să înceapă din 1 noiembrie 2021. În octombrie Republica Moldova a primit gaz în baza unei prelungiri de o lună a contractului cu Gazprom, în volum insuficient. Diferența de volum a fost achiziționată în această perioadă de pe piața spot, prin intermediul companiei Energocom, la prețuri de piață. Despre criza generată de creșterea prețurilor la energie vorbim la acest sfârșit de săptămână.
* * *
În cei 30 de ani de independentă, 100 procente din gazele Moldovei au fost importate din Rusia. Dar există si alternative care ar permite ca gazul să vină si din Vest. Presedinta Maia Sandu alansat un apel la solidaritate națională: „Să nu permitem divizarea țării când ne este cel mai greu”. Despre criza gazelor Europa Liberă a discutat cu locanicii din Sipoteni, Călăraşi pe care i-am întrebat cum s-au pregatit ei pentru sezonul rece.
– „Noi ne străduim să ne aprovizionăm cu lemne pentru iarnă, lemnele s-au mai scumpit oleacă față de anul trecut, dar îmi pare rău că problema cu gazele așa de brusc s-a schimbat înspre rău.”
Europa Liberă: Iată acum, cine trebuie să intervină, cum să discute autoritățile Republicii Moldova cu cele din Rusia ca să găsească un compromis?
– „Reieșind din interesele Republicii Moldova, căci, oricum, soluție se poate de găsit și prin alte metode alternative cu România, cu Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: Dar este sau nu presiune din partea Rusiei asupra Moldovei?
– „Este, că chiar și problema care s-a pus ca să achite datoria aceasta care nu-i real în așa termen pentru actuala guvernare, 700 de milioane, ca atare nu a fost achitată suma la timp și a crescut în 10 ani și imediat, în 3 ani de zile, să se rezolve. Dacă am pornit pe calea demnității, trebuie să continuăm așa, dar dacă o să aplecăm capul în jos, n-o să mai ieșim din asta.”
Europa Liberă: Dar admiteți că în relația moldo-rusă acum e și dosarul transnistrean pus în joc, odată cu insistența Rusiei de a majora tarifele pentru gaze?
– „Da, da, socot că și factorul acesta influențează, cel care a cheltuit, acela trebuie să achite și, la urma urmei, au să se conformeze toți, dacă o să ne ținem poziția. Trebuie să continuăm calea integrării europene, de a trăi o viață mai bună, de a face o imagine de țară care are aspirații europene și să facă totul pentru ca oamenii să trăiască mai bine.”
– „S-a mărit și la Europa, nu spun, d-apoi chiar așa măriri?
La Europa cu 1.200 de euro, așa a spus că acolo, dar leafa-i mare la Europa...
Dar la noi ce leafă avem, avem pensiile de o mie și oleacă de lei? Eu îndeobște n-am idee, n-am idee cum o să fie. Cum?...”
Europa Liberă: V-ați făcut rezerve de cărbuni, de lemne?
– „Da’ de pe ce? De pe ce să facem noi rezervele celea? Da’ ce cărbunii ceia îs puțin? Îs patru mii și ceva de lei, da’ lemnele îs 800-900. Aveți închipuire câte pensii, dacă eu am 1.300, apoi ce jumătate de an eu să nu mai mănânc? Da’ eu îs pe pastile, îs bolnavă de Doamne ferește. Apoi pe ce mai cumpăr eu și pastile, pe ce mai cumpăr eu și producte și pe ce mai facem noi ce mai facem?”
Europa Liberă: Dar gaz consumați mult?
– „Gaz consum la baterii, consumăm sigur că, iarna ne încălzeam cu gaz, iaca, vreo câteva ierni. Ne-am străduit să facem gazificație...”
Europa Liberă: Și cât a ajuns să achitați factura?
– „Până la 900, până la 1.000, măcar așa, da’ amu tare rău ne pare că am ales și nu știu pe cine am ales. Maia Sandu, Maia Sandu... Și diaspora, și noi toți am avut nădejde în Maia Sandu. Și n-o să facă nimic Maia Sandu, că Maia Sandu vrea Crimeea. Ce s-a băgat în Crimeea asta, ce are ea cu Crimeea? Eu puțin îs în politică, dar mai citesc și mai văd, că ei îi trebuie Crimeea, că ei îi trebuie de-amu și cu Pridnestrovia (Transnistria). Da, dacă n-au scos atâția ani armata din Pridnestrovia, amu o s-o scoată ea? Amu-i pandemie, amu-i tot, amu-s toate pe capul nostru. Tare greu o să ne descurcăm, pensiile ni le-au mărit cu vreo 300 și ceva de lei, dar gazul am înțeles că îl scumpesc de 3-4 ori. Ce „vremuri bune” ne-au ajuns, nu ne-a ajuns nicio „vreme bună”, din ce în ce mai rău. Când eram cu celălalt președinte, se ducea și încheia contractele la Moscova, mai apleca capul, da’ asta nici nu vrea să aplece capul, nici nimic, că ea-i mândră și frumoasă, da’ lumea străduiește, așa că n-avem niciun viitor, nu se mai întoarce diaspora acasă, nu se mai întoarce nimeni acasă absolut.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm cetățenii cât de pregătiți sunt pentru sezonul rece.
– „Suntem pregătiți cu lemne, cărbune pentru sobe nu prea, că nu se vinde, îi puțin acum și-i foarte scump, da-s pregătiți oamenii cu lemne și au și gaz, dar de gaz îi vorba că au să-l scumpească.”
Europa Liberă: Cum vă explicați Dvs. această scumpire atât de bruscă și de mare?
Dar iată nu știu cine-i vinovat aici și în legătură cu ce se fac chestiunile acestea...
- „Cred că li se împuținează gazul de-amu sub pământ acolo de unde vine, de unde-l produc.”
Europa Liberă: Câtă economie și câtă politică e atunci când vorbim despre problema gazelor?
– „Politica-i mare, dar tâlc din asta nu prea. Nu știu cam cu cât o să-l scumpească.”
Europa Liberă: Rusia propune cu o mie de dolari mia de metri cubi.
– „Diferența-i mare, așa că eu mai degrabă trec la soba mea cu lemne și cu fel de fel de buruian de-aista care crește mai grosuț și voi ieși din iarnă poate.”
Europa Liberă: Câtă rezervă de lemne ați făcut?
– „Un skladometru (metru ster) de lemne îi la 700-800 de lei.”
Europa Liberă: Dvs. câtă rezervă v-ați făcut?
– „Eu mi-am făcut, mi-am făcut rezervă, am vreo 10 skladometri, așa că îmi ajunge și poate mi-a rămâne și pe la anul încă vreoleacă.”
Europa Liberă: Adică nu vi-i frică?
– „Bine că eu m-am străhuit (asigurat) în felul acesta, dar alții care n-au, ce fac? Pe mine nu știu cum m-a întrebat cineva: Îți trebuie lemne? – Poftim! I-am pus banii în mână, am luat lemnele, le-am descărcat...”
Europa Liberă: Dar cât gaz folosiți iarna?
– „Puțin, iată, plăteam 50-60 de lei. Când să faci mâncare, repede ai deschis gazul acolo și faci mâncare, dar aici trebuie să aprinzi focul, să pui la plită, până se înfierbântă, până iese fum, până una-alta...”
Europa Liberă: Dacă ar fi Dvs. să discutați cu Vladimir Putin, ce i-ați spune, cum l-ați convinge?
– „L-aș ruga să mai ieftinească, dar dacă n-a vrea, n-a vrea și...”
Europa Liberă: Cum e mai bine – cu capul plecat sau cu demnitate?
– „Cu demnitate-i mai bine. Poate se vor lămuri chestiunile, îi vorba să se înțeleagă acolo. Ceva se face, lumea s-a înmulțit, îi mai multă și nevoile-s mari, dar trebuie ceva de făcut și de viețuit.”
Europa Liberă: Credeți că la mijloc e și regiunea transnistreană, problema transnistreană în relația moldo-rusă?
