Linkuri accesibilitate

Explozii puternice în Crimeea. Zelenski așteaptă „propuneri concrete” de la șeful armatei


Președintele Zelenski spune că așteaptă „propuneri concrete” de la șeful Armatei, Olexandr Sîrski, pentru îmbunătățirea performanței pe front.
Președintele Zelenski spune că așteaptă „propuneri concrete” de la șeful Armatei, Olexandr Sîrski, pentru îmbunătățirea performanței pe front.

În Crimeea ocupată de Rusia. duminică, au fost auzite explozii puternice în apropierea unui depozit de petrol, transmite AFP, care citează un canal local de știri pro-ucrainean. Videoclipurile distribuite de canalul pro-ucrainean Crimean Wind au arătat explozii care luminează cerul nopții.

Canalul de Telegram Crimean Wind a precizat că imaginile au fost înregistrate de localnici în apropiere de Feodosia – un oraș de coastă din nord-estul Crimeei.

Un grup de rezistență anti-rusesc, condus de tătarii din Crimeea, a susținut că exploziile au distrus o conductă, provocând daune „colosale”.

Grupul Atesh – care înseamnă „foc” în limba tătară – nu a revendicat în mod direct responsabilitatea pentru atac și a declarat că a aflat despre consecințele sale de la informatori pe care îi are în rândul oficialilor numiți de ruși.

Traficul a fost oprit duminică dimineața de-a lungul unei autostrăzi cu patru benzi din apropiere de Feodosia, potrivit unui consilier al liderului instalat de Kremlin în Crimeea.

Opt ore mai târziu, ministrul pro-rus al transporturilor din Crimeea a raportat că traficul a fost parțial reluat. Un pod care leagă Crimeea ocupată de teritoriul rus a fost, de asemenea, închis traficului timp de aproximativ două ore duminică dimineața devreme.

Ministerul rus al Apărării nu a comentat relatările despre explozii, dar a susținut că 38 de drone ucrainene au fost interceptate în noaptea de sâmbătă spre duminică deasupra peninsulei.

Știrea inițială

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că așteaptă un „raport detaliat și propuneri concrete” din partea noului șef al Statului Major, după ce acesta a inspectat linia frontului. Olexandr Sîrski a sugerat anterior că va înlocui unii comandanți ucraineni.

În timpul discursului său video din 2 martie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Sîrski s-a întors recent dintr-un tur al frontului și a adăugat că Statul Major General are libertate totală să facă schimbări de personal în armată.

Anterior, în aceeași zi, generalul Sîrski anunțase o remaniere a comandanților mai multor brigăzi de luptă. El a spus într-o postare pe Telegram că în timpul turului său în partea de est a frontului a observat că „unele brigăzi reușesc să oprească atacurile inamice și să-și mențină pozițiile, în timp ce altele nu”.

Anunțurile vin la câteva zile după ce forțele ruse au capturat orașul Avdiivka din regiunea Donețk, după o campanie lungă și costisitoare. De asemenea, forțele de apărare ucrainene raportează o penurie de muniție pe fondul scăderii ajutorului occidental.

Noul șef al Statului Major ucrainean, Oleksadr Sîrski, a anunțat că va face schimbări în conducerea Armatei.
Noul șef al Statului Major ucrainean, Oleksadr Sîrski, a anunțat că va face schimbări în conducerea Armatei.

Președintele Ucrainei a repetat solicitările către Occident să livreze rapid mai multe sisteme de apărare aeriană.

„Avem nevoie de mai multă apărare aeriană din partea partenerilor noștri. Trebuie să consolidăm scutul aerian ucrainean pentru a adăuga mai multă protecție poporului nostru împotriva terorii rusești”, a spus el.

Bebeluș ucis la Odesa

Volodimir Zelenski a declarat că au loc în continuare discuții cu partenerii occidentali privind furnizarea de arme și continuarea sprijinului. Un pachet mare de asistență militară americană a fost blocat în Congres. New York Times a relatat pe 29 februarie că administrația de la Washington ia în considerare furnizarea de muniții Ucrainei din stocurile existente ale armatei SUA.

„Este imposibil de înțeles cum partenerii pot lăsa jocurile politice sau disputele să ne limiteze apărarea în timp ce se pierd vieți”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Între timp, oficialii ucraineni au declarat că trupurile a încă doi civili uciși într-un atac rusesc cu drone asupra portului Odesa de la Marea Neagră pe 2 martie au fost recuperate de sub dărâmăturile unei clădiri rezidențiale, ridicând numărul morților la zece. Cadavrele erau ale unei femei și ale bebelușului ei de opt luni.

Autoritățile locale au declarat 3 martie zi de doliu în regiunea Odesa.

În primele ore ale zilei de 3 martie, avertismentele de raid aerian au sunat în regiunea Dnipropetrovsk, dar nu au fost raportate victime în ceea ce a autoritățile au descris ca un „atac cu rachete” în zona Nicopole.

Pe 21 februarie, Organizația Națiunilor Unite a anunțat că cel puțin 10.582 de civili ucraineni au fost uciși de când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în februarie 2022, adăugând că „este probabil ca numărul real al victimelor civile să fie mult mai mare”.

În Turcia, ministrul de Externe de la Ankara, Hakan Fidan, a declarat pe 3 martie că discuțiile pentru încetarea focului în Ucraina vor începe în curând, la sfârșitul unui forum diplomatic în orașul sudic Antalya.

„Ar trebui să înceapă un dialog pentru încetarea focului (în Ucraina). Asta nu înseamnă recunoașterea ocupației (de către Rusia), dar problemele de suveranitate și încetare a focului ar trebui discutate separat”, a declarat Fidan într-o conferință de presă.

La forumul diplomatic a fost invitat și premierul Ungariei, Viktor Orbán, care a declarat că nu se întrevede nici o ieşire din războiul din Ucraina, iar asta paralizează politica europeană.

„Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea ucrainenilor şi a Occidentului, iar continuarea războiului ar putea aduce succes militar Ucrainei, atunci continuarea are sens. Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea Rusiei, iar continuarea războiului va aduce succes Rusiei, atunci ar fi mai bine ca totul să se oprească acum. Eu personal fac parte dintre cei care cred că este vorba de varianta a doua”, a spus Viktor Orbán.

Şeful Guvernului de la Budapesta a susținut că el nu priveşte războiul din Ucraina prin ochelari ucraineni sau prin ochelarii lui Putin, ci prin ochelari maghiari.

„Eu trebuie să reprezint ţara şi naţiunea mea, şi eu ştiu care este interesul maghiarilor. Dacă ceva este bine pentru maghiari, eu susţin acel lucru, dacă nu este bine pentru ei, eu mă opun. Este foarte simplu”, a spus premierul maghiar.

XS
SM
MD
LG