Ambele guverne au condamnat arderile și au declarat că iau în considerare noi legi care să le pună capăt. Cu toate acestea, criticii interni spun că libertatea de exprimare este protejată în constituțiile celor două țări, și orice încercare de schimbare în această privință ar submina libertăți de neprețuit.
Cine arde Coranul și de ce?
Cel puțin trei dintre acțiunile din Suedia din ultima lună au fost conduse de Salwan Momika, un refugiat din Irak care spune că dorește să protesteze împotriva Islamului ca instituție și să interzică cartea lui sfântă.
În preajma protestelor sale, un grup de activiști de dreapta numit Patrioții Danezi a organizat propriile demonstrații anti-musulmane în Danemarca, afirmând că ia poziție împotriva ceea ce numește „islamizarea" societăților nordice.
Cel puțin zece exemplare ale Coranului au fost arse în Danemarca în ultima săptămână.
Activistul danezo-suedez de extremă-dreapta Rasmus Paludan, care a organizat arderi sporadice de Corane începând din 2017, a făcut mai multe arderi în ambele țări în acest an, afirmând că este indignat de opoziția Turciei la aderarea Suediei la NATO.
De ce au provocat arderile atât de mare indignare?
A arde intenționat Coranul este considerat de musulmani un act blasfemic și insultător, deoarece ei consideră cartea sfântă islamică a fi literalmente cuvântul lui Dumnezeu. Profanarea unui Coran este considerată o infracțiune gravă, ce merită o pedeapsă severă.
Musulmanii cred că Coranul este cuvântul lui Dumnezeu transmis Profetului Mahomed de către Îngerul Gabriel, în limba arabă.
Musulmanii tratează un Coran tipărit cu mare reverență. În tradiția musulmană, credinciosul ar trebui să fie într-o stare de puritate rituală înainte de a-l atinge. Este interzis să pui Coranul pe podea sau să pui ceva pe el.
Ce se află în centrul acestei problematici în Suedia și Danemarca?
Danemarca și Suedia se numără printre cele mai secularizate și liberale țări din lume, și permit de mult timp formularea de critici publice aspre la adresa religiilor.
Politicienii din întreg spectrul politic al Danemarcei susțin că o interdicție totală ar compromite dreptul cetățenilor, înscris în Constituție, la libertatea de exprimare.
„Eu nu aș arde niciodată cărți, dar voi lupta pentru ca alte persoane să aibă dreptul să o facă", a declarat Susie Jessen, parlamentară a partidului de dreapta Democrații Danezi, pentru Reuters.
Ce fac Suedia și Danemarca în prezent?
Cu toate rezervele față de schimbări mari, atât Suedia, cât și Danemarca spun că examinează modalități de a limita legal arderile pentru a calma tensiunile cu națiunile musulmane.
Ambele țări au avut parte deja de represalii semnificative. În luna iulie, mulțimi furioase au atacat ambasada Suediei din Bagdad. Ambele guverne au declarat în această săptămână că se confruntă cu amenințări de securitate tot mai mari.
Ambasadorii lor au fost chemați pentru a primi mustrări și avertismente în întreaga lume arabă. Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat că va lucra pentru a obține aprobarea aderării Suediei la NATO, dar a avertizat și că aceasta nu se va întâmpla atâta timp cât se ard exemplare din Coran în Suedia.
Ce urmează pentru legea din Danemarca și Suedia?
Guvernele danez și suedez spun că libertatea de exprimare este deja limitată într-o anumită măsură - este ilegal să insulți pe cineva din cauza etniei sau orientării sexuale.
Dar nici una dintre țări nu are legislație care să permită interzicerea arderii Coranelor. Suedia și-a abolit legea blasfemiei în 1970, iar Danemarca în 2017.
În Suedia, poliția trebuie să elibereze un permis protestatarilor, dar poate refuza doar dacă siguranța publică la locul protestului este compromisă. În Danemarca, protestatarii sunt obligați doar să informeze poliția că protestează.
Guvernul suedez analizează dacă legile sale privind menținerea ordinii publice pot fi modificate, dar a exclus posibilitatea de a face ilegală arderea scripturilor sfinte.
Guvernul danez a declarat duminică că va căuta un „instrument legal" care să permită autorităților să intervină în astfel de proteste, dacă acestea sunt sunt evaluate ca putând avea „consecințe negative semnificative pentru Danemarca, mai ales în ceea ce privește securitatea".
