Linkuri accesibilitate

Finlandezii vor participa la exerciții NATO ca noi membri ai alianței


Ministerul Apărării de la Helsinki a anunțat că peste 4000 de militari finlandezi vor participa în martie la un exercițiu cu vecinele Suedia și Norvegia, ca parte din cele mai mari manevre ale alianței din ultimele decenii, considerate de mulți ca un avertisment pentru Rusia.

Într-un comunicat de presă al ministerului finlandez al Apărării se spune că exercițiul Nordic Response, din perioada 5-14 martie, va fi „cel mai semnificativ exercițiu internațional ținut în Scandinavia”.

Finlanda s-a decis să renunțe la neutralitatea tradițională după invadarea Ucrainei de către ruși, devenind membră NATO. Vecina ei Suedia dorește să adere și ea, dar candidatura îi este blocată de Ungaria.

Ministerul Apărării din Finlanda spune că participarea țării la exercițiul NATO „ca parte din manevrele pe scară largă Steadfast Defender 24”, este „un exemplu concret despre cum se manifestă calitatea de membră NATO în practică”.

Exercițiul la care participă finlandezii este trecut pe lista de „exerciții asociate” a marilor manevre NATO, începute deja în ianuarie, care se vor termina în mai.

Dezmințiri moldovenești

Potrivit programului oficial al manevrelor de pe site-ul NATO, alt exercițiu asociat, Swift Response 24, ar urma să fie găzduit în luna mai de Moldova, de 6 țări din NATO (inclusiv România) și de Suedia.

Moldova ar fi astfel singura țară implicată într-o măsură în marile manevre care nu este nici membră NATO, nici nu și-a exprimat dorința să se alăture NATO (spre deosebire de Georgia, care este și ea pe lista „locațiilor” altui exercițiu).

Pe de altă parte, însă, ministerul Apărării de la Chișinău a precizat că exercițiul cu pricina este o formă de colaborare doar cu forțele americane și „nu are nicio tangență” cu Steadfast Defender 24.

Manevrele, care se vor concentra pe apărarea Europei de un inamic imaginar, mai ales pe flancul estic, au fost deja criticate de F. Rusă, care a avertizat că ar putea provoca „incidente tragice”, ținându-se așa aproape de granițele ei.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG