Negociatorul șef american Marshall Billingslea a spus marți, la Viena, după încheierea a două zile de discuții cu omologul său rus, vice-ministrul de externe Serghei Riabkov, că SUA sunt gata să reia discuțiile în privința noului acord START în luna iulie.
Deocamdată, tot ce s-a stabilit după aceste două zile de negocieri a fost că, până la următoarea sesiune, discuțiile vor fi continuate informal de niște grupuri de lucru ad-hoc.
Vladimir Putin a acceptat reluarea discuțiilor în legătură cu menținerea ultimului tratat SUA-Rusia care mai menține un control asupra armamentului, tratatul New START. Este vorba de controlul reciproc asupra rachetelor nucleare cu rază lungă de acțiune, iar negocierile între cele două echipe de diplomați au loc la Viena. Putin dorește prelungirea tratatului START, însă Donald Trump pune ca o condiție ca tratatul să includă și China, ceea ce Pekinul refuză. China nici măcar nu a trimis o echipă la Viena, deși a fost invitată insistent. Washingtonul a condamnat însă azi acest 'no-show' al Chinei.
Acest nou tratat nuclear START, care limitează numărul de focoase nucleare și care permitea inspecții reciproce, a fost semnat în 2010. El va expira în februarie 2021, în cazul în care cele două părți nu decid să-l prelungească automat cu încă cinci ani.
Deocamdată, o oarecare confuzie continuă să plutească în jurul prelungirii tratatului START, deoarece Trump cere ca el să includă și China.
China, însă, al cărei arsenal nuclear este foarte redus comparat cu cel al Rusiei sau SUA, a tot repetat că nu este interesată de tratat, iar asta deja înainte de tensiunile actuale legate de coronavirus, care sunt pe cale de a duce la un nou ”război rece” cu Washingtonul.
Potrivit celor mai recente estimări, Rusia dispune de 6.375 de focoase nucleare, depășind SUA cu 5.800.
China se plasează departe în urmă pe locul 3, cu 320 focoase.
China speră să ajungă însă la un număr de 2000, ceea ce i-ar permite, cum crede Pekinul, să facă față unei potențiale înfruntări cu SUA.
Moscova nu se opune cooptării Chinei în acord (știind că Pekinul nu are de fapt nicio intenție să o facă), dar a anunțat că ar dori atunci să îl extindă și să includă în negocieri și Franța și Marea Britanie, celelalte puteri nucleare din NATO.
Donald Trump a amenințat de câteva ori că e gata să retragă SUA din tratatul START. Nu ar fi prima oară că Donald Trump retrage SUA dintr-un important acord internațional cu tentă militară. Anul trecut, el s-a retras din acordul cu Rusia privind forțele nucleare cu rază de acțiune intermediară din 1987 (Intermediate-range Nuclear Forces Treaty, INF), iar anul acesta din tratatul Cer Deschis.
NATO în moarte și mai cerebrală
În vremea aceasta, la Moscova, Izvestia îl citează pepreședintele Franței Emmanuel Macron, pornind de la faimoasa sa expresie din toamna trecută, în legătură cu presupusa „moarte cerebrală” în care s-ar afla NATO. Macron e citat de Izvestia ca spunând că incidentul din Mediterana, în largul Libiei, între nave militare din Franța și Turcia arată într-adevăr „moartea cerebrală” a Alianței Nord Atlantice din care cele două țări fac parte. Recent, o fregată franceză a fost ținta radarului navelor turcești care escortau un cargou ce părea a transporta arme destinate Libiei, violând astfel embargoul internațional.