Social-democrații români și socialiștii europeni, 1914-1915
Cele două blocuri politico-militare aflate în război au încercat în diferite moduri – prin promisiuni și presiuni, prin relații personale și oferirea de stipendii – să atragă de partea lor grupuri politice, publicații și jurnaliști din România, care să le susțină cauza. Au recurs la astfel de mijloace atât germanii și austro-ungarii, cât și francezii, rușii și britanicii.
Centralii au utilizat în acest sens inclusiv filierele social-democrate germane și austriece. Spre exemplu, la propunerea social-democraților de a susține gazeta Lupta zilnică, prin virarea camuflată a unei sume mari de bani, Constantin Dobrogeanu-Gherea s-a opus categoric. Diferențele de vederi dintre liderul socialist român și social-democrații germani din tabăra „patriotică” erau generate de atitudinea față de război, dar și de teama celui dintâi că social-democrații români vor fi atacați de cercurile antantofile din România, acuzați că foloseau bani din Reich și susțineau interese străine. Totuși, anumite sume de bani au ajuns pe aceste filiere în mâinile socialiștilor români, pentru publicațiile de partid, organizarea de conferințe, întruniri și manifestații, în vederea menținerii stării de neutralitate a României.
Ziariștii de la Adevărul aveau să folosească astfel de informații, obținute în diferite feluri, pentru a-i ataca pe social-democrați. De asemenea, Poliția de Siguranță – care îi supraveghea pe socialiștii români încă de la înființare – a avut motive suplimentare pentru a-i urmări și în perioada neutralității.
Social-democrații români au susținut în 1915 și în presa internațională, îndosebi prin vocea lui Cristian Racovski, că se opuneau atât unui război contra Austro-Ungariei, cât și unuia contra Rusiei. Opțiunea lor era neutralitatea. Racovski a publicat în mai 1915 broșura Les Socialiste et la guerre, apărută inclusiv în Franța. În acest text, autorul era critic față de socialiștii europeni care sprijineau acțiunile războinice ale propriilor țări, se pronunța pentru menținerea liniei socialismului revoluționar și pentru lupta „contra războiului și oportunismului”.
Conferința a II-a socialistă interbalcanică a avut loc la București, în zilele de 6-8 iulie 1915. Inițiativa convocării a avut-o Partidul Social-Democrat din România, iar participanții proveneau din România, Bulgaria (numai cei din gruparea tesneacilor, „strâmților”, care se declarau contra războiului) și Grecia. Partidele social-democratice din Serbia și Imperiul Otoman nu au putut participa la conferință, țările lor fiind angajate în război încă din vara, respectiv toamna anului 1914. Delegații PSDR au fost Constantin Dobrogeanu-Gherea, Alexandru Constantinescu, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu, Ecaterina Arbore și Cristian Racovski.
Înainte de conferință a fost publicat un manifest al partidelor socialiste din România, Bulgaria și Serbia, Către clasa muncitoare și popoarele balcanice!. Retorica era antirăzboinică, în favoarea neutralității și independenței statelor din Balcani. La București a avut loc chiar înaintea conferinței un miting socialist la care au luat parte și invitații din peninsulă.
Delegații partidelor reprezentate au adoptat o moțiune în care se afirma că singura politică de urmat era cea a „neutralității stricte și absolute”. Cel mai important text al conferinței a fost Declarațiunea de principii a Federațiunii Social-Democrate din Balcani, în care era reamintit principiul luptei de clasă și erau criticate partidele socialiste europene care aleseseră să intre în guverne de uniune națională. Având în vedere diviziunile naționale-teritorial din regiune, grupurile politice din interiorul statelor, politicile de cucerire, conferința socialistă de la București a susținut că singura formă de uniune între popoarele din peninsulă era o republică federativă a Balcanilor. Aceasta ar fi trebuit să recunoască egalitatea politică, civilă și culturală a tuturor naționalităților din regiune, fără deosebire de rasă, religie și limbă. Structura comună a federației urma să fie un parlament ales prin vot universal, egal, direct și secret, cu reprezentare proporțională. Era avută în vedere și posibilitatea consultării populației prin referendum. Pentru apărare erau prevăzute milițiile naționale. Socialiștii considerau proiectul lor realizabil, potrivit modelelor contemporane din Elveția sau Statele Unite ale Americii. Ei anticipau că întreaga Europă avea să devină o federație.
