Adevărul elementar, nesocotit sau ascuns de moda acuzației automate de fascism împotriva populismului occidental e, în aparență, scandalos: atît nazismul german cît și fascismul itlaian au fost mișcări politice socialiste. De stînga, colectiviste, anti-capitaliste, pro-sindicale, populare, extrem de bine implantate în muncitorime și mediile rurale. Partidul nazist german, NSDAP, purta chiar în numele oficial, titulatura de „socialist”: Partidul Național Socialist German al Muncii. Socialismul lui Mussolini a pus în emblema mișcării Partito Nazionale Fascista, fasciile, mănunchiul de ramuri menit să ilustreze forța colectivă de nedezbinat a noii lumi și ideologii. La începutul anilor ’20, în toată lumea occidentală, mișcările și partidele lui Hitler și Mussolini au fost percepute, fără dubiu, ca forțe ale stîngii socialiste și promotoare al unei revoluții sociale și economice anti-capitaliste.
Abia după război, sub influența propagandei sovietice, mișcările nazistă și fascistă au fost mutate complet la dreapta. De atunci încoace, disputa politică dreapta-stînga și acuzațiile care trimit la fascism se duc după o logică răsturnată și falsă. Tragedia europeană a celui de-al Doilea Război Mondial a avut în centru ciocnirea a două ideologii convergente: fascismul și comunismul. Astăzi, acuzația de fascism cade în gol și vine din partea unei stîngi care nu știe sau nu vrea să știe ce miez avea fascismul și cît de deosebit de el e populismul zileor noastre.
Diferențele sînt vizibile și numeroase. Fascismul și nazismul au fost, în mare parte, mișcări născute din răsturnările Primului Război Mondial și au avut în centru o generație marcată de război sau alcătuită din foști militari. Populiștii de azi nu au deloc experiența războiului și, în marea lor majoritate, n-au îmbrăcat vreodată uniforma militară. Fascismul și nazismul au practicat sistematic și la nivel de masă violența politică de stradă. Populiștii de azi nu au făcut niciodată așa ceva. Antisemitismul criminal al naziștilor e cu totul distinct de xenofobia aparentă a populiștilor. Dealtfel, nimeni nu a avut monopol în materie de antisemitism. De la Marx, trecînd prin Stalin și pînă la stînga britanică de azi, antisemitismul a fost mereu compatibil cu socialismul și nu a fost o marcă exclusivă a dreptei - cum crede azi multă lume sub influența lecțiilor de istorie predate de la stînga.
Toată această discuție depășește, însă, obiectivele unei simple clarificări terminologice și istorice. Problema de fond a abuzului de acuzații de pro-fascism stă într-o eroare de evoluție și protecție democratică. Astfel, avalanșa comodă care forțează asocierea populiștilor cu fasciștii descrie, mai degrabă, neîncrederea unei marți părți a elitelor occidentale în popor. În lumea de rînd sau, dacă termenul nu e prea aspru, în vulg.
În genere, o parte tot mai însemnată a lumii politice occidentale a conchis că poporul nu prezintă încredere și că deciziile majore nu pot fi lăsate în seama electoratului. De aici, transferul tot mai frecvent al puterii de decizie spre organizații și politicieni nealeși. Și tot de aici, demonizarea în trombă a politicii și politicienilor care sînt votați, în grade diferite, de cetățeni care protestează împotriva propriei marginalizări în societăți care pretind că rămîn sută la sută fidele democrației. Fascismul evocat de adversarii populiștilor contemporani e gratuit și periculos. Pe lîngă dezorientare, această acuză fabricată fără temei încurajază o situație neprielnică democrației. Elitismul tinde să restrîngă bazele populare ale democrației și, în același timp, să reducă resursele democratice la un slogan. Înțelesul democrației occidentale suferă o transformare riscantă. Culmea, propagatorii acuzației automate de fascism sînt, cel mai adesea, parte a unei stîngi prietenă sau simpatizantă a mișcărilor radicale care resping democrația, fie că e vorba de mișcări islamice și anti-semite, fie că e vorba de radicali europeni care visează la un socialism dogmatic.
[Nota red. Opiniile acestui blog nu corespund în mod necesar cu cele ale postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea].