În ajunul celebrării celor 30 de ani de independență, Vasile Botnaru a stat de vorbă cu istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru despre potecile întortocheate ale istoriei și unde ne-au dus ele.
Gheorghe Cojocaru: „30 de ani în urmă, când sub dangătul de clopot al cântecului suveranității, interpretat de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, era votată Declarația de Independență a Republicii Moldova, prea puțină lume, copleșită cu totul de emoții, realiza ce este și ce trebuie să fie până la urmă suveranitatea și independența unui stat apărut la o răscruce a istoriei. Mai ales că, dacă pe partea dreaptă a Nistrului independența era proclamată și aclamată aproape la unison, dincolo de Nistru se coceau alte planuri și se încropea un meniu geopolitic destabilizator pentru noul stat independent Republica Moldova.”
Europa Liberă: Fiți de acord, trei decenii au fost suficiente ca toată lumea să-și dea seama ce înseamnă independența, suveranitatea. Sigur că noi avem acum avantajul de a privi în oglinda retrovizoare și astăzi s-ar cuveni, în sfârșit, să răspundem la întrebarea aceasta: ce s-a dorit să fie și ce a devenit, în realitate, independența Republicii Moldova?
Gheorghe Cojocaru: „La această întrebare de-a lungul celor 30 de ani s-au dat răspunsuri diferite, fiecare conținând o parte de adevăr: unii au vorbit despre un destin, alții despre un accident al istoriei, despre o povară peste puterile noastre sau despre un stat capturat aflat la cheremul fărădelegilor și contrabandei fără de frontiere. Răspunsul oferit la alegerile parlamentare anticipate din acest an, la trei decenii de la istorica zi de 27 august 1991, pare să cristalizeze conturul unui destin și al unei vocații europene a Republicii Moldova, însă acest răspuns va trebui să treacă în următorii ani examenul maturității și ireversibilității opțiunii europene.”
Europa Liberă: Nostalgicii din fostul imperiu sovietic pun la îndoială capacitatea statelor post-sovietice de a duce în spate această independență, își amintesc de Elțîn cu sintagma „parada suveranităților”. Totuși, indiferent dacă s-a atins sau nu altitudinea jinduită în urmă cu 30 de ani, ce etape ar fi de remarcat? Dacă ar fi să alegeți din cele trei decenii niște repere indispensabile pentru această traiectorie, la ce v-ați opri?
Gheorghe Cojocaru: „Convențional vorbind, cele trei decenii pot fi împărțite în trei etape a câte 10 ani fiecare: o primă etapă cuprinde anii 1991-2001; a doua cuprinde anii 2001-2011 și a treia – anii dintre 2011 și 2021. Prima, și cea mai grea etapă, s-ar putea numi perioada dezintegrării sociale și a haosului democratic; a doua – perioada revanșei roșii și a treia – perioada contradictorie a coabitării vocației europene și a statului capturat. Pentru mersul de mai departe al societății vor fi indispensabile, înainte de toate, Declarația de Independență, Constituția, care va trebui amendată, și Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: Unii spun că nu este atât de ireversibilă calea asta pro-europeană și de asta vreau să vă întreb: unde ne aflăm astăzi, în ce etapă, cum s-ar defini etapa în care se află Republica Moldova sau, eventual, a început odată cu instalarea unei majorități pro-europene în legislativ?
Toată „zestrea” nefastă din trecut va trebui aruncată peste bord
Gheorghe Cojocaru: „Da, instalarea unei guvernări pro-europene în acest an, după victoria Maiei Sandu în 2020, care are ca vârf de lance reforma justiției și întronarea echității sociale, pune începutul unei noi etape, ce demarează în vremuri complicate de pandemie, în condiții de criză economică și tensiuni globale, cu schimbări climatice și salturi informaționale, cu provocări multiple, cu toată „zestrea” nefastă din trecut, care va trebui aruncată peste bord și cu toate acestea, pentru că orice moment de răscruce aduce și noi oportunități, avem dreptul să sperăm la vremuri, într-adevăr, mai bune, pe care le așteptăm cu toții de 30 ani.”
