„Justiţia e sugrumată de politică, iar statul de drept se află în declin”. Aserţiunea provine dintr-o scrisoare trimisă de Ursula Haverbeck anul trecut judecătoriei din Verden care a condamnat-o la doi ani de închisoare pentru negarea Holocaustului. (Scrisoarea şi alte materiale au fost postate pe site-ul ei personal: ursula-haverbeck.info/.)
Haverbeck, în vîrstă de 88 de ani, a înaintat recurs. Apelul a fost respins acum de acelaşi tribunal, iar inculpata urmează să intre-n puşcărie.
Parchetul a cerut o condamnare la 2 ani şi jumătate. Apărararea a cerut achitarea. Potrivit presei germane, Haverbeck poate se înainteze un nou recurs.
În ultimii ani, Ursula Haverbeck a mai avut probleme cu justiţia germană, fiind învinuită de negarea Holocaustului.
Ea a fost o prezenţă constantă la procese similare, deschise împotriva altor negaţionişti, criminali de război sau neonazişti, acuzaţi pentru propagandă naţional-socialistă.
Într-un interviu, de 45 de minute, acordat televiziunii publice germane (ARD), Haverbeck şi-a expus teoriile şi a citat din scrierile unor teoreticieni ai revizionismului istoric, germani şi străini.
„Holocaustul este cea mai mare minciună a istoriei”, a declarat ea în acest interviu.
Grupurile neonaziste din Germania o idealizează pe Haverbeck şi o consideră drept o victimă a „justiţiei învingătorilor” şi o luptătoare pentru adevărul istoric, chipurile, ocultat şi falsificat de către duşmanii poporului german.
Un proces asemănător a fost început acum şi la Nürnberg contra lui Wolfgang P., din localitatea Georgensgmünd.
Acesta este învinuit de tentativă de omor. În octombrie trecut, învinuitul a deschis focul în momentul cînd poliţia a încercat să pătrundă în locuinţa sa pentru a-i confisca armamentul.
Wolfgang P., în vîrstă de 49 de ani, este un activist al unei organizaţii radicale de dreapta, cunoscută sub denumirea de Reichsbürger – cetăţeni ai Reich-ului. Aderenţii nu recunoasc Republica Federală Germania ca stat suveran şi pledează pentru refacerea Germaniei Mari.
Potrivit Oficiului pentru Protecţia Constituţiei (Verfassungsschutz, precum se numeşte Serviciul Federal de Informaţii Interne), peste 12.000 de persoane sînt active în structurile eterogene ale mişcării Reichsbürger. Ideologia mişcării este un amestec inspirat din teorii conspiraţioniste, teze revizioniste, negaţioniste şi radicale de dreapta.
Potrivit radiodufuziunii publice (DLF), abia în octombrie tribunalul va pronunţa sentinţa în procesul intentat Reichsbürger-ului Wolfgang P.