– „Cu Transnistria îi dușmănie de când. Ce armata, era vorba parcă s-o ia? Nici n-au s-o ia înseamnă că, dacă n-au luat-o până acum. Spunea c-o să rezolve prezidentul nostru și cu dna Sandu, să se lămurească.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi suntem în ospeție aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm cetățenii cum se vor descurca pe timp de iarnă, dacă e atât de acută problema asigurării țării cu resurse energetice.
– „D-apoi mata știi cum este o vorbă – cum îți așterni, așa și te-i odihni. Vara îți faci sanie pe iarnă, iarna îți faci căruță pe vară.
Dar parcă n-aș zice s-o ducă lumea rău, care-i stăruitoare, vrea să vă zic...
Sunt care-s grei și parcă când îl vezi așa, îi dai o mână de ajutor. Cum ai să-l lași, săracul, să înghețe?”
Europa Liberă: Gazprom-ul insistă ca să majoreze tarifele pentru gaze. Cum ar trebui să discute cei de la putere cu cei din Rusia?
– „Ar trebui să discute, cum s-au înțeles ceilalți să se înțeleagă și partidul ista pe care l-am ales acolo în parlament.”
Europa Liberă: Dar Rusia îi vrea binele Republicii Moldova?
– „Mătincă mai mult rău îi vrea, și i-a vrut rău. Noi le-am fost robi lor, știți? Și tot pe noi ne-au jlobit, că greu o ducem. N-o să se ducă armata asta sovietică de aici, oameni buni, a rușilor iștia, n-o să se ducă, oameni buni, că ei atâta ce și-au întărit aici vițele și vor să nimicească Moldova asta.”
Europa Liberă: Dar acum se decide, Moldova mai aproape de Est sau de Vest? Și încotro ar trebui să meargă țara?
– „Dacă au mers până acum cu rușii, de-amu să se ia cu Europa asta, toți să se unească, eu socot că ar fi mai bine. Ne-a promis că o să ne dea România gaz natural, o să avem de la dânșii, așteptăm. D-apoi noi de câți ani ședem cu mâna întinsă și așteptăm, tot așteptăm, poate ne-a da cineva, dar numai Dumnezeu știe cine ne-a da și cum va da.”
Europa Liberă: V-ați pregătit, ați cumpărat lemne, ce ați pregătit pentru iarnă?
– „Drept vă spun că încă n-am cumpărat lemne și-i tot zic omului ista, dar tot iese una în cale, ba una n-ai, ba alta, și-i scumpete la toate și încă n-am luat, dar amu așa s-a ridicat prețul și la lemnele acestea, Doamne, Maica Domnului. Și-s la pensie, iaca, am 9 ani de când îs la pensie.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm cetățenii cum sunt pregătiți de iarnă.
– „Ne-am pregătit noi de iarnă oleacă de lemne, dar tot nu știu, dacă o să fie iarna, dacă au să ne ajungă, că-i scump acum toate celea. Pensia-i mică, dar cerințele-s multe – comunalele, de-abia ne ajunge să le plătim și gazul ista amu s-a scumpit și toate celea s-au scumpit, și productele și nu știu, o târâim tare-tare greu.”
Europa Liberă: Și care ar fi soluția?
– „Să fie prețurile mai joase. Când erau prețurile mai joase și pensia era mai mică, dar noi aveam cu ce trăi, dar acum nu ne ajunge nimic. În parlament dacă ar fi niște oameni care să înțeleagă poporul, dar ei îs mulți de cei care pun bețe în roate și prezidentul nostru nu poate să facă nimic când are atâția dușmani primprejur. Dodon a luat și și-a făcut pentru dânsul și pentru toate neamurile lui, dar de popor a uitat. S-a retras din parlament și se bagă în altă parte unde să poată el să-i împiedice pe aceștia care vor să mai facă ceva.”
Europa Liberă: Dar cetățenii știu ce vor, sunt uniți, pentru că iată chiar aici, la Sipoteni, mulți spun că mai bine trebuie capul plecat?
– „Ei, nu mai trebuie capul plecat, dar tare puțini oameni au rămas la noi, a plecat tot tineretul peste hotare și au rămas câțiva moșnegi și câteva băbuțe și cu puterile noastre nu putem face nimic.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am ajuns aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm cetățenii cât de pregătiți sunt pentru ca să treacă cu bine sezonul rece.
