Pe 26-27 ianurie se împlinesc 70 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz, din Polonia. Numărul evreilor omorâți acolo nu este cunoscut cu precizie, însă este estimat la peste un milion de oameni. Corespondentul Europei Libere Carl Schreck a vorbit cu una dintre supraviețuitoare, Eva Mozes Kor, născută în România interbelică, despre ziua în care trupele sovietice au eliberat lagărul. Tradus și adaptat de Natalia Sergheev.
După nouă zile de lupte grele în apropierea lagărului, o liniște ciudată a căzut peste Auschwitz și ascunzișul în care erau Eva Mozes Kor, pe atunci o copilă de zece ani, cu sora ei geamănă Miriam. Tăcerea încordată s-a spulberat după amiază.
„O femeie a intrat fugind în baraca noastră și a strigat, cât o țineau plămânii: «Suntem liberi! Suntem liberi! Suntem liberi!» Asta a sunat extraordinar”, spune Kor.
Visul a devenit realitate peste o jumătate de oră. Pe 27 ianuarie 1945, a zărit în depărtare „o mulțime de oameni, îmbrăcați în camuflaje impermeabile albe”, care veneau spre ei, prin zăpadă.
„Aveau zâmbete largi pe față”, spune dânsa. „Pentru mine, era important că nu păreau a fi naziști. Am fugit spre ei. Ne-au dat ciocolate, biscuiți și ne-au îmbrățișat. Acesta a fost gustul libertății.”
Aveau zâmbete largi pe față. Ne-au dat ciocolate, biscuiți și ne-au îmbrățișat. Acesta a fost gustul libertății.
Acum, Kor are 80 de ani. Împreună cu sora ei, a fost printre cei 7000 de prizonieri eliberați de Armata Sovietică din faimosul lagăr de exterminare nazist, acum 70 de ani. Tot ea a fost una dintre puținii copii, care au supraviețuit experimentelor medicale inumane ale unuia dintre cei mai notorii criminali naziști, Josef Mengele.
Kor își amintește că spre seară, soldații sovietici din Armata 60 a primului front ucrainean au venit la barăcile în care ele stăteau. „Au băut votcă, au dansat, iar noi stăteam în cerc și aplaudam”, a spus femeia.
Soldații s-au întors două-trei zile mai târziu, cu niște camere de filmat. I-au rugat pe copii să-și îmbrace din nou uniformele în dungi și să recreeze marșul prin lagăr, ceea ce a părut straniu pentru unii.
Nu toți au fost de acord, dar Kor și-a dat seama că asta ar putea fi de folos în ianuarie. „I-am spus surorii mele că afară e frig și ar fi bine să punem încă un strat de îmbrăcăminte pe noi. Așa și am făcut. După asta, cu toții am mărșăluit printre două rânduri de garduri cu sârmă ghimpată, iar ei ne-au filmat”.
„Eram absolut singure”
Eva și Miriam au ajuns la Auschwitz cu mama, tatăl și două surori mai mari, în mai 1944, după patru zile de drum. Alături de alți evrei, el au fost îmbulzite într-un vehicul pentru vite și duse la Auschwitz. Veneau din ghettoul Șimleu Silvaniei din Transilvania.
Gemenele și-au văzut familia pentru ultima dată pe așa-numita „platformă a despărțirilor”, la Auschwitz, unde se făcea „trierea” deportaților. Tatăl și surorile au dispărut în mulțime, însă mama le ținea strâns de mână.
Printre strigătele de disperare și lătratul câinilor, un neamț în uniformă s-a apropiat de mama lor și a întrebat-o dacă fetele sunt gemene. Femeia a întrebat dacă ar putea fi un lucru bun. Neamțul a zis că poate.
Mama a confirmat că fiicele sunt gemene, după care fetele au fost smulse din îmbrățișarea ei.
„Țin minte cum mâinile mamei s-au întins în disperare, când ne-au rupt de la ea”, a spus Kor. „Nici n-am reușit să-i spun adio. N-am înțeles că atunci era ultima dată când o vedeam”.
Gemenele niciodată n-au aflat care a fost soarta familiei lor.
„Miriam și cu mine am rămas fără familie”, a spus Kor. „Eram singure și nu știam ce va fi cu noi”.
„Am refuzat să mor”
Fetele au fost printre cele 1500 de perechi de gemeni, pe care s-au făcut experimente medicale sub conducerea lui Mengele, ale cărui practici hidoase i-au asigurat numele de „Îngerul Morții”.
La Auschwitz, surorile, ca și mulți alți gemeni, au fost supuse unor „experimene” care erau adevărate torturi, li s-au injectat substanțe necunoscute, au fost supuse unor experimente genetice.
Însă, spre deosebire de ceilalți, ele nu au murit, chiar dacă au fost tratate ca niște cobai umani.
Kor își amintește cum într-o zi, au separat-o de sora ei și i-au injectat o substanță necunoscută, care a provocat perturbări bruște în temperatura corpului.
