Și când te gândești că până în 2014, până la ocuparea Crimeei, Putin era sistematic invitat la summit-urile G7, ba chiar se vorbea, pentru a-l flata, despre „Grupul G8”!
Oricum, chiar dacă nu s-au luat decizii concrete, Rusia, împreună cu China, au fost felurile principale pe meniul șefilor diplomației țărilor din grupul G7, reuniți ieri la Londra (într-un „bal mascat”, cum spune titlul din La Repubblica, glumind pe marginea condițiilor sanitare stricte) pentru a pregăti întâlnirea la vârf G7 de luna viitoare. Euractiv amintește că a fost vorba de prima întâlnire față în față a miniștrilor din țările G7 de doi ani încoace.
De la Londra, secretarul de stat SUA Antony Blinken a pornit astăzi direct în Ucraina, într-un al doilea turneu european în mai puțin de o lună. Blinken se va afla în Ucraina pe 5-6 mai. La Kiev, el va vorbi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu doar despre amenințarea rusească, dar și despre „inamicul intern”, și anume: problemele inextricabile ale Ucrainei cu corupția, oligarhii și disfuncționalitățile funcționale.
Spre o întâlnire Biden – Putin
La Moscova, presa se ocupă pe larg de faptul că „Biden și-a exprimat speranța unei întâlniri cu Putin în iunie”, cum o rezumă Izvestia. Luna viitoare, președintele SUA va veni în Europa tocmai pentru a lua parte la summitul G7 pregătit ieri la Londra de miniștrii de externe.
O convorbire telefonică între Biden și Putin a avut deja loc pe 13 aprilie, „la inițiativa părții americane”, cum precizează Izvestia. Moskovski Komsomoleț scrie însă că la Kremlin se insistă că nu este încă decis, pentru moment, nimic concret, nici în privința datei, nici a locului întâlnirii față în față.
Tot Moskovski Komsomoleț detaliază o propunere a fostului ministru ucrainean de externe Pavel Klimkin prin care s-ar putea face presiune asupra Rusiei, astfel încât să fie obligată să returneze Crimeea Ucrainei: apa!
Klimkin amintește că toată apa folosită în Crimeea vine din Ucraina și propune închiderea conductelor și a principalului canal.
Ideea nu este însă deloc nouă și deja în 2014 se vorbea la Kiev despre blocarea conductelor de apă spre Crimeea și a Canalului de Nord, prin care se aduce apa de la Nipru, cum o scria deja acum șapte ani agenția rusească TASS. Problema apei e de altfel cronică și eternă în Crimeea, cum o constata recent agenția Bloomberg, și ea va pune în permanență mari probleme lui Putin. Deja Pușkin, cel care a creat mitologia Crimeei, descoperise asta atunci când, în drum spre Chișinău, în 1821, Pușkin s-a oprit să viziteze ruinele palatului hanilor din Bahcisarai (Palatul Grădină), fosta capitală a hanatului. Acolo a fost mâhnit să descopere că din legendara fântână rămăsese doar o țeavă de fontă din care picura o apă bâhlită. Fântâna din Bahcisarai...
(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Dialoguri de surzi
„Dialog de surzi și sancțiuni încrucișate între UE și Rusia”, este titlul din Le Monde, după ce ambasadorul rus pe lângă Uniunea Europeană, la Bruxelles, Vladimir Cijov (Чижов, Chizhov), a fost convocat la sediul diplomației europene, pentru prima oară în istoria relațiilor Rusia-UE.
Ambasadorul rus a primit un protest formal, acesta venind după ce Rusia a pus pe lista neagră opt oficiali europeni, care nu vor mai putea intra pe teritoriul său, printre aceștia aflându-se chiar președintele Parlamentului European David Sassoli și vice-președinta Comisiei Europene Věra Jourová.
