Linkuri accesibilitate

Ucraina și-ar dori din rachete Taurus, germane. De ce nu se poate (deocamdată)?


„Taurus pentru Ucraina” scrie pe pancarta unui participant la manifestația pro-ucraineană din capitala Germaniei, marcând doi ani de la începerea invaziei ruse. Berlin, 24 februarie 2024.
„Taurus pentru Ucraina” scrie pe pancarta unui participant la manifestația pro-ucraineană din capitala Germaniei, marcând doi ani de la începerea invaziei ruse. Berlin, 24 februarie 2024.

Vineri, 1 martie, cancelarul german Olaf Scholz  a declarat din nou jurnaliștilor că Berlinul nu va livra Kievului rachetele de croazieră Taurus, pe care ucrainenii le cer de luni de zile.

Pe scurt, Scholz se teme că rachetele cu rază de acțiune de 500 km ar putea lovi ținte din Rusia, atrăgând, practic, Germania, într-un conflict cu ea.

Criticii spun că temerile sunt cu atât mai deplasate, cu cât Franța și Marea Britanie, aliații Germanei, deja trimit ucrainenilor un tip asemănător de rachetă.

Anul trecut, ministrul britanic al Apărării de atunci, Ben Wallace, a confirmat că țara sa a trimis rachete Storm Shadow în Ucraina, dar a evitat să confirme orice implicare directă britanică în programarea sau atingerea țintelor.

Experții cred că Ucraina vrea să folosească rachetele Taurus, cunoscute pentru precizia lor, pentru a „tăia” liniile de aprovizionare ale trupelor ruse, ceea ce implică în primul rând podul strategic deasupra strâmtorii Kerci, care leagă Rusia continentală de peninsula ucraineană Crimeea, anexata abuziv de Moscova în 2014.

O problemă de focoase

La prima vedere, rachetele puternice livrate deja de Marea Britanie și Franța armatei ucrainene nu se deosebesc foarte mult de racheta Taurus.

Ambele sunt lansate din avioane de luptă, au în jur de 5 metri lungime și cântăresc cam la fel: 1.300 de kilograme Storm Shadow/SCALP și 1.400 kg Taurus. Fiecare are o rază de acțiune de aproximativ 500 de kilometri și focoase foarte similare — 450 kg pentru Storm Shadow/SCALP și 461 kg pentru Taurus.

Diferența majoră între rachetele franco-britanice și Taurus, spun specialiștii, este precizia cu care lovesc țintele, mai ales cele subterane, cum ar fi buncăre sau pilonul de susținere al unui pod, explică pentru Politico Fabian Hoffmann, expert în rachete de la Universitatea din Oslo, care s-a ocupat de dispozitivele diferite pe care fiecare familie de rachete le folosește pentru a detona focosul său. Iar la acest capitol, rachetele Taurus sunt superioare.

Ținta este stabilită înainte de lansare, iar cele patru sisteme de ghidaj, plus faptul că pot zbura la joasă altitudine, de numai 35 de metri, fac rachetele Taurus greu de detectat de apărarea antiaeriană și foarte eficiente, precizează DW.

Ezitările germane, fără temei?

Ca să evite o eventuală prezență pe teren a militarilor germani pentru programarea țintelor, Berlinul ar putea fie lăsa asta în seama Franței și Marii Britanii, fie antrena militari ucraineni în Germania, spune expertul militar Gustav Gressel, de la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), think-tank cu sediul la Bruxelles.

Nici temerile că rachetele Taurus ar putea fi utilizate de Ucraina pentru a lovi ținte pe teritoriul Federației Ruse nu sunt justificate, continuă Gressel, pentru că rachetele franco-britanice de care Kievul dispune pot face deja acest lucru. Asta chiar dacă tehnic, precizia rachetelor Taurus este mai mare.

Problema cu rachetele franco-britanice este că sunt produse în număr mic, așa că Ucraina vrea să-și mărească arsenalul.

Unii politicieni germani din coaliția germană de guvernare au sugerat ca raza de acțiune a rachetelor Taurus, livrate eventual Ucrainei, să fie limitată.

O măsură inutilă, crede Gressel, pentru că „Ucraina și-a respectat până acum toate promisiunile de a nu folosi aceste rachete de croazieră pentru a lovi ținte din Federația Rusă”.

Mai există însă un motiv pentru ezitările Germaniei: teama ca o rachetă Taurus să nu ajungă pe mâna rușilor. Ele sunt singurele rachete din dotarea armatei germane, și spre deosebire de Londra și Paris care dezvoltă un nou tip, Berlinul nu preconizează înlocuirea rachetelor Taurus, ci numai „îmbunătățiri” legate de sistemul de navigație.

Cancelaria, dar și industria militară germană, spune expertul militar Gustav Gressel, se tem că „rușii vor ajunge să cunoască și să contracareze rachetele Taurus”, sau chiar să încerce să le copieze, dacă ar pune mâna pe una neexplodată. Mai mult, aceste rachete au fost gândite să contracareze sistemele rusești de apărare antiaeriană, ceea ce le face și mai interesante pentru partea rusă.

Este Taurus noul Leopard?

În ciuda temerilor, presiunile cresc asupra cancelarului Scholz iar epopeea Taurus ar putea copia drumul tancurilor germane Leopard, care au ajuns în Ucraina după multe ezitări.

Statele Unite furnizează deja Ucrainei un număr mic de rachete balistice tactice ATACMS. Germania a declarat la un moment-dat (ca în cazul tancurilor, de altfel!) că nu va livra rachete Taurus până când americanii nu-și trimit propriile rachete.

Deznodământul în „afacerea Taurus” este însă greu de prevăzut, inclusiv din cauza disputelor interne pe care le provoacă în Germania, pe scena politică.

Înainte de împlinirea a doi ani de la invazia rusă în Ucraina, parlamentul german (Bundestag) a adoptat o rezoluție care cere „livrarea de mai multe arme cu rază lungă de acțiune și muniții” Kievului. Textul nu menționează direct rachetele Taurus, iar în aceea zi, majoritatea guvernamentală a respins o moțiune a opoziție creștin-democrate, care cerea clar livrarea acestor rachete.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG