Linkuri accesibilitate

Gazprom acuză Ucraina că fură gazele destinate Moldovei și amenință că va reduce livrările


În octombrie, Gazprom a redus livrările spre R. Moldova cu 30%, iar în noiembrie – cu 40%.   
În octombrie, Gazprom a redus livrările spre R. Moldova cu 30%, iar în noiembrie – cu 40%.   

Concernul rus Gazprom acuză că o parte din gazele destinate R. Moldova sunt reținute pe teritoriul Ucrainei și amenință că, în cazul în care dezechilibrul format în timpul tranzitului se va menține, va începe să reducă livrările, din data de 28 noiembrie, ora 10:00, în volumul pierderilor zilnice.

Într-un comunicat de presă, Gazprom anunță că volumul de gaze pe care-l livrează prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, de la hotarul ruso-ucrainean, depășește volumul care intră în R. Moldova din Ucraina. Potrivit Gazprom, Ucraina ar fi stocat până acum 52,52 de milioane de metri cubi de gaze destinate consumatorilor din R. Moldova.

Pe de altă parte, operatorul ucrainean de tranzitare a gazelor susține că toate volumele primite de la Gazprom în punctul de intrare „Sudja” au fost transmise în punctele de la ieșirea din Ucraina spre R. Moldova „Alexeevka” și „Grebeniki” pentru transportarea către consumatorii din R. Moldova.

Anunțul Gazprom a fost făcut în condițiile în care Moldovagaz a achitat, pe 21 noiembrie, avansul pentru gazele livrate Republicii Moldova în luna noiembrie. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a promis că în scurt timp va veni cu o reacție oficială.

Totodată, secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, a anunțat că, de la 1 decembrie 2022, livrările de gaze naturale către R. Moldova vor fi reduse cu 56,5% din volumul coordonat de Moldovagaz și Gazprom pentru decembrie, conform contractului dintre cele două companii (189 de milioane de metri cubi pentru malul drept și 217 milioane de metri cubi pentru malul stâng).

În octombrie, Gazprom a redus livrările spre R. Moldova cu 30%, iar în noiembrie – cu 40%.

XS
SM
MD
LG