Participanții la conferința interbalcanică de la București au decis ca partidele și uniunile sindicale din țările din regiune să constituie o Federație muncitorească social-democratică balcanică. Aceasta avea să fie condusă de către un Birou interbalcanic, în care intrau câte doi delegați din fiecare țară din zonă, unul numit de partid, celălalt de uniunea sindicală – nu erau admise facțiunile –, precum și un Comitet Executiv. În mod particular, acesta din urmă avea să fie ales de către Partidul Social-Democrat din România și Uniunea Sindicatelor din România, iar sediul avea să fie la București. De asemenea, s-a hotărât și publicarea unui buletin în limbile franceză și germană. Se avea în vederea reprezentarea Federației socialiste din Balcani la congresele socialiste internaționale printr-o delegație comună, în care partidele și uniunile sindicale din fiecare țară urmau să aibă un număr egal de membri, iar votul să se făcă pe națiune.
Conferința internațională socialistă de la Zimmerwald, un mic sat lângă Berna, în Elveția, desfășurată la 5-8 septembrie 1915, a fost prima reuniune a socialiștilor europeni de după izbucnirea Primului Război Mondial. Au participat 38 de delegați, din 11 țări.
Socialiștii întruniți la Zimmerwald au adoptat și un manifest prin care era condamnat „războiul imperialist”, colaborarea socialiștilor din unele țări cu burghezia, lipsa de reacție a Biroului socialist internațional. Totodată, s-a susținut începerea unei mișcări pentru încheierea păcii fără anexiuni și fără contribuții de război. Tendința de confiscare a mesajului pacifist de către radicali, așa-numita „stângă zimmerwaldiană”, care proclama transformarea războiului mondial în război civil, nu a avut prea mulți aderenți. Potrivit unor date, manifestul contra războiului fusese redactat de Lev Troțki, în vreme ce rezoluția prorăzboi civil aparținea lui Vladimir Ilici Lenin, liderul facțiunii bolșevice din social-democrația rusă. Chiar dacă ideile lui Lenin și Troțki nu coincideau în acel moment, opțiunile celui dintâi fiind marginale în interiorul socialismului european, peste doi ani ei aveau să se regăsească în aceeași barcă ideologică și politică.
Manifestul antirăzboi de la Zimmerwald a fost semnat de către reprezentanți socialiști proveniți din Germania, Franța, Italia, Rusia, Federația interbalcanică socialistă (România și Bulgaria), Suedia, Norvegia, Elveția și Olanda. Reprezentanții din Marea Britanie nu au putut ajunge la conferință, fiind opriți de guvernul de la Londra, însă și-au exprimat acordul ulterior.
Din partea României manifestul a fost semnat de Cristian Racovski. Textul avea să fie publicat în limba română, în ziarul Lupta zilnică din 25 septembrie 1915. Cu toate acestea, în interiorul PSDR au fost exprimate critici față de rezoluțiile conferinței internaționale. Socialiștii ieșeni, coagulați în jurul revistei Convorbiri sociale, au atras atenția că la Zimmerwald se stabiliseră reguli tactice generale, cu privire la toate partidele socialiste, neluându-se în considerare diferențele de dezvoltare dintre țări.
Socialiștii din România nu au fost reprezentați la cea de-a doua conferință socialistă internațională pentru pace, desfășurată tot în Elveția, la Kienthal, în zilele de 24-30 aprilie 1916. PSDR și-a anunțat însă susținerea pentru hotărârile luate de participanți. Curentul radical, în care se evidenția Lenin, susținător al revoluției, în fapt a războiului civil, s-a aflat și de această dată în minoritate. Curentul majoritar, realist, aprecia că în acele condiții era posibilă și de dorit lupta pentru pace.
