Preluarea „revoluționară” a navelor românești din porturile rusești

La sfârșitul anului 1916-începutul anului 1917, vasele românești evacuate din porturile dunărene căzute în mâinile Centralilor și-au găsit refugiul în porturile rusești de pe malul basarabean al Dunării, în mod special la Ismail și Chilia Nouă, atunci între granițele Rusiei. Chilia Nouă devenise principala bază a marinei militare românești fluviale, având în vedere că acolo fusese instalat în parte Arsenalul Marinei.

România păstrase controlul direct asupra Deltei Dunării, inclusiv asupra portului Sulina. Crucișătorului „Elisabeta” îi fusese încredințată misiunea de a bloca pătrunderea navelor inamice pe principalul braț navigabil al fluviului. Socialiștii români radicali își câștigaseră aderenți în rândurile marinarilor de pe vas. Ei au pus la cale o lovitură, prin care să preia controlul asupra navei în noaptea de 1 ianuarie 1918. Planul a fost descoperit, un sergent, considerat unul dintre liderii revoltei, a fost reținut, însă cei mai mult dintre cei implicați au reușit să fugă la Odesa. Comuniștii români aveau să se refere la această acțiune ca la „tentativa eșuată de insurecție de la Sulina”.

Sub influența Comitetului de Acțiune Social-Democrat Român, în ianuarie 1918, la Chilia Nouă s-a constituit un comitet revoluționar, format din muncitori, soldați și marinari români. Cuprinzând 26 de persoane, dintre care aproape jumătate lucrau la Arsenalul marinei, comitetul era condus de Gheorghe Stroiciu, muncitor din Galați. Existau legături între acest comitet și marinarii de pe vasele românești aflate la Ismail și Vâlcov. Comitetul intenționa răscularea echipajelor, precum și a populației din Delta Dunării. Au fost răspândite manifeste în numele comitetului revoluționar, cu îndemnuri la război contra regelui și oligarhiei, la proclamarea republicii și încheierea păcii, la desființarea jandarmeriei și poliției.

În zilele de 14/27-15/29 ianuarie 1918, în timp ce trupele române erau deja în conflict deschis cu cele ruse bolșevice, marinarii români radicali de pe navele aflate în porturile Chilia Nouă, Ismail și Vâlcov au preluat controlul asupra acestora, inclusiv asupra vaselor Navigației fluviale române și ale Serviciul hidrotehnic, au arborat drapele roșii, i-au dezarmat pe ofițeri, i-au reținut pe unii dintre aceștia, precum și pe unii proprietari sau administratori de vase. Navele – în cea mai mare parte șlepuri – preluate de rebeli erau: „Bicaz”, „Borcea”, „Brăila”, „Calafat”, „Călărași”, „Cernavodă”, „Cetatea”,, „Cherdap”, „Corabia”, „Domnița Florica”, „Dunărea”, „Hedirca” și „Severin”. Justificarea acestei confiscări era simplă, potrivit lui Stroiciu: „Vasele sunt ale revoluției”. Autoritatea Comitetului Militar Revoluționar Român de la Odesa a fost recunoscută de răsculați. Aceștia au participat, alături de bolșevicii ruși, la luptele împotriva trupelor române care avansau în sudul Basarabiei, de-a lungul Dunării. Cele mai dure confruntări s-au dovedit cele de la Vâlcov .

Numeroase vase românești civile – de pasageri și cargouri – se aflau încă din iarna 1916/1917 în diferite porturi din sudul Rusiei, la Odesa, Herson, Sevastopol, Novorossiisk etc. Câteva dintre cele mai mari nave deveniseră unități de luptă prin instalarea unor piese de artilerie, fiind utilizate pentru apărare și transporturi militare.

Ancorat la Odesa, vasul „Durostor” a fost transformat în dormitor pentru parlamentarii români aflați în oraș. Un grup bolșevic român a dezarmat garda româno-ucraineană a vasului și i-a alungat pe parlamentarii români găzduiți acolo, în ziua de 14/27 ianuarie 1918. Tot la Odesa a fost preluat și iahtul regal „Ștefan cel Mare”. Coroanele de pe zbaturile acestuia au fost smulse și aruncate în mare. Cele două vase capturate au arborat steaguri roșii. Ele au devenit apoi vase de aprovizionare pentru batalioanele revoluționare bolșevice. Radicalii români aveau să preia controlul și asupra altor vase românești aflate la Odesa.

Portul Sevastopol adăpostea mai multe nave românești: „Împăratul Traian”, „Regele Carol”, „Dacia”, „Principesa Maria”. Un detașament din batalioanele revoluționare, beneficiind și de colaborarea unei părți a echipajelor, a preluat controlul asupra ambarcațiunilor românești din Sevastopol, la 4/17 februarie 1918.

O adunare a fost organizată la 5/18 februarie 1918, cu participarea reprezentanților Comitetului Militar Revoluționar Român, inclusiv a lui Mihail Gh. Bujor, a marinarilor și militarilor români din Sevastopol. Cei prezenți au fost îndemnați să lupte pentru înlocuirea regimului politic din România cu unul sovietic, care să ducă la înlăturarea monarhiei și împărțirea pământului. Potrivit planului prezentat atunci, vasele preluate de rebeli urmau să plece spre porturile dunărene, pentru a face joncțiunea cu forțele bolșevice, să constituie un centru revoluționar la Sulina, să se îndrepte spre Galați, iar de acolo să dea semnalul începerii „revoluției” în România.

Mai multe decizii „revoluționare” au fost luate în scurt timp în privința navelor românești. Mai întâi, comandamentul românesc legal a fost înlocuit. Conducerea comitetului revoluționar român de la Sevastopol a emis un „decret”, prin care a decis confiscarea tuturor vaselor militare și comerciale românești care se găseau în porturile rusești de la Marea Neagră. Navele urmau să fie puse la dispoziția Colegiului Autonom Superior Ruso-Român, pentru susținerea luptei revoluționare contra burgheziei române, urmând a fi predate apoi „guvernului revoluționar provizoriu al României”. La rândul său, Colegiul avea să decidă predarea vaselor către Comandamentul maritim rus.

Navelor românești preluate de bolșevici le-au fost schimbate numele care trimiteau la „spiritul monarhic, șovinism și tendințe reacționare războinice și de cucerire ale clasei stăpânitoare române”. Pentru înlocuirea vechilor nume s-a apelat la o simbolistică socială evidentă. Astfel, „nava Împăratul Traian” a devenit „Revoluția socială”, „România” s-a transformat în „Republica Română”, „Regele Carol” a devenit „Ion Roată”, „Dacia” s-a metamorfozat în „1907”, iar „Principesa Maria” în „Emanciparea” (apare și ca „Dezrobirea”). O altă adunare a avut loc la 6/19 februarie 1918, când s-a hotărât ca marinarii de pe fiecare vas să aleagă câte un comitet revoluționar, care urma să conducă nava respectivă. Ofițerii români care fuseseră arestați au fost eliberați, pe baza adeziunii scrise la cauza revoluției și a garanției comitetelor de navă. Pe marginea acestor episoade, ziarul Lupta avea să publice articolul „Flota revoluționară română”, la 21 februarie 1918, invocat permanent în scrierile comuniste din deceniile următoare.

Ca urmare a campaniei propagandistice desfășurate de radicalii români, aceștia au reușit să preia controlul și asupra altor nave românești – precum „Bucegi”, „Carpați”, „Iași” și „Constanța” – din porturile Novorossiisk, Kerson etc. Toate aceste vase aveau să servească în mod direct interesele bolșevicilor ruși.