Patru landuri germane, în primul rând Bavaria, care adăpostește cele mai mari baze militare americane, au cerut Congresului SUA să-l împiedice pe Trump să reducă prezenţa militară americană în Germania.
Celelalte trei landuri sunt Baden-Württemberg, Renania-Palatinat și Hessa. Prin bazele militare, unităţile de luptă şi spitalele lor militare, trupele americane staţionate în Germania sunt „coloana vertebrală a prezenţei americane în Europa şi a capacităţii de acţiune a NATO”, pledează președinții landurilor în acea scrisoare.
Cele patru landuri găzduiesc fiecare o bază militară aparţinând Statelor Unite. Însă prezenţa trupelor americane ar putea să fie redusă în curând, după ce Donald Trump şi-a anunţat, în iunie, intenţia de a retrage 9.500 de militari din ţară, ceea ce ar conduce la o scădere a contingentului la 25.000 de oameni.
Donald Trump reproşează Germaniei faptul că nu a atins obiectivele stabilite de NATO în privinţa cheltuielilor alocate Apărării, acei 2% din produsul intern brut.
Aici intervin însă tot soiul de neînțelegeri tehnice, mulți închipuindu-și că cei 2% din PIB pentru apărare ar fi fonduri destinate SUA, ca un soi de bir, de tribut. Faptul că țările europene din NATO s-au angajat să-și ridice cheltuielile militare la 2% din PIB nu înseamnă însă că ele ar fi obligate prin asta să cumpere armament american. Cei 2% din PIB pe care trebuie să-i cheltuiască țările din NATO pentru apărare nu trebuie dați SUA, nu sunt o taxă de protecție, ci e vorba de un angajament securitar colectiv. Fiecare țară este liberă să cheltuiască cei 2% cum corespunde mai bine dispozitivului său militar. Cumpărând armament francez, de pildă.
De altfel, Germania, împreună cu Franța, sunt și țările care s-au angajat cel mai mult în proiectul unei armate europene comune, sau al unor structuri militare UE paralele cu NATO. Proiectul militar comun a fost relansat de către Emmanuel Macron și Angela Merkel. Până acum, 25 de state UE din 28 s-au angajat să coopereze în domeniul apărării comune, mergând spre ceea ce ar putea deveni, pe termen mediu, o autentică armată europeană, numită deocamdată Permanent Structured Cooperation (PESCO), un instrument menţionat în Tratatul Uniunii Europene.
În afară de Marea Britanie, deja ieșită din UE, doar Danemarca și Malta nu participă la asta. În schimb, 21 de țări din cele 25 fac parte și din NATO, cu excepția Austriei, Ciprului, Finlandei și Suediei.
Sigur, nu trebuie să ne așteptăm la brigăzi operaționale transnaționale și intervenții în zone fierbinți într-un viitor apropiat. E vorba deocamdată doar de înfiinţarea unor sedii medicale ale UE, supraveghere maritimă, drone subacvatice şi securitatea cibernetică.
La fel, este dificil de apreciat cum va funcționa proiectul la nivel financiar și bugetar, dat fiind că în prezent majoritatea țărilor din NATO nu reușesc să atingă acel nivel cerut de cheltuieli militare care să reprezinte 2% din PIB, cu atât mai mult cu cât se va impune necesitatea finanțării suplimentare a unor structuri militare proprii europene.