– „Îi tare greu, dar dacă a venit de la lucru și tineretul a veni de la lucru și n-a fi svet (lumină) și n-a fi gaz, spuneți ce-i asta?
Școlarii când vin de la școală și fără încălzire, fără lumină, fără gaz, fără nimic, iaca, asta-i problema...
Eu spun că-i tare greu la țară, eu că-s bătrână și-s calică de picioare, eu lucrez la un holodilnik și am strâns sâmburi pe care i-am adus acasă și ei se împuțesc, ca să dau la iarnă focul. Am dat, iaca, la 7 mii pe lemne și, ca să-mi țină 2-3 ani, am luat sâmburi, sâmburi de la perje ca să-i punem pe foc. Altceva n-am ce face, pensia o dau jumătate pe leacuri, că am probleme cu inima și-s calică de picioare.”
Europa Liberă: Cât cheltuiți iarna pentru încălzire?
– „Eee, socotiți, pe încălzire tot se duce, că la mine șade și o prostire electrică în pat, că la mine 5 pe 5 îi spalinea (dormitorul), 10 mii, mai mult de 10 mii, mai mult... Și-ncă eu nu dau focul tare, că la fereastră îngheață apa, da’ pe cuptor oleacă-i cald, că nu dau focul de tot.”
Europa Liberă: Și pensia?
– „Da’ pensia, iaca, amu mi-au adăugat, încă s-o primesc, dar am avut 1.025. Da’ cât mi-au adăugat? Că spun alții că le-au adăugat mult, dar alții spun că voobșce (în genere) nu știu...”
Europa Liberă: Dar cât stagiu de cotizare aveți?
– „Stagiu peste 30 de ani am, dar am și 4 copii. Ce tolk (folos) dacă pensia ne-o mărește, dar au scumpit tare, hai că pentru un pensionar se mai poate, dar tineretul ista de unde să ia bani dacă la țară nu-i de lucru?”
Europa Liberă: Dar cum vă explicați că Rusia acum cere de 3, de 4 ori mai mult pentru mia de metri cubi?
– „Știți cum? Rusia..., hai să grăim așa, oleacă au fost căscați la guvern. A trebuit oleacă mai înainte. Știi, pe om, dacă-l ugovorești (convingi), faci treabă, dar dacă nu-l ugovorești, el nu-ți face, dacă tu ai picat de-amu până la urmă, când iaca omătul șade să cadă. De ce să ne ținem așa gordîie (mândri)? Iaca suntem într-o mahala, de ce să se țină unul așa gordîi tare, când trebuie oleacă să te mai apleci și nu se primește toată gălăgia asta?”
Europa Liberă: Dar cum credeți, trebuie să discute Maia Sandu cu Vladimir Putin sau cum trebuie?
– „Da, da, da... Da, să se ducă acolo să grăiască. Ei știu cum să grăiască cred că. Asta tot se face dinainte, nu se face amu când vine omătul peste noi, amu nu se face, konecino (desigur) fiecare... Du-te la o piață, te duci mai dimineață, poți să mai cumperi, dar mai târziu ține prețul și vsio (gata). El ține prețul, că știe că tu ai să iei, vrei-nu vrei.”
Europa Liberă: Care-i drumul corect pe care trebuie să meargă Republica Moldova?
– „Să vă spun drept, aici nu pot să vă răspund, că toți promit, dar de lucru nu-i, dar înainte – păpușoi puneau și oamenii se duceau măcar la prășit, dar amu dau și păpușoii ceia cu ghirbițid (ierbicide), răsărita o dau cu ghirbițid, n-au unde se duce.
Unde să se ducă? Ori se apucă de băut...
Nu-i de lucru deloc, deloc, deloc. Tare-i greu de trăit – 10 case nu-s (locuite), una este, 10 case nu-s, una este, care se cârligă, care-s duși, care... Iaca cum îi. Cine să șadă la sărăcia asta?”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm localnicii cum vor ierna și cât de îngrijorați sunt de situația care s-a creat în jurul resurselor energetice.
