Prima mea reacție după anunțarea, de către Primăria municipiului Chișinău, a unui concurs pentru realizarea bustului scriitorului Nicolae Dabija (1948 – 2021), pentru a fi instalat pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” (vezi), a fost una de întreit déjà vu – abia dacă trecuse în lumea celor drepți poetul Grigore Vieru (1935 – 2009), că i-au și instalat bustul pe Aleea Clasicilor, la un an distanță; și tot așa, în cazul lui Adrian Păunescu (1943 – 2010) și al lui Dumitru Matcovschi (1939 – 2013). Graba cu care s-au luat deciziile respective, fără a fi supuse unor dezbateri publice, reflectă mai curând interesul de moment al cuiva decât o conștiință valorică – ceea ce a făcut ca Aleea Clasicilor (Partea a Doua, de după 1990) să semene tot mai mult cu un cimitir, în plin centrul capitalei, unde rudele instalează – sigur, pe banii municipalității sau, și mai bine, ai Ministerului Culturii – monumente unor soți & tați dragi, ajunși peste noapte clasici (nu-i mai puțin adevărat că cel puțin Grigore Vieru a fost perceput de opinia publică drept „clasic în viață”), după principiul „primul venit, primul servit”. Or, sensul unui asemenea proiect de anvergură – am scris altă dată despre istoria Aleii Clasicilor, nu mai revin aici – este de a decanta valorile naționale în timp, de a cerne grâul de neghină, de a „aduna pietrele” și nu a le da de-a dura, ca la zaruri. Căci, stimați consilieri municipali pe Cultură, „clasic” devii în timp, nu prin decretul primarului în funcție.
Mă întreb dacă a fost consultată Uniunea Scriitorilor din Moldova, și dacă totuși a fost – și nu doar în acest an, ci în ultimul deceniu, de pildă –, de ce așa și nu a propus-o pe paradigmatica Magda Isanos (1916 – 1944), de la moartea prematură a căreia, la doar 28 de ani, se împlinesc, iată, 80 de ani. E, dacă vreți, echivalenta Mariei Cebotari în ale poeziei, Magda Isanos a noastră (născută la Iași, a urmat liceul la Chișinău); de reținut, în acest sens, și opinia criticului și istoricului literar Nicolae Manolescu, din Metamorfozele poeziei, Editura pentru literatură, București, 1968:
„Dintre multele nume se impun trei: cel dintâi este al Magdei Isanos, poetă excepțională, cu mare influență asupra întregii poezii feminine de după război. Nota ei este spaima că nu va apuca să spună tot ce are de spus (poeta fiind bolnavă). Boala i-a dat o mare gravitate lăuntrică: poeta ia cunoștință de univers ca și cum s-ar ruga, tulburată de toate câte sunt în juru-i, cu sentimentul că se împărtășește dintr-o taină. (...) Presimțirea că va muri a Magdei Isanos s-a împlinit repede și nu putem decât să regretăm că n-a trăit mai mult aceea care se anunța, chiar și printr-o activitate așa de restrânsă, drept cea mai profundă poetă a literaturii române.” (subl. mea – Em. G.-P.)
Între timp, a apărut studiul semnat de Aliona Grati, Magda Isanos: eseu despre structura imaginarului, Prut Internațional, 2004; s-au scris niște teze de doctorat pe poezia Magdei Isanos; există până și o stradă în Chișinău ce-i poartă numele poetei (adevărat, pe la Poșta Veche). Nu și un bust al Magdei Isanos pe Aleea Clasicilor. Cum, de altfel, nu există nici un bust de poetă sau de romancieră, nici în partea istorică a Aleii (care începe cu Milescu Spătaru și Cantemir, pentru a se încheia cu Eminescu și Creangă), nici în cea recentă care, repet, începe să aducă tot mai mult cu un cimitir, de-ar fi să pomenesc doar varietatea stilistică în care sunt realizate busturile, plasarea lor fără nici o logică, ceea ce a dus la crearea unor vecinătăți imposibile, calitatea dubioasă, dacă nu de-a dreptul kitsch a unor sculpturi etc. Să fie oare literatura română atât de misogină încât nu le dă nici o șansă autoarelor, după ce că-n viață unele au inspirat marii bărbați și au dat la rândul lor opere de primă mână? Sau instituțiile noastre au o memorie prea scurtă, drept care se grăbesc să-și toarne în bronz „clasicii” – în exclusivitate, bărbați! – în răstimp de un an; ei hai, trei-patru?! (Că tot am deschis numărătoarea, amintesc că în martie 2020 se stingea la Paris, marele Paul Goma, înainte să fi împlinit 85 de ani; în cazul Domniei Sale, chiar nu mi s-ar părea prematur de a-i înălța un bust pe Aleea Clasicilor în toamna lui 2025, când autorul Din Calidor ar fi să împlinească 90 de ani!)
S-ar putea să mi se reproșeze că există totuși o Veronica Micle în bronz – alături de Mihai Eminescu, excepționalul monument al regretatului Tudor Cataraga, în scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” –; ei bine (nimic bun, de fapt!), kitschul aducând mai degrabă a Tatiana din Evgheni Oneghin doar profanează acel spațiu, a cărui coloană vertebrală o formează figură lui Eminescu, în cheie modernă, realizată de T. Cataraga. Și în acel caz, primăria n-a binevoit să se consulte cu nimeni, și așa ne-am pricopsit cu singurul monument al unei scriitoare care, în viață, a fost mai degrabă o demimondenă...
Revenind în punctul din care am pornit, mă întreb dacă nu se poate deturna, în sensul bun al cuvântului, o decizie luată de Primăria capitalei în necunoștință de cauză (doar în Basarabia, sunt cel puțin o duzină de scriitori mult peste Nicolae Dabija! Și vorbim totuși de Aleea Clasicilor Români, nu locali), și anume: să se anunțe un concurs pentru realizarea bustului poetei Magda Isanos, prima scriitoare ce se va alătura marilor bărbați ai națiunii și de litere de pe Aleea Clasicilor. Timp pentru depunerea dosarelor – până pe 4 octombrie curent – ar fi suficient; în 14 octombrie, de Hramul Chișinăului, se va anunța proiectul câștigător, și așa, cu ajutorul lui Dumnezeu & cu sprijinul financiar al Primăriei & Ministerului Culturii, o Mare Doamnă a Literelor Române își va face intrarea în Panteonul în aer liber din Grădina Publică „Ștefan cel mare și Sfânt”. (Următoarea ar putea fi chiar Hortensia Papadat-Bengescu, marea romancieră; și lista ar continua...) Domnilor, fiți domni – faceți-i loc poetei Magda Isanos pe Aleea Clasicilor!
