Partidul naţionalist-autoritar Alternativa pentru Germania (AfD) şi-a extins baza electorală - de simpatizanţi şi susţinători - în partea răsăriteană a Germaniei. În land-urile estice, AfD a obţinut rezultate semnificative, chiar spectaculoase, acumulând 19,1 la sută din voturi (la nivel federal numai 10,3 procente).
Cu 24 la sută, partidul AfD devine în Turingia, cea mai importantă forţă politică. Pe primul loc se situează şi în Saxonia, unde AfD a obţinut 24,6 procente. Dar iată şi rezultatele formaţiunii din celelalte land-uri răsăritene: în Brandenburg a obţinut 18,1 %, în Mecklenburg-Pomerania Inferioară 18 %, în Saxonia Anhaltină 19,6 % şi în land-ul hibrid, Berlin 8,4 %.
Marco Wanderwitz, candidat de frunte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Saxonia şi responsabil guvernamental la nivel federal pentru land-urile estice, a fost singurul politician care înaintea alegerilor a avut curajul nepopular să emită opinii lipsite de complezenţe conjuncturale. Wanderwitz (citat de mdr) a spus că estgermanii au o inclinaţie mai mare de a opta pentru partide radicale de dreapta decît vestgermanii. El a oferit şi o explicaţie contestabilă, afirmînd că trebuie ţinut cont de faptul că ar fi vorba despre oameni socializaţi într-o formă dictatorială (diktatursozialisiert) care încă nu s-au acomodat democraţiei. Desigur, explicaţia lui Wanderwitz acoperă doar parţial situaţia descrisă, eludând latura unei viziuni ideologice asupra lumii (adică a ceea în germană se numeşte Weltansschauung).
După aflarea rezultatelor s-a revărsat asupra publicului un fluviu de piruete explicative, vecine cu încercări de bagatelizare a unei stări îngrijorătoare evidente. Simpatiile pentru un partid naţionalist, xenofob, anti-musulman, rasist şi eurosceptic descrise numai ca o moştenire a comunismului este o simplificare vehiculată de unii politicieni sau analişti care nu vor să recunoască latura ideologică a deciziei exprimată prin vot. De la dispariţia sistemului comunist şi blocului răsăritean au trecut, totuşi, trei decenii. (A se vedea cazurile unor scriitori est-germani şi derapajele lor politice, RFE, 21.9. 2020.)
Fenomenul neonaţionalismului se poate observa în mai toate ţările estice. Este mai degrabă un reflex al anti-comunismului post-comunist, care s-a extins prin intermediul presei, radio-televiziunilor şi, în ultimii ani, prin internet şi lărgirea reţelelor de socializare.
Radicalizarea unui segment important al celor care se informează în exclusivitate din surse electronice, îndoielnice, s-a accentuat după izbucnirea pandemiei de coronavirus. Amplificarea corona-negaţionismului s-a produs, în paralel, cu adâncirea unor ideologii difuze, negativist-conspiraţioniste, care se manifestă printr-o adversitate asumată faţă de sistemul democratic, faţă de mass-media consacrată şi faţă de formaţiunile politice reprezentative pentru menţinerea echilibrului clasic, stânga-dreapta.
Din declaraţiile unor votanţi ai partidului AfD se desprinde acest amalgam ideologic, interiorizat şi asumat, lipsit de reflectarea critică a propriei atitudini.
„Votez din 2014 partidul AfD”, a mărturisit un cetăţean, intervievat de postul est-german de televiziune, mdr, „nu sunt un extremist de dreapta, ci sunt un conservator. Aşa se consideră şi mulţi votanţi AfD”.
Autoetichetarea drept „conservator” este un reflex de autoapărare în faţa microfonului şi de camuflare a convingerilor reale. Tocmai aceste „convingeri”, exprimate şi de către activiştii AfD şi ai unor partide radicale de dreapta, înrudite, într-un limbaj populist atrăgător şi aluziv, conţin elementele de instigare anti-sistemice, lipsite de soluţii concrete sau constructiv-alternative.
