Mariana Hausleitner este o specialistǎ în istoria României şi o bunǎ cunoscǎtoare a istoriei est-europene.
Deja în perioada studenţiei, Hausleitner s-a concentrat asupra unor subiecte istorice, politice şi culturale est-europene. În teza ei de doctorat, susţinutǎ în 1987, a cercetat problema minoritǎţilor naţionale în cadrul mişcǎrii muncitoreşti din România, pînǎ-n anul 1924. Hausleitner a fost cadru didactic la Universitatea liberǎ din Berlin şi a lucrat, apoi, într-un institut din München. În ultimii 30 şi ceva de ani, a publicat numeroase studii, articole în dicţionare şi volume istorice, între care amintim aici cele mai importante (fǎrǎ a mai enumera şi articole, apǎrute în diverse reviste de specialitate):
- Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Großrumäniens 1918-1944, (Românizarea Bucovinei. Impunerea pretenţiei naţional-statale a României Mari 1918-1944), Oldenbourg Verlag, München, 2001;
- Deutsche und Juden in Bessarabien. Zur Minderheitenpolitik Russlands und Großrumäniens, (Germani şi evrei în Basarabia. Despre politica faţă de minorităţi a Rusiei şi României Mari), IKGS Verlag, München, 2005;
- Vom Faschismus zum Stalinismus. Deutsche und andere Minderheiten in Ostmittel- und Südosteuropa 1941-1953, (De la fascism la stalinism. Germani şi alte minorităţi în Europa centrală şi de sud-est, 1941-1951), IKGS Verlag, München, 2008;
- Die Donauschwaben 1868–1948. Ihre Rolle im rumänischen und serbischen Banat (Şvabii dunăreni 1868-1948. Rolul lor în Banatul românesc şi sîrbesc), Franz Steiner Verlag, Stuttgart, 2014;
- „Viel Mischmasch mitgenommen“. Die Umsiedlungen aus der Bukowina 1940 („Am luat cu noi mişmaşuri”. Dislocǎrile din Bucovina 1940) De Gruyter, Oldenbourg, 2018.
- Hausleitner este şi co-editoare a volumului: Rumänien und der Holocaust. Zu den Massenverbrechen in Transnistrien 1941-1944 (România şi Holocaustul. Despre crimele în masă din Transnistria 1941-1944), Metropol Verlag, Berlin, 2001.
În ultimul ei volum*, intitulat: „Autoafirmarea în contextul unor mǎsuri statale represive. Evrei şi germani în România dupǎ 1830”, apǎrut de curînd la Berlin, autoarea oferǎ cititorilor, practic, o sintezǎ a lucrǎrilor ei din trecut. Pe alocuri, ea introduce în carte informaţii complementare şi rezultatele unor cercetǎri, bazate atît pe date inedite, culese din arhivele din România, Ucraina sau Republica Moldova, cît şi din studii de ultimǎ orǎ.
Atenţia principalǎ o acordǎ minoritǎţilor evreieşti şi germane din diferitele provincii româneşti de la 1830 încoace. Decalajul între statutul social al evreilor din Bucovina habsburgicǎ şi cel al populaţiei germane fusese treptat eliminat în urma liberalizǎrii legislaţiei care a facilitat procesul de emancipare şi eliminare a mǎsurilor discriminatorii. Dupǎ Primul Rǎzboi Mondial, atît evreii, cît şi germanii deveniserǎ minoritǎţi naţionale în România Mare. Colaborarea pragmaticǎ la nivel politic, inclusiv în parlamentul de la Bucureşti, s-a concentrat atunci asupra acordǎrii drepturilor civile şi asupra respectǎrii promisiunilor cuprinse în Proclamaţia de la Alba Iulia. Prin încercarea partidelor româneşti de a îngrǎdi libertǎţile minoritare şi refuzul acestora de a le acorda autonomia culturalǎ promisǎ, s-a creat o atmosferǎ conflictualǎ latentǎ. Aceastǎ situaţie specialǎ a creat, pentru scurtǎ vreme, bazele unui consens minimal inter-minoritar.
80 de ani de la „cel mai mare masacru de pe teritoriul României moderne” - Pogromul de la Iași
În acest context, Hausleitner se opreşte, de exemplu, şi asupra legendei impuse mai ales de istoriografia naţional-comunistǎ care susţinea cǎ reprezentanţii stîngii din fostele provincii ale imperiului Austro-Ungar ar fi susţinut fǎrǎ rezerve unirea de la 1918. Reticenţa unor social-democraţi din centrele industriale din Banat, de pildǎ, faţǎ de unificare s-a consolidat mai ales dupǎ ce la 13 decembrie 1918 s-a deschis focul asupra demonstranţilor din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti.
Dorinţa plecǎrii evreilor şi germanilor din România a devenit un fenomen
Tensiunile între populaţia majoritarǎ şi minoritari s-au accentuat odatǎ cu apariţie unor grupǎri şi partide ultranaţionaliste, fasciste şi pro-naziste. În cadrul populaţiei germane din Ardeal, Banat, Bucovina şi Basarabia influenţa naţional-socialismului a dus la întreruperea conlucrǎrii cu evreii şi a contribuit, în paralel, la creşterea antisemitismului minoritar, combinat cu cel promovat de grupǎri naţionaliste româneşti. Acest mixaj toxic intern plus alianţa între Germania nazistǎ şi România a culminat în Holocaust. Consecinţele acestei politici au produs dupǎ rǎzboi efecte dramatice pentru întreaga minoritate germanǎ, acuzatǎ şi pedepsitǎ colectiv de colaborare cu naziştii.
Mǎsurile represive ale noului regim comunist, îndreptate contra unor organizaţii evreieşti, etichetate drept sioniste, au avut drept urmare un prim val de emigrare spre Israel. În perioda urmǎtoare dorinţa plecǎrii evreilor şi germanilor din România a devenit un fenomen pe care regimul a încercat sǎ-l limiteze. În acelaşi timp, regimul a profitat material în urma lui, încasînd sume importante din partea Israelului şi Germaniei federale pentru persoanele cǎrora li se permitea sǎ emigreze.
Mariana Hausleitner nu face concesii interpretative sau complezenţe în faţa unor lucrǎri istoriografice româneşti, mai vechi sau mai noi, tributare unor viziuni şi reflexe etnocentriste. Perioda istoricǎ parcursǎ sintetic în aceastǎ lucrare se terminǎ cu schiţarea situaţiei contemporane dupǎ începerea preşedinţiei lui Klaus Iohannis. În final, Hausleitner expune cîteva reflecţii legate de plecarea sutelor de mii de români în cǎutarea unui trai mai bun. În acelaşi timp, autoarea, prudent optimistǎ, îşi exprimǎ convingerea cǎ mecanismul democratizǎrii, pornit dupǎ 1989, nu poate fi întors.
*Mariana Hausleitner, Selbstbehauptung gegen staatliche Zwangsmaßnahmen. Juden und Deutsche in Rumänien seit 1830 (A
utoafirmarea în contextul unor mǎsuri statale represive. Evrei şi germani în România dupǎ 1830), Frank & Timme, Berlin 2021, 338 pp.