Gheorghe Cojocaru: „Alegerile parlamentare care, după cum s-a anunțat recent, ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii februarie 2019 nu sunt pe agenda autorităților de dincolo de Nistru. Potrivit liderului transnistrean, Vadim Krasnoselski, Chișinăul rămâne cu alegerile sale, iar Tiraspolul – cu alegerea sa strategică în favoarea integrării cu Rusia. Totuși, dacă cetățenii Republicii Moldova vor opta în continuare pentru un vector european de dezvoltare, administrația de la Tiraspol se arată dispusă să identifice compromisuri și puncte de convergență cu viitoarea guvernare pro-europeană de la Chișinău.”
Europa Liberă: Dar nu și o soluție radicală pe care o promite Igor Dodon. Krasnoselski nu împărtășește optimismul afișat al președintelui moldovean că reglementarea transnistreană s-ar putea produce odată cu victoria socialiștilor în scrutinul din februarie?
Gheorghe Cojocaru: „Da, obiectivele strategice ale cursului politic urmat de actuala administrație de la Tiraspol, ca și cele precedente, de altfel, se bat cap în cap cu orice încercare de readucere a zonei de peste Nistru într-o formulă de coabitare cu întreaga Republică Moldova. Scopul magistral al autorităților tiraspolene rămâne dobândirea recunoașterii internaționale a enclavei de peste Nistru și integrarea sa graduală – de la cea umanitară și culturală la cea social-economică, politică și militară – în cadrul Federației Ruse. Drept suport pentru o asemenea abordare este invocat de fiecare dată așa-zisul referendum din 2006 pentru alipirea zonei de dincolo de Nistru la Federația Rusă.”
Europa Liberă: Krasnoselski merge mai departe. El afirmă că dorește să restabilească ceea ce el numește „dreptatea istorică”, care ar fi fost pierdută odată cu dezintegrarea fostei URSS, și anume prin unirea Transnistriei cu Rusia. Așa trebuie să înțelegem?
Zona de dincolo de Nistru a fost până în 1940 o republică autonomă în componența Ucrainei sovietice, iar după 1944 – parte a fostei RSS Moldovenești.
Gheorghe Cojocaru: „Da, în realitate, zona de dincolo de Nistru, deși parte a fostei Uniuni Sovietice, a fost până în 1940 o republică autonomă în componența Ucrainei sovietice, iar după 1944 – parte a fostei RSS Moldovenești. Din punct de vedere istoric, afirmațiile lui Krasnoselski nu se susțin deloc.”
Europa Liberă: Lui Krasnoselski i-ar plăcea totuși să apară drept un „om al compromisului”, își acreditează această imagine în căutarea unui modus vivendi cu Chișinăul. Se confirmă sau nu această pretenție prin faptele reale?
Gheorghe Cojocaru: „Tiraspolul, după cum se vede, și-a stabilit o ordine a priorităților, cele strategice fiind de o importanță fundamentală, iar cele curente fiind subordonate celor dintâi. Compromisul afișat de Krasnoselski este o urmare a situației sociale și politice cu care se confruntă în ultimii ani Tiraspolul. În aceste condiții, înclinația factorilor de decizie transnistreni spre ajungerea la niște înțelegeri reciproc convenabile, de compromis, cu Chișinăul a dat anumite roade: pe de o parte, în chestiunile care țin de buna funcționare a școlilor cu predare în limba română în stânga Nistrului sau în ceea ce privește accesul agricultorilor din satele aflate în subordinea autorităților de la Chișinău la terenurile pe care le dețin, iar pe de altă parte, în ceea ce privește legalizarea unor plăcuțe de înmatriculare a mașinilor transnistrene și recunoașterea diplomelor de studii obținute la Tiraspol. Lucrurile mici, dar importante pe plan local, se pot rezolva în acest spirit al compromisului, nu și cele mari însă de natură politică, unde se cere voință politică clar asumată.”
