Linkuri accesibilitate

„Ministerul de Interne” din administrația transnistreană a difuzat pe 26 aprilie imagini ale unor antene de radio din satul Maiac, despre care a spus că au fost distruse de explozii.
„Ministerul de Interne” din administrația transnistreană a difuzat pe 26 aprilie imagini ale unor antene de radio din satul Maiac, despre care a spus că au fost distruse de explozii.

Tensiuni în Transnistria

Urmărim tensiunile provocate de câteva incidente în regiunea transnistreană, care au început pe 25 aprilie și au readus în discuție o posibilă implicare a enclavei separatiste în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

14:22 26.4.2022

Misiunea OSCE în R. Moldova condamnă „încercările de a destabiliza situația în Zona de Securitate și în Transnistria” și îndeamnă toate părțile să mențină calmul și să se abțină de la orice acțiuni care ar putea submina încrederea și stabilitatea de pe ambele maluri ale Nistrului.

14:04 26.4.2022

Trafic la punctele interne de control din regiunea transnistreană

Există relatări controversate privind fluxul de transport auto dinspre regiunea transnistreană spre teritoriul controlat de autoritățile moldovene. Serviciul Vamal al R. Moldova a publicat o serie de fotografii cu posturi pustii, susținând că nu a fost și nu este înregistrat un flux sporit de mijloace de transport.

Postul intern de control de la Gura Bîcului, ora 11:45, Serviciul Vamal al R. Moldova
Postul intern de control de la Gura Bîcului, ora 11:45, Serviciul Vamal al R. Moldova
Postul intern de control de la Hârbovăț, ora 11:43, Serviciul Vamal al R. Moldova
Postul intern de control de la Hârbovăț, ora 11:43, Serviciul Vamal al R. Moldova

Dar în pozele de la posturile interne de control, publicate din oră în oră de așa-numitul comitet vamal al regiunii transnistrene, se văd cozi de mașini în anumite locații, cum ar fi Bender, Căușeni, Dubăsari, Râbnița.

Postul intern de control de la Bender, 12:59, imagine publicată de autoritățile vamale transnistrene
Postul intern de control de la Bender, 12:59, imagine publicată de autoritățile vamale transnistrene
Postul intern de control de la Căușeni, 13:00, imagine publicată de autoritățile vamale transnistrene
Postul intern de control de la Căușeni, 13:00, imagine publicată de autoritățile vamale transnistrene

Nicu Gușan, corespondentul Europei Libere aflat la punctul vamal intern dintre Bender și Varnița, relatează că pe fiecare parte sunt câteva zeci de mașini, dar că poliția locală susține că este un flux obișnuit pentru acest punct.

Postul intern de control de la Varnița/Bender, 13:30, 26 aprilie 2022, imagine luată de corespondentul Europei Libere Nicu Gușan
Postul intern de control de la Varnița/Bender, 13:30, 26 aprilie 2022, imagine luată de corespondentul Europei Libere Nicu Gușan
Postul intern de control de la Varnița/Bender, 13:30, 26 aprilie 2022, imagine luată de corespondentul Europei Libere, Nicu Gușan
Postul intern de control de la Varnița/Bender, 13:30, 26 aprilie 2022, imagine luată de corespondentul Europei Libere, Nicu Gușan

13:06 26.4.2022

Kremlinul se arată îngrijorat de situația din regiunea transnistreană. "Urmărim cu atenție cum se derulează situația. Cu siguranță putem spune că știrile care vin de acolo provoacă îngrijorare", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

12:58 26.4.2022

Controale la intrările în orașele transnistrene

Postul de televiziune transnistrean TSV scrie pe canalul său de Telegram că la intrările în orașele din regiune vor fi instalate puncte de control. Ziua verificarea vehiculelor și a cetățenilor va fi selectivă, iar pe timp de noapte vor fi supuse controlului toate persoanele și mijloacele auto care vor intra în localități. Structurile de forță au fost trecute în regim intens de serviciu, iar reprezentanții administrațiilor au fost instruite să le ofere suport, scrie postul de televiziune.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG