Blânda, inocenta Poliție Română este victima sigură a tot soiul de înscenări. De-aia e brațul musculos al autorității de stat, nu creierul ei. De-a lungul timpului i s-au înscenat tot soiul, de la deturnări de fonduri și complicități cu bandele mafiote, la vânzări de permise auto și plagiate ilustre. Mai nou diverși cetățeni care n-au ce face înscenează scene de luptă în care polițiștii, altfel oameni cu un înalt simț civic și cu mâini dibace, se implică până peste urechi.
Se zice că trei indivizi s-au dus la supermarket gata de reprezentație: aveau la ei microfoane, un cameraman și replici. Nu se știe ce voiau să demonstreze: că sfidează sistemul, că îl pot pune la punct pe bodyguardul care voia să le ia temperatura, că au simț civic-revoluționar și că pot sfida reguli simple și clare impuse, de altminteri, în mod egal tuturor (mai puțin comicilor siamezi parlamentari Ciolacu-Tăriceanu) și anume: regula măsurării temperaturii la intrarea în magazine și aceea de a purta mască.
E adevărat, măsurarea temperaturii în România s-a transformat într-o maimuțăreală plagiată după marile demonstrații high-tech cu termoscanere, drone-polițiste, camere de identificare facială etc. prin care unele țări au vrut să demonstreze că țin boala sub control. Sau poate că toate acestea nu erau decât reclama mascată pentru aparatura de supraveghere, să atragă atenția statelor polițienești. Însă remake-urile acestor costisitoare filme de propagandă au un buget redus în România și singurele invariante sunt bastoanele polițiștilor. Pe străzi nu circulă roboți sofisticați, ci bicicliști de la Uber Eat. Prin aer fâlfâie mai degrabă pungi de un leu decât drone hipersensibile care să citească temperatura trecătorilor și să le facă poze celor care nu se înscriu în limitele stabilite de medici. Termoscanerele din România sunt, de cele mai multe ori, luate de la raionul electrocasnice și sunt folosite pentru a măsura temperatura fripturilor. Au precizia unui satâr. Uneori trebuie lovite cu podul palmei pentru a declanșa afișajul. De cele mai multe ori temperaturile sunt dincolo de limitele existenței umane, prea mici pentru ca purtătorii lor să mai poată fi numiți ființe. Poate doar lucruri. Această măsurătoare minim invazivă corespunde normei de a păstra „distanța socială”, eliminând contactul fizic. Altfel ar fi arătat luarea temperaturii în circumstanțe clinice! Singurii care nu știu de distanța socială sunt polițiștii care i-au săltat pe recalcitranții de la supermarket pomeniți mai sus folosind gesturi de maximă intimitate. Mai mult, din al doilea echipaj de poliție venit în trombă au sărit alți polițiști dornici de intimități cu clienții. L-au trântit pe caldarâm pe om de i-au sărit ochelarii și arcadele. Se pare că omul vorbise urât cu bodyguardul și forțase intrarea în magazin fără a se supune regulilor. Iar dacă indivizii cu pricina erau chitiți să facă o înscenare au reușit cu asupră-de-măsură: poliția l-a bătut pe bărbat ca la carte, demonstrând cât de puternic este brațul legii.
Zic unii juriști că temperatura este, alături de ADN și codul numeric, o informație personală care nu poate fi luată decât cu consimțământ. Cu atât mai mult cu cât termoscanerul este folosit de corespondentul civil al polițistului, adică de bodyguard (și el în uniformă, cu spray paralizant și baston la brâu, supus și el unor regulamente interne aproape militare). Unii se simt jigniți în inteligența lor de această ipocrizie medicală și refuză măsurarea temperaturii. În general, este vorba despre cei care refuză purtatul măștii din aceleași rațiuni. Nu vor să li se însceneze criza, nu vor să fie actori ai molimii, nu vor să fie subiecții discursului justificativ oficial, parte a propagandei, robii unor regizori într-o piesă proastă a cărei montare constă exorbitant de mult. Știu ei mai bine! Oamenii din această categorie și-au construit certitudinile pe mantrele televiziunilor și Internetului. Ei spun că nici masca și nici temperatura nu sunt relevante pentru contaminare. Că poți fi asimptomatic deci să fii doar purtător. Sau poți să fi făcut efort. Sau să ai în mod natural o temperatură ceva mai ridicată. Sau să fii într-o dispoziție fizică în care temperatura este ceva mai mare. Nici măcar boala nu trebuie să fie un pretext pentru excluziunea socială. Distanțare, poate. Nu și excludere. Masca, numită de ei botniță, ar fi un logo reprezentând amuțirea publică, anestezierea generală. Masca acoperă gura, dar lasă urechile descoperite adică, în traducere semiotică: important este ceea ce ți se spune, nu ceea ce vrei să spui.
Ce era facultativ cândva, a devenit obligatoriu azi
Lista de fake news, bolboroseală politică, demagogie și prostii enunțate de la cele mai înalte tribune este aproape la fel de lungă ca a prostiilor din mitologia populară a pandemiei. Se răzbună lipsa de protocoale, de proceduri, de coerență sistemică, inflația de păreriști și criza de specialiști. Politicianismul și servilismul. Agendele de partid și de stat care au întârziat la limita sinuciderii adoptarea unor măsuri eficiente de luptă cu virusul. Pandemia, câtă și cum e, ușoară sau ucigătoare în masă, are în România prea-multe moașe. Unii spun că e o gripă, alții că e gripa spaniolă, unii spun că purtatul măștilor omoară, alții că fără ele nu poți supraviețui. Ce era facultativ cândva, a devenit obligatoriu azi, ce părea inutil ieri, este absolut necesar azi. Sau poate că nu. Uneori te amendează, alteori nu. Normele s-au suprapus peste hotărâri, ordonanțele peste legi și nu se mai știe cu precizie ce e permis și ce e cu desăvârșire interzis. Statul are mai multe guri care vorbesc deodată spunând lucruri contradictorii. Nu vedem cine vorbește că au masca pe față. Vreme de 60 de zile, măștile au fost facultative și, dintr-odată au devenit obligatorii. S-a spus că astmul și alte afecțiuni pulmonare sau cardiace îi vor ucide pe mascați. Asta a fost în timpul stării de urgență. În timpul stării de alertă maximă, așa-zisa relaxare sardonică de azi, au apărut medici și modiști care ne recomandă călduros (în limitele permise de lege, adică 37,30C) purtatul măștilor.
Până mai ieri, ca să continuăm, temperatura corpului părea să se încadreze între niște variabile care țineau cont de fiziologia umană și de circumstanțe naturale. A fi cald însemna a fi uman, a fi fierbinte – disponibil. De la un moment încolo s-a dat decret prin care s-a stabilit o limită superioară fixă. Nu mai poți fi fierbinte, ci doar călâi. Multe dintre măsurile adoptate par să facă parte dintr-o complexă condiționare psihologică de grup care trebuie să-i determine pe subiecți să nu dea atenție tabloului general sau la elementele-cheie ale acestuia. Dacă virusul te ține în casă, nu mai poți vedea ce se întâmplă pe stradă. Cei care se împotrivesc acestor proceduri susțin că termoscanarea este doar începutul. Pentru că va urma, după implantul microcipurilor, scanarea propriu-zisă. Este o repetiție generală, spun ei, a unei perioade crepusculare în care oamenii vor fi niște coduri de bare. Este începutul scenariului apocaliptic în care un rol esențial îl joacă marcarea omului cu semnul fiarei (666), preluarea puterii absolute, vreme de un mileniu, de către Antihrist căruia i se subordonează forțe luciferice din care fac parte reptilienii oligarhiei financiar-militare cărora li se adaugă, firește, birocrații de la ONU, ca guvern mondial.
E adevărat, mulți dintre cei care se împotrivesc regulilor o fac nu din relativism filosofic sau din spirit științific, ci dimpotrivă, cedând unor frici iraționale față de o știință magică, de neînțeles neinițiaților. Cei care resping vaccinul sau termoscanarea fac parte din secta care crede că viitorul vaccin promis de Bill Gates ne va implanta un cip în organism. Cei care controlează omenirea (oculta, Illuminati sau AirBnB), Marii Anonimi ascunși dincolo de pixeli, vor avea astfel posibilitatea de a influența (sau distruge) umanitatea apăsând doar pe un buton sau folosind diverși algoritmi IT. Nu se spune tot mai des că lumea în care trăim este o realitate virtuală? Un program de calculator pe care-l poți controla cu ajutorul unui coronavirus? În miezul spaimelor milenariste se ascunde teama de „savantul nebun”. În noua religie, doctorii, „eroii din prima linie”, sunt sanctificați în icoane expuse în locuri publice în vreme ce cercetătorii sunt ridiculizați sau prezentați ca niște inși la jumătatea drumului între impostură și știință. Vaccinul este pentru unii garanția eliberării, în vreme ce pentru alții este începutul sclaviei milenariste.
Promisiunea lui Bill Gates că, de va fi cazul, va oferi vaccin gratuit pentru toată lumea a stârnit aclamații sporadice și zgomotoasele proteste ale antivacciniștilor mult mai bine organizați. Sunt cei care cred că pandemia folosește societatea ca scut uman în spatele căruia establishmentul își consolidează o dictatură hi-fi. Profetizează distopii despre o societate condusă prin terorism biologic și eco-dictatură (deși uneori printre antivacciniști găsești mulți eco-activiști și etnobotaniști). Întâmplarea face ca legea vaccinării să treacă prin Parlament chiar în zilele pandemiei și este instructiv (de-a dreptul subiect doctoral) să urmărești huiduielile de care este însoțită. Nu greșea cel care a spus că marea criză a omenirii se naște din faptul că dezvoltarea civilizației este geometrică în vreme ce aceea a ființei umane este aritmetică. Unii oameni trăiesc în aceste zile ca maimuțele lui Stanley Kubrick, care se joacă pe treptele monolitului cosmic, fără a ști ce este. Ei folosesc telefoanele și calculatoarele pentru a protesta împotriva tehnologiei 5G sau colectării de date. Își pun măști să se protejeze, dar le dau jos să pupe sfinte moaște sau capacul sicriului arhiepiscopului Pimen, victimă a coronavirusului.
Mai tot acest discurs habotnic incriminează forțele străine (mai precis, occidentale) care ar vrea să preia destinele oamenilor, fie șantajându-i cu ajutoare, fie înrobindu-i cu un vaccin. Occidentul are nevoie de români ca să-i slugărească la cules sparanghelul și căpșunile. Occidentul vrea să-i fure cultura și credința. Să depopuleze țara de oameni și păduri. Este un ethos care emană din comunismul cu față inumană al euroasiatismului. Mitingurile din Piața Victoriei care au adunat două-trei sute de „bolnavi de libertate” au fost o secțiune anatomică exactă a acestei categorii de anarhiști și libertarieni de Ferentari. Erau acolo și „daci” liberi, și pravoslavnici, și antivacciniști și provitaliști. Nu e o întâmplare că li s-au alăturat și profesioniști revoluționari de rit nou sau securiști de rit vechi.
Însă acești activiști mimetici, care au adoptat/adaptat chiar și lozincile anterioarelor manifestații din Piața Victoriei pentru ca parodia să fie perfectă, sunt doar pata de ulei care plutește pe deasupra apelor adânci și mlăștinoase ale unei populații tot mai neîncrezătoare și nerăbdătoare. În mod paradoxal, deși neîncrederea ar trebui s-o facă atentă la detalii, această parte a populației este predispusă la orice scenariu conspiraționist.
Guvernul pare să-și fi rupt spinarea alunecând pe criză
Cazanul electoral e în fierbere. Fierb acolo maladii ale spiritului postmodern, produse de indeciziile și lipsa de credibilitate a puterii. Ca mai mereu, oamenii se simt abandonați de niște autorități preocupate să-și conserve prerogativele, să extragă beneficiile crizei, să capitalizeze frica și isteriile colectivității. S-ar părea că puterea este preocupată doar să conserve urgența sub diferite forme, coafând-o pe ici-pe colo, însă atentă să n-o repare. Oricum, nu ar ști ce să facă pe mai departe. Guvernul pare să-și fi rupt spinarea alunecând pe criză și singurele membre care mai funcționează sunt morganaticul Comitet pentru situații de urgență (din care nu e clar nici până astăzi cine face parte) și organele polițienești a căror inimă bate, bate, bate. Toți decidenții par să fie atât de preocupați și grăbiți să închidă ușile prin țară încât au uitat cheile înăuntru. Oricum, nu e de ca și cum ar vrea să le mai deschidă vreodată. E adevărat, nimeni nu ar vrea să se întoarcă la vechiul normal care, în România însemna corupție quasi-generalizată, politizarea excesivă a funcțiilor publice, nepotism, impostură, fraudă și birocrație. Astăzi ne e greu să le mai vedem din pricina politicilor de criză. Din când în când mai aflăm de câte-o coafeză devenită ministru sau de câte un șef de la pompe funebre devenit șef de spital. Iese la iveală câte un hămesit care fură din fondurile de urgență, prin ceață vedem cum mai scapă pe jos câte un bon fiscal din care rezultă supraevaluarea nesimțită a livrărilor de echipamente și consumabile medicale. Dar perdelele de fum ridicate de frica instituționalizată nu ne lasă să vedem mai mult din peste noul normal. Există pericolul ca, odată destrămat fumul de pe câmpurile de luptă, să descoperim că arhitecții și inginerii sistemului nu au stat degeaba, că au modificat relieful, că au ridicat niște ziduri, că ne-au modernizat locul de carantină.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
