Gheorghe Cojocaru: „O sută de ani în urmă, în martie 1919, la inițiativa liderilor bolșevici, era formată la Moscova o nouă Internațională, numită Internaționala Comunistă, Cominternul sau Internaționala a III-a, spre deosebire de primele două Internaționale Socialiste. Dacă Internaționala întâia își avea sediul la Londra, a doua la Paris, cea de-a treia era găzduită de Guvernul bolșevic la Moscova, deși Lenin și-ar fi dorit mai curând ca Berlinul să-și asume rolul de gazdă a noii organizații, pentru a atrage în mod direct Germania și alte țări occidentale în marele său proiect al unei republici planetare a clasei proletare.”
Europa Liberă: În primăvara anului 1919, Occidentul mai nutrea, probabil, speranța să pună căpăstrul regimului bolșevic, pe când în Rusia bolșevică, dimpotrivă, abia lua turații. Ce sprijin a întrunit proiectul acesta al bolșevicilor?
Gheorghe Cojocaru: „Deși inițial s-a anunțat despre convocarea unei conferințe a reprezentanților unor partide comuniste și de extrema stângă, marginale, participanții la reuniunea de la Moscova vor decide să-și aroge titlul de „congres de constituire” a Internaționalei Comuniste, primul dintre cele 7 congrese care vor urma până la mijlocul anilor ‘30 ai secolului trecut.
La congres au participat 51 de delegați, reprezentând 35 de formațiuni din 22 de țări, mulți dintre care erau stabiliți de mai mult timp în Rusia sovietelor. Printre fondatorii noii Internaționale se numărau conducătorii bolșevici: Lenin, Troțki, Zinoviev, Buharin, Stalin, dar și Béla Kun, care la sfârșitul lunii martie a aceluiași an instaura o dictatură a sfaturilor la Budapesta, sau Cristian Rakovski, fostul lider socialist din România, care se va instala în fruntea Guvernului Ucrainei sovietice.”
Europa Liberă: Dacă e să ne referim la acest congres, ce impact a avut?
Gheorghe Cojocaru: „Spre deosebire de primele două Internaționale, care erau niște platforme de discuții pentru diverșii adepți ai ideii socialiste, obiectivul magistral al Cominternului viza subminarea democrațiilor burgheze și înlocuirea lor cu o republică mondială a proletarilor. Pentru instaurarea acestei utopii comuniste, mijloacele recomandate erau cele mai diverse: de la propagandă și manipulare la corupere, acțiuni subversive, lovituri armate, insurecții și revoluții.
Primul congres al Cominternului a anunțat doar apariția unei noi organizații, sub tutela regimului bolșevic, care visa la o revoluție mondială. În fapt, constituirea Cominternului s-a produs la cel de-al doilea congres al său, din 1920, la care au participat mult mai mulți delegați și la care au fost adoptate cele 21 de puncte privind afilierea noilor membri, ce nu puteau fi negociate. Printre „cele 21 de condiții” se regăsea și imperativul formării unor structuri de partid clandestine care să răstoarne ordinea capitalistă”.
Europa Liberă: Când vorbim despre 100 de ani, putem să spunem doar 100 de ani și tocmai 100 de ani. Ce ar trebui să învețe lumea de astăzi din traiectoria Internaționalei lui Lenin?
Gheorghe Cojocaru: „Această experiență din trecutul comunist trebuie cunoscută, în primul rând, în baza adevărului istoric, ca o narațiune a subminării și confruntării cu lumea liberă. Dușman ireductibil al democrațiilor occidentale, Cominternul a lăsat în urma sa reminiscențele ideologice ale urii de clasă, care transpiră încă în public, nu rareori prin porii unor formațiuni implantate pe aiurea, inclusiv în spațiul politic din Republica Moldova. Față cu toate aceste resturi cominterniste și privindu-le cum zac în praful istoriei, lumea de astăzi ar trebui să învețe cum să se protejeze împotriva himerelor totalitare.”
* Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă.