– „Situația îi complicată, dar depinde cum te uiți. S-a pornit un haos, guvernanții vor să facă și ei au tendința de a face ceva, dar ei s-au cam încâlcit, pentru că la noi statul nostru îi bazat pe scheme și când începi o schemă s-o rupi trebuie s-o rupi cu sânge, dar noi nu suntem gata de transformări, pentru că la noi ca să fie bine, trebuie să fie rău, dar problema îi într-aceea că totul depinde de discuții, prin discuții se află adevărul, trebuie de discutat.”
Europa Liberă: Treizeci de ani Republica Moldova a fost dependentă mai mult de importul de resurse energetice din Est, de la Moscova. Acum dialogul dintre Chișinău și Moscova cum vi se pare, pentru că Gazprom-ul insistă pe o mie de dolari pe mia de metri cubi de gaz?
– „D-apoi noi toți cerem, că așa-i piața, dar la piață se merge pe bază de discuții. Noi tot timpul căutăm să fie cineva vinovat – rușii îs vinovați, românii îs vinovați... Dar de nu suntem noi vinovați? Tot timpul trebuie să ne bazăm pe gaz, dar cine ne încurcă să ne bazăm pe resursele noastre, există și tendința de energie regenerabilă? Iată, tot ceea ce ne înconjoară pe noi se numește biomasă. Și noi ce facem cu dânsa? O luăm și-i dăm foc, dar de ce să n-o prelucrăm, doar pentru asta au venit fonduri europene astronomice?”
Europa Liberă: Personal Dvs., cum o să iernați în acest an? V-ați făcut rezerve?
– „Nu. Problema o să fie rezolvată 100%, că o să mai fie oleacă de văicăreală și o să fie semnat contractul tot cu Rusia.”
Europa Liberă: Ziceți că trebuie să fie dialog între Chișinău și Moscova?
– „Numaidecât! Acum când a fost discuția cu Spânu și cu Kulminschi la Moscova, le-a spus că să dea datoria de 700 de milioane, pe care le aveți numai voi, noi cu Transnistria nu mai comentăm, o să cerem și de la Transnistria. Problema este că hai să ne oprim noi să furăm, hai să respectăm legile. La noi, cu potențialul țării noastre, noi putem să trăim și să înflorim, numai cu o condiție: hai să ne oprim de furat și hai să respectăm legile, și dacă promitem, hai să facem.”
Europa Liberă: Și în concluzie, Moldova mai aproape de Est sau de Vest, care ar fi calea corectă?
– „Cea mai corectă cale e Moldova să fie mai aproape de oamenii săi, că nu are importanță că-i Est sau Vest, are importanță aici pe loc să conlucrăm cu toți, că la bază trebuie să fie interesul țării, dar nu să așteptăm cu mâna întinsă că Europa o să ne dea, că, ia uite, rușii îs răi, nu ne dau, ne dă Europa, hai cu Europa. Noi nu trebuie să umblăm cu mâna întinsă, noi trebuie să ne gândim la noi, să avem grijă de noi. Iaca, Dvs. ați intrat în Sipoteni, după hârtie noi suntem 7 mii și ceva de locuitori, dar în realitate - nici 4 mii.”
Europa Liberă: Și restul sunt în căutarea unei vieți mai bune în străinătate?
– „Restul umblă după bani ușori. Dar cine ne încurcă să facem bani aici? Noi putem să lucrăm, să-i facem pe-ai noștri.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași și întrebăm cetățenii cât de îngrijorați sunt pentru iarna care se apropie și, mai ales, cum și cu ce se vor încălzi la iarnă.
– „Cu ce ne încălzim? Cu lemne, lemne avem de zapas (rezervă) din iarna trecută; cât vom avea, atâta ne vom încălzi.”
Europa Liberă: Dar gaz cât consumați?
– „Gaz consumăm numai pe timpul de acum, dacă se începe frigul, facem focul cu lemne, că-i foarte scump gazul și nu ne permit banii și buzunarul, acum oleacă dimineața și oleacă seara punem, așa, oleacă. Când e mai frig, consumăm lemne, dar așa, o mie de lei ne vine când consumăm dimineața și seara, dar dacă să consumăm în fiecare zi, apoi cred că mai mult, n-am încercat așa.”
Europa Liberă: Dar în general această problemă referitoare la asigurarea țării și cetățenilor cu resurse energetice, cum o înțelegeți Dvs.?
– „S-a scumpit acum foarte, foarte tare și nu ne permite ca să putem să facem cu gazul ista întotdeauna, că-i foarte scump, că s-a scumpit acum și gaz, și lumină, și tot-tot, de-atâta nu ne permite buzunarul ca să ne putem întreține.”
Valentina Ursu, Europa Liberă...
– „Vă știu foarte bine. Ascult Europa Liberă și sunt bucuros de această emisiune, vă mulțumesc și cât mai des să faceți așa emisiuni, ca să fie la curent cetățenii noștri. Bine ați venit la Sipoteni!”
Europa Liberă: Astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm cetățenii ce preocupări au în ajun de începere a sezonului rece, cât sunt de preocupați de resursele energetice.
– „Suntem pregătiți.”
– „Vedem și noi criza că persistă, sunt probleme cu căldura, dar cetățenii trebuie să înțeleagă că odată și odată trebuie să punem punct la această problemă. Sunt alternative.”
Europa Liberă: Care?
– „Gazoductul Iași-Ungheni merge vorba că 75% poate să ne aprovizioneze cu gaze naturale. Gazoductul Iași-Chișinău, așa merge vorba că-i funcțional, lucrează, și lumea, cetățenii noștri nu trebuie să se sperie că n-o să avem gaz, gaz o să fie.”
Europa Liberă: Atitudinea Rusiei, a Gazprom-ului față de Republica Moldova cum o înțelegeți?
– „N-aș spune că e o atitudine bună față de noi, de cetățenii Republicii Moldova, fiindcă avem și cetățeni ruși care trăiesc aici, la noi în republică, este partea cealaltă a Nistrului, în stânga Nistrului sunt tot cetățeni ruși și sigur că ar trebui o altă abordare să fie față de cetățeni. Aceste aproape 800 de milioane de dolari acumulate s-au acumulat timp de zeci de ani. În primul rând este un șantaj. Noi am avut o criză și cu legumele, cu fructele, cu embargourile acestea, erau răsturnate și călcate cu tractoarele prin Federația Rusă, în Breanskul cela pe unde treceau furele (TIR-urile), dar vedeți că s-au schimbat olecuțică, un pic vremurile.
Exportăm în Uniunea Europeană, avem foarte buni vecini – Ucraina, România, țările baltice...
Eu sper că Uniunea Europeană n-o să ne lase pe noi, nu poate să ne lase, Fondul Monetar Internațional ne dă aproape 600 de milioane de dolari, sunt banii care au să vină de la Uniunea Europeană, sper că n-au să ne lase, chiar și România vedeți și Dvs. câtă păcură de-acum îi oferă Republicii Moldova. Ucraina, după cum am înțeles, o să ne dea un pic de gaz de acolo, ca să ieșim din criza aceasta, dar, după cum am înțeles, au găsit alte surse, că tot rușii s-au întors cu spatele față de noi, conducerea cred că o să găsească și alte surse și sper că n-o să înghețăm. Și cetățenii trebuie să înțeleagă, trebuie să aibă un pic de răbdare, fiindcă foarte greu se face schimbarea aceasta, pentru că sunt rădăcini, așa de tare s-au înrădăcinat schemele acestea, că acum îi foarte greu de dezrădăcinat. Dar lumea nu înțelege, ei vor schimbarea deodată, vor pensii, vor locuri de muncă, vor să fie bine, dar nu se poate așa ceva, oricât de greu o să ne fie, dar odată și odată trebuie să punem punct pe problema aceasta. La fiecare sezon noi suntem șantajați de către Federația Rusă. Avem încă relații vechi cu Federația Rusă, sigur că trebuie să avem relații bune economice, politice, dar sperăm că conducerea, pe care majoritatea au votat pentru această schimbare, sperăm că o să depășim. Vedeți, Dodon a plecat, el are după dânsul multe păcate și el a depus și mandatul, sunt și alte probleme, să vorbim de „kuliok”, să vorbim de Bahamas, sunt multe probleme, vedem că și în justiție cât de cât lucrurile se schimbă...”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm cum va fi la iarnă. Vă îngrijorează că nu s-a reușit deocamdată să se negocieze importul de gaze?
– „Foarte tare ne îngrijorează, nu știm ce ne așteaptă, iarna-i iarnă oricum. E greu, e foarte greu.”
Europa Liberă: Și negocierile cu Gazprom-ul, cu Rusia cum ar trebui să se poarte?
– „Ar trebui să găsească un numitor comun. Cum tot timpul a fost importat de acolo gazul, dar acum nu-i posibil? Ar trebui să găsească o soluție.”
Europa Liberă: Cum v-ați pregătit de iarnă? Ați cumpărat lemne, cărbuni?
– „Am cumpărat lemne, dar cărbuni n-am reușit. Ne încălzim cu lemne până când, am vrut la gaz, dar cred că n-o să reușim.”
Europa Liberă: Dar gaz cam cât cheltuiați?
– „Pe lună la vreo 130 de lei, dar acum la toate s-au ridicat prețurile - și la benzină, și la motorină, și la gaz.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Sipoteni, Călărași, și întrebăm localnicii cum vor ierna în acest an.
– „Tare greu, că dacă n-avem gaz, lemnele îs scumpe și eu îs pensionar, pensia-i mititică și greu o să fie.”
Europa Liberă: Dar autoritățile cum ar trebui să rezolve problema asigurării cu resurse energetice?
– „Ar trebui să ia măsuri, dar îi târziu de-amu, trebuia mai dinainte, mai din vară. Nu se știe cum o să fie mai departe.”
Europa Liberă: Lemne ați cumpărat?
– „Da, noi am cumpărat lemne din vară, amu iarăși s-au scumpit cu vreo sută-două de lei, atunci era 700 lei, amu-i 900 de lei. Cum vă spun, dacă nu te-ai pregătit din vară, apoi iarna vine greu de-amu, bani nu-i de unde, resurse nu-s.”
Europa Liberă: Dar gaz consumați mult iarna?
– „Dar eu trăiesc singur și nu prea, numai cât la plitkă (aragaz).”
Europa Liberă: Federația Rusă, Gazprom-ul insistă că Republica Moldova trebuie să achite peste 700 milioane de dolari și să importe gazul la un preț de aproape 1.000 de euro pe mia de metri cubi.
– „Văleu! Asta-i scump, țăranul n-are bani și-i foarte greu, dar datoriile trebuie mai dinainte date câte oleacă, nu să se grămădească așa de mult. De unde să ia acum atâția bani?”
Europa Liberă: Alte guverne au acumulat aceste datorii.
– „Alte guverne, dar a picat pe aista guvern și amu răspunde, dar norodul suferă, cum se spune.”
Europa Liberă: Dar Rusia șantajează Republica Moldova?
– „Încă tare! Vor ca să fie stăpâni pe noi, dar noi vrem să fim liberi. Au mai fost greutăți și am mers înainte și amu trebuie tot înainte, nu trebuie să lăsăm așa.”
Europa Liberă: Dar pentru cetățean contează, Moldova mai aproape de Rusia sau mai aproape de Uniunea Europeană?
– „Nici cu rușii, nici cu Europa, suntem la mijloc.”
Europa Liberă: Și contează acum pentru oameni de unde va veni ajutorul – din Est sau din Vest?
– „Nu contează de unde va veni, dar să fie, dar dacă nu-i, îi rău de tot, rusul niciodată n-o să dea Moldova pe orișice. Aicea-i problemă mare, ei nu se lasă cu una, cu două. Trebuie să fim cu capul sus și să ne gândim la un viitor mai bun și să fim stăpâni pe noi.”
* * *
Opinii adunate la Sipoteni, Călărași. Un rol central în actuala criză a gazelor îl joacă recent construitul, dar controversatul gazoduct Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania direct prin Marea Baltică. Mai mulți eurodeputați au acuzat Federația Rusă de faptul că ar fi refuzat mărirea volumului de gaze, livrat țărilor europene pe rutele vechi, pentru a forța darea în folosință a gazoductului cel nou, care este criticat de multe țări est-europene, dar și de Statele Unite ale Americii. Rusia, chiar și prin vocea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a respins orice legătură. Dar cum se vede situația în Germania? O discuție cu analista politică de la Berlin Anneli Ute Gabanyi.
Anneli Ute Gabanyi: „Este, în primul rând, vizată conectarea rapidă a celor două conducte Nord Stream 2 la conductele Germaniei, adică deschiderea pieței germane pentru gazul care trece prin acele două conducte. Rușii încă nu au de fapt OK-ul nici administrației germane pentru activarea acestor două conducte și livrarea de gaze prin ele către Germania sau către Uniunea Europeană în general, dar nici Uniunea Europeană nu este încă de acord, pentru că există un principiu al Uniunii Europene care spune că cel care livrează gazele n-are voie să fie în același timp și acea instituție care controlează conductele pentru a diviza aceste două acțiuni și care dacă sunt în una și aceeași mână, ceea ce este cazul cu Gazprom, poate să devină foarte ușor un element de presiune politică, iar rușii până acum nu au semnalizat că ar dori să divizeze aceste două funcțiuni, adică livrarea și controlul conductelor, și în Germania în momentul de față nu se știe cine este la putere. Și în acest vacuum de putere, Rusia face această presiune, însă în același timp mai schimbă și metoda de vânzare a gazului său – de la niște contracte cu durată lungă trece la vânzarea pe piața spot, adică pe piața de zi cu zi, lucru care face ca prețurile care se măresc foarte, foarte rapid și într-un mod care dă frisoane pot fi schimbate de provider. Aceasta este marea problemă de care este afectată și Republica Moldova, dar suntem afectați noi toți și nu știm cât va dura această perioadă de presiune, dar totuși se apropie iarna, sperăm că o iarnă nu prea răcoroasă.”
Europa Liberă: Credeți că, odată cu desemnarea noului cancelar german, lucrurile vor deveni mult mai clare în relația cu Gazprom-ul și cu Kremlinul? Și, în general, Putin va începe să vadă altfel Uniunea Europeană?
Anneli Ute Gabanyi: „Este o problemă care încă nu este decisă, pentru că noi nu ne dăm seama încă în Germania cine va decide și în ce măsură Partidul Social-Democrat, care îl va prezenta și pe noul cancelar, dl Scholz, actualul ministru de finanțe, cancelarul nu va mai avea aceeași putere în cadrul coaliției de trei partide, cum era în guvernele cu care eram obișnuiți până acum. În primul rând, acest partid nu mai este prea puternic, adică a cules numai vreo 25 la sută de voturi, celelalte două partide – ecologiștii, adică verzii și liberalii sunt mult mai puternice și s-au înțeles deja între ele, dar va fi foarte interesant cine va fi ministru de externe.
Dacă va fi un social-democrat, ceea ce nu ar fi de așteptat, social-democrații, după părerea mea, din această coaliție de trei partide sunt cei mai rusofili și au fost întotdeauna foarte rusofili; verzii, spre marea mea mirare, ceea ce nu era de așteptat, sunt foarte critici vizavi de Rusia. De exemplu, unul dintre cei doi președinți ai Partidului Verde a vizitat Ucraina acum o lună și ceva și, culmea, spre marea mea surprindere, a pledat pentru înarmarea Ucrainei pentru a se putea apăra împotriva rușilor, lucru care a creat o oarecare neliniște chiar și printre alți colegi de partid, pentru că, în paranteze fie spus, Partidul Ecologiștilor, din punctul de vedere al politicii interne, ar fi mai degrabă roșu, adică mai degrabă socialist sau social-democrat, dar uite că în politica externă par a fi mai degrabă aliniați de partea partidelor mai conservatoare. Ideal ar fi, cel mai deștept posibil ministru de externe ar fi un membru proeminent al Partidului Liberal, dar nu știm dacă ei vor obține Ministerul de Externe. Deci, vom vedea. Nu este sigur deloc că acest guvern va avea o poziție mult mai înțelegătoare vizavi de Putin, depinde foarte mult de echilibrul din interiorul noului guvern.”