Infografic: Auschwitz - atunci și acum
Mai târziu, Miriam i-a povestit că atunci, la Auschwitz, doctorii o cercetau cu mare atenție, de parcă așteptau să se întâmple ceva. Kor a conchis că dacă ea ar fi murit după injecție, medicii ar fi ucis-o pe Miriam ca să facă o autopsie comparativă.
Își amintește cuvintele lui Mengele, după ce a început febra.
„Râzând sarcastic, el a spus: «Rău că e atât de tânără, mai are de trăit doar două săptămâni»”, spune femeia. „Știam că are dreptate, dar am refuzat să mor. Mi-am promis să-i dovedesc lui Mengele că greșește. Am decis că voi supraviețui și mă voi întoarce la surioara mea Miriam.”
„Copilăria noastră a fost pierdută”
Eva și Miriam au reușit să supraviețuiască experimentelor medicale și ultimelor eforturi ale naziștilor de a extermina prizonierii, înainte ca Auschwitz să fie eliberat de către forțele sovietice.
Kor spune că a rămas în viață ca prin minune după atacul unor gardieni naziști, care împușcau prizonierii la întâmplare, chiar cu o săptămână înainte de venirea soldaților sovietici.
Călugărițele ne-au dat jucării. Ele nu înțelegeau că nu mai eram copil și că nu aveam nevoie de jucării. Copilăria mea a fost pierdută în Auschwitz pentru totdeauna.
După ce lagărul a fost eliberat, niște călugărițe locale au început să se îngrijească de surori. Le-au dat și „multe jucării”.
„Pentru mine, acest gest a fost straniu și insultător. Ele nu înțelegeau că nu mai eram copil și că nu aveam nevoie de jucării”, a spus Kor. „Sunt sigură că intențiile lor erau din cele mai bune, dar ele nu știau prin ce am trecut la doar 11 ani. Niciodată n-am mai pus mâna pe o jucărie. Copilăria mea a fost pierdută în Auschwitz pentru totdeauna.”
Ulterior, surorile au ajuns într-o tabără de refugiați. Fetele au reușit să se întoarcă acasă, în satul român Porț, unde familia avusese în proprietate niște pământ, înainte să fie deportată de forțele ungare aliate nemților, în 1944.
Kor spera că dacă ele au supraviețuit, cineva din familia lor la fel a rămas în viață. Dar surorile și-au găsit casa pustie și jefuită. „Cred că a fost cea mai tristă zi din viața mea. Am sperat cu disperare că a mai supraviețuit cineva din familia noastră”, a spus ea.
„Libere de Auschwitz”
Surorile au emigrat în Israel, în 1950. Kor spune că anume acolo a putut adormi liniștit, pentru prima dată după nouă ani.
„În sfârșit, am putut adormi fără frica de a fi omorâtă pentru că sunt evreică”, a spus ea.
Ambele fete și-au făcut o carieră, s-au căsătorit și au avut copii. În anii 60, Kor s-a mutat în SUA cu soțul ei american, și el un supraviețuitor al Holocaustului.
Până în ultima zi, Miriam a avut probleme cu rinichii. Kor crede că ele au fost cauzate de experimentele lui Mengele. Până în ziua de azi, nu știe ce li s-a injectat ei și surorii sale.
La câțiva ani după moartea lui Miriam, Kor spune că a simțit o altă formă de eliberare: iertarea torționarilor naziști.
În 1995, la a 50-a aniversare de la eliberarea lagărului Auschwitz, Kor a citit mărturia unui medic nazist Hans Muench, de la care a cerut confirmarea detaliilor ororilor de la Auschwitz.
„Pentru mine, era important să fie un doctor nazist, nu un supraviețuitor evreu sau un eliberator”, explică Kor. „Revizioniștii spun că e o istorie inventată de evrei. Dacă aș fi întâlnit vreodată un astfel de revizionist, i-aș fi băgat sub nas acest document. Asta era ideea.”
După ce a citit declarația, Kor a anunțat că îi iartă pe naziștii. Gestul a trezit controverse, luând în vedere crimele din perioada Holocaustului. Însă femeia spune că această decizie nu ține de criminali.
„Ceea ce am înțeles mi-a schimbat viața”, spune Kor. „Am descoperit în mine puterea de a ierta. Nimeni nu-mi poate da această putere și nimeni nu mi-o poate lua. E a mea și pot face cu ea ceea ce cred de cuviință.”
Ea spune că a decis să-l ierte chiar și pe Mengele, care a decedat înaintea ambelor surori. Doctorul notoriu din SS a murit în 1979, în America de Sud, după ce decenii reușise să se ascundă pentru a scăpa de arest și judecată.
„Dacă îl iert pe Mengele, pe cel mai rău dintre ei, pot ierta pe oricine care m-a făcut vreodată să sufăr”, a spus ea.
Iertarea a eliberat-o de „trecutul tragic”.
„M-am eliberat de Auschwitz și m-am eliberat de Mengele”.
