Mii de oameni care doresc să părăsească Afganistanul continuă să facă eforturi ca să ajungă la aeroportul din Kabul, în timp ce Statele Unite și aliații lor au accelerat ritmul evacuărilor pentru a putea îndeplini termenul-limită din 31 august, termen rămas neschimbat pentru retragerea totală a trupelor americane și internaționale din Afganistan și despre care președintele Joe Biden a spus că devin din ce în ce mai riscante în fiecare zi pentru trupele americane aflate încă în Afganistan.
Peste 75 000 de persoane au fost deja evacuate până la începutul zilei de miercuri, dar mulțimi uriașe de oameni așteaptă în afara aeroportului, sperând să plece cumva deoarece se tem de represalii din partea Talibanilor, pentru că au lucrat cu trupele internaționale în ultimele două decenii.
Alți afgani se tem de revenirea talibanilor care au adoptat în trecut o interpretare dogmatica a legii islamice Sharia, când au fost la putere din 1996 până în 2001. Cel mai mult au suferit atunci femeile și fetele cărora li s-a interzis să meargă la școală, să iasă pe stradă neînsoțite de un bărbat din familie și să poată practica doar foarte puține meserii.
Președintele Joe Biden a spus marți că evacuarea trebuie finalizată până la termen și că asta „depinde de faptul că talibanii continuă să coopereze și să permită accesul la aeroport și nu sunt perturbate operațiunile trupelor americane. ” 6000 de militari – majoritatea americani asigură securitatea aeroportului și zborurilor de evacuare.
Marți, într-o conferință de presă, talibanii au anunțat că interzic plecarea din țară a afganilor, dar vor continua să permită plecarea străinilor. Purtătorul de cuvânt al talibanilor a cerut Washingtonului să înceteze să îi îndemne pe afganii cu calificări să părăsească țara. Multi dintre aceștia au colaborat cu organizațiile internaționale și cu guvernele europene si ale țărilor NATO.
Talibanii au promis o amnistie generală pentru oricine a lucrat cu guvernul susținut de Statele Unite. Dar există relatări credibile și îngrijorătoare despre militanții talibani care au ucis și urmărit jurnaliști, militari din fostele trupe afgane, oficiali guvernamentali, femei și fete.
În intervenția sa de marți, după summitul G 7, organizat de urgență pe tema Afganistanului de către Marea Britanie – liderul de la Casa Albă a spus că unul dintre pericolele majore existente pentru trupele americane aflate încă în Afganistan ar fi posibilitatea unui atac al unui grup terorist cunoscut sub numele de ISIS-K sau Statul Islamic-Khorasan - un afiliat al Statului Islamic în Afganistan și un „dușman declarat” al talibanilor.
„În fiecare zi în care suntem pe teren este o altă zi în care știm că ISIS-K încearcă să țintească aeroportul și să atace atât forțele americane și aliate, cât și civili nevinovați”, a spus președintele Joe Biden, vorbind de la Casa Albă.
El a spus că talibanii iau măsuri pentru a colabora cu Statele Unite, dar a adăugat că este o situație complicată, cu un „risc major”.
Există relatări că talibanii au început să nu permită afganilor să intre în spațiul aeroportului de la Kabul.
Sute de foști gardieni afgani de la ambasada australiană și familiile lor au fost lăsați marți ore îndelungate în afara aeroportului din Kabul, înainte de a li se spune că nu pot intra deoarece nu au vize în pașapoarte.
După ce publicația The Guardian a scris la sfârșitul zilei de marți că ultimul zbor militar britanic din Afganistan ar putea să aibă loc în „24 până la 36 de ore”, ministrul britanic de externe Dominic Raab a căutat să calmeze îngrijorările, spunând miercuri că aproape toți cetățenii britanici fără dublă naționalitate fusese evacuați din Afganistan.
El a spus în ultimele 24 de ore că aproximativ 2.000 de persoane au fost aduse în Marea Britanie de la Kabul.
Rusia a anunțat miercuri că trimite patru avioane militare pentru a evacua aproximativ 500 de cetățeni ruși, precum și bieloruși, kârgâzi, tadjici, uzbeci și ucraineni din Afganistan.
Aeronava este echipată cu personal medical și rechizite pentru a oferi asistența medicală necesară în zbor, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
Liderii grupului celor 7 - Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Statele Unite - s-au întâlnit online marți și au discutat despre cum să finalizeze retragerea și cum să facă față talibanilor pe mai departe. Ei au spus, în declarația lor comună de final, că vor rămâne angajați în Afganistan și vor sprijini Organizația Națiunilor Unite în coordonarea ajutorului umanitar imediat.
Premierul britanic Boris Johnson a declarat că G7 a fost de acord nu numai cu o abordare comună a gestionării evacuării, ci și cu o foaie de parcurs a modului de a interacționa cu talibanii.
Condiția esențială acordului G7 este că militanții trebuie să permită trecerea în siguranță a afganilor care doresc să părăsească țara chiar și după 31 august, a spus Johnson. El a subliniat că G7 exercită o influență economică, diplomatică și politică asupra talibanilor, având capacitatea de a reține fonduri substanțiale.
La rândul lui, președintele Biden a spus că Statele Unite vor urmări îndeaproape acțiunile Talibanilor, și nu numai declaratiile lor „Îi vom judeca după acțiunile lor”, a spus președintele american.
Președintele Biden a anunțat în luna aprilie că dorește ca trupele americane să fie retrase complet înainte de a se împlini 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, înfăptuite de militanții Al-Qaeda, ai căror lideri găsiseră un refugiu sigur în Afganistanul guvernat de talibani. Ulterior, el a stabilit data limită pentru 31 august, dată despre care organizații internaționale pentru apărarea drepturilor omului spun că este - în actualele condiții – pripită și încărcată de riscuri pentru populația civilă aflată sub conducerea talibană.