Linkuri accesibilitate

Procuratura Generală criticată pentru „acțiuni modeste sau contrare legii” în dosarele de rezonanță (IPRE)


Procurorul General Alexandr Stoianoglo (foto arhivă)
Procurorul General Alexandr Stoianoglo (foto arhivă)

Acțiunile Procuraturii Generale pe unele dosare de rezonanță au fost fie modeste, fie contrare legii, constată Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) într-o analiză a activității Procuraturii în anii 2020 și 2021 pe cauze de rezonanță, transmite IPN.

Experții se referă între altele la cazul controversatului omului de afaceri Veacesav Platon, fugit între timp din R. Moldova, deși existau circumstanțele necesare pentru ca plecarea acestuia să fie împiedicată.

Rapotul IPRE critică și progresele modeste înregistrate în ancheta privind „furtul miliardului”. Deși obiectiv există limitări cu privire la urmărirea bunurilor care se află în afara țării și care necesită efort adițional, inclusiv negocierea de acorduri internaționale, crearea de grupuri comune de investigație, formularea comisiilor rogatorii, repatrierea mijloacelor obținute ilegal, în cadrul acțiunilor de urmărire penală nu s-a reușit timp de peste un an și jumătate obținerea extrădării lui Vladimir Plahotniuc și a lui Ilan Șor.

Experții IPRE consideră că modul în care a fost aplicată legea de către Procuratură și procurorul general trebuie să constituie obiectul analizei activității acestora în ultimul un an și jumătate. În special, este vorba despre modul în care s-au gestionat dosarele de rezonanță și de profund impact pentru societate, „cu implicarea persoanelor controversate precum: Veaceslav Platon, Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon”.

Ar trebui analizată și legalitatea acțiunilor întreprinse de procurorul general, în special față de modul în care a fost admisă demisia onorabilă a fostului șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă.

Opinia a fost elaborată în cadrul proiectului IPRE „Consolidarea rezilienței față de cleptocrația sistemică din Republica Moldova” susținut financiar de Fundația Soros Moldova.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG