Linkuri accesibilitate

Franco Frattini salută intervenția guvernului Filip în favoarea Uzinei de la Râbnița


Reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană Franco Frattini și Șefa Biroului de reintegrare, Cristina Lesnic, septembrie 2018
Reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană Franco Frattini și Șefa Biroului de reintegrare, Cristina Lesnic, septembrie 2018

Franco Frattini: „Dacă afirmați că regiunea transnistreană este parte a Republicii Moldova, trebui să vă gândiți și la interesul oamenilor care lucrează la această uzină”.

Vice-premierul moldovean pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a declarat că „nu trebuie admisă nici o acţiune unilaterală” în negocierile cu Tiraspolul privind soluționarea crizei transnistrene, negocieri mediate de OSCE. Lesnic a făcut declarația după o întrevedere, la Chișinău, cu reprezentatul OSCE pentru soluționarea problemei transnistrene, Franco Frattini.

La rândul său, Frattini a spus că orice decizie care se ia în cursul negocierilor trebuie să fie „doar în interesul cetăţenilor”. Franco Frattini se întâlnește și cu reprezentanții autorităților de la Tiraspol.

Vice-premierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic a confirmat și informațiile că premierul Pavel Filip a intervenit, anul trecut, pe lângă autoritățile ucrainene, în favoarea uzinei metalurgice de la Râbnița care risca să fie lovită de sancțiunile ucrainene impuse unui număr de 700 de firme cu legături cu Rusia.

Lesnic a explicat că intervenția lui Filip era justificată de faptul că uzina este un „agent economic înregistrat la Agenția Servicii Publice, indiferent dacă este înregistrat pe malul drept sau stâng”. Mai mult, este de datoria guvernul să apere interesele tuturor celor care trăiesc în Republica Moldova, „mai ales dacă pretindem că regiunea transnistreană este parte a R. Moldova”, a mai declarat Lesnic sâmbătă, la o conferință de presă, citată de Agora.md.

Intervenția guvernului Filip în favoarea uzinei de la Râbnița a fost salutată și de Franco Frattini, reprezentantul OSCE pentru reglementarea problemei transnistrene, care a confirmat și faptul că mediatorii fuseseră informați încă de anul trecut.

„Nu este o surpriză pentru noi. S-a discutat acest subiect și anul trecut. Este inițiativa care vine să elimine barierele”, a declarat Frattini la conferința de presă de la Chișinău, ținută împreună cu Cristina Lesnic.

Cristina Lesnic
Cristina Lesnic

Aflată sub controlul autorităţilor separatist transnistrene, uzina a fost scoasă la începutul acestui an de Ucraina de sub propriile sacţiuni aplicate din vara lui 2018 unui şir de 700 de entităţi economice conectate la Moscova, iar presa de investigaţie a descoperit că acest fapt s-ar datora premierului de la Chişinău, care a cerut excluderea, într-o scrisoare oficială adresată omologului său ucrainean Vlodimir Groisman şi preşedintelui Petro Poroşenko.

În scrisoarea publicată de presă, Pavel Filip solicita excluderea Uzinei Metalurgice de la Râbniţa „din lista entităţilor supuse sancţiunilor”, susţinând că aceasta s-ar afla într-o situaţie critică. El a solicitat şi reducerea de două ori a taxelor de export aplicate acestei întreprinderi, susţinând că ele ar fi o barieră administrativă. Premierul Moldovei ar fi cerut și încetarea investigaţiei antidumping împotriva uzinei, considerând-o nefondată, cât și suspendarea regimului individual de licențiere până la decizia finală a instanței de judecată.

La doar zece zile de la expedierea scrisorii, autorităţile de la Kiev au exclus Uzina Metalurgică din lista entităţilor supuse sancţiunilor. În schimb, au inclus o firmă din Chişinău (Novastal Prim SRL), care a intermediat anul trecut importul de fier vechi din Ucraina la Uzina Metalurgică, ocolind astfel regimul de sancţiuni impus de Kiev.

Întrebat dacă a semnat o asemenea scrisoare, Pavel Filip a spus „o să vorbim altă dată”, informează publicația citată.

Previous Next

XS
SM
MD
LG