În vremea aceasta, la Moscova și Minsk represiunea continuă tot mai „nemilos” (rücksichtsloser), cum o scrie Süddeutsche Zeitung, la München, care are un mare articol despre diferitele metode ale puterii ruse de a sugruma ultimele forme de libertate din presă, inclusiv prin înscrierea presei independente ca „agenți străini”. „O tactică foarte brutală”, cum o rezumă pentru Süddeutsche Zeitung Ivan Kopalov, redactorul șef al site-ului de informații Meduza, vizat de putere printre altele.
În acest timp, celebrul avocat bielorus Serghei Zikrațki (Сяргей Зикрацкий, dar pe Facebook el își scrie numele Siarhej Zikratski), mare apărător al jurnaliștilor în fața represiunii lui Aleksandr Lukașenka, a anunțat, într-o postare, că părăsește țara, dar că din străinătate el va face totul "pentru ca situația să se schimbe la Minsk". Europa Liberă a revelat însă că el a ieșit deja din țară și l-a intervievat la Vilnius, în Lituania, unde se află instalată și șefa opoziției Svetlana Țihanovskaia.
Ieri, patru aliați ai Svetlanei Țihanovskaia au fost de altfel condamnați la 6,5 ani de închisoare pentru organizarea de proteste împotriva lui Lukașenka.
Rămânând în spațiul ex-sovietic, din nou Le Monde analizează circumstanțele încetării focului în noul conflict (cel mai grav din 1991 încoace) între cele două republici central-asiatice vecine, Tadjikistanul și Kirghizia.
E vorba din nou de un conflict de frontieră și de accesul la o sursă de apă, iar luptele au făcut cel puțin 50 de morți începând de joia trecută, deși în partea tadjikă numărul victimelor nu este făcut cunoscut oficial. Cele două părți se acuză, desigur, reciproc în această vale Ferghana, pe traseul ancestralului Drum al Mătăsii, dar pe care decupajul teritorial sovietic, moștenit de țările din regiune, a transformată într-o perpetuă sursă de conflicte regionale, între vecini.
Cartea Mării Caspice
În sfârșit, la rubrica culturală, Libération în Franța publică o cronică-necrolog foarte elogioasă despre scriitorul rus Vasili Golovanov, mort de curând la vârsta de 60 de ani.
Puțin cunoscut în afara Rusiei, Golovanov a fost revelat în Franța anul trecut grație unei traduceri excepționale a cărții lui Elogii călătoriilor demente (Eloges des voyages insensés), urmată acum de Le livre de la Caspienne (Cartea Mării Caspice). Nu trebuie neapărat să fii fascinat de Caucaz, Marea Caspică și Drumul Mătăsii, pentru a gusta șarmul unei asemenea scriituri itinerante, mai întâi în jos pe Volga, apoi la Astrahan și în stepa kalmîcilor, pe unde a trecut odinioară și Alexandre Dumas.
Felul în care scrie Golovanov nu are, de asemenea, nimic de-a face cu scriitura plată a unui alt rus contemporan, Aleksandr Ilicevski, care urmează, în romanul său Pers (Persanul, Перс) din 2016 același traseu și decor pe care le-am urmat și eu în romanul Pantere parfumate: Caucazul și marea Caspică.
Dar, pe lângă scriitura șovăielnică, romanul acestui Ilicevski mai începe și cu o hartă a Caucazului și a Mării Caspice (ca toți cei care cred că fac un gest oulipian și metaliterar dacă adaugă mărunte găselnițe vizuale) pusă la început doar din afectare. În schimb, tot romanul (vreo 700 pagini!) e de o uluitoare, șocantă, platitudine… deși credeam că puțini ar mai putea ajunge s-o depășească în asta pe Olga Tokarczuk (premiu Nobel 2018). În final, romanul lui Ilicevski e o carte pe care o lepezi cu o răbufnire de revoltă, descoperind că, cu excepția răposatului Golovanov despre care scrie Libération, toți acești Kurkov și Ilicevski sunt traduși în toate limbile doar pentru că au nume rusești. Și sunt citiți (dacă sunt în realitate) din snobism, doar pentru asta.
