Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: Toți avem dreptul la un mediu curat, sănătos


Vasile Botnaru a stat de vorbă cu istoricul și comentatorul Gheorghe Cojocaru despre cât de mult ne influențează sănătatea integritatea mediului în care trăim și cum ne pot prelungi viața politicile de mediu responsabile.

Gheorghe Cojocaru: Toți avem dreptul la un mediu curat, sănătos
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:12 0:00

Gheorghe Cojocaru: „Oamenii au dreptul să trăiască într-un mediu curat, sănătos și durabil, se arată într-un raport al Organizației Națiunilor Unite dat publicității zilele trecute. În raportul respectiv se invocă cifre concrete, conform cărora poluarea în urma activității marilor întreprinderi și a statelor provoacă mai multe decese la scară globală decât cele cauzate de pandemia prin care trece în ultimii ani umanitatea. Otrăvirea mediului ambiant cu pesticide, materiale plastice și deșeuri electronice duce la moartea prematură a cel puțin 9 milioane de oameni pe an, însă impactul acestor poluanți asupra sănătății publice și mediului ambiant nu pare să fie tratat cu maximă atenție de factorii responsabili.”

Iuliana Cantaragiu (ministru): În 2022 vrem să facem ordine în haosul care există acum
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:57:23 0:00

Europa Liberă: Aceste cifre din raportul ONU sunt cumva adumbrite de o cifră mai mică – 6 milioane de oameni care și-au pierdut viața urmare a pandemiei de COVID-19, dar, cu atât mai mult, oamenii revendică în mod justificat un mediu nepoluat. Vă întreb pe Dvs.: cine, de fapt, trebuie să asigure dreptul ăsta care cumva este abstract în condițiile în care prioritățile sunt scumpirea gazului, prețurile, alte subiecte politice?

Gheorghe Cojocaru: „Raportul elaborat de experții ONU va fi prezentat Consiliului pentru Drepturile Omului, care a declarat dreptul la un mediu curat un drept fundamental al omului. Din această perspectivă, dreptul la un mediu curat și sănătos va trebui asumat ca atare și la scară globală, și la scara statelor naționale prin acte normative și legi care să asigure respectarea lui în viața de fiecare zi. Este strict necesar, după cum se atrage atenția în același raport, să se interzică utilizarea unor substanțe toxice care prezintă un pericol pentru sănătatea publică și dăunează mediului înconjurător.”

Europa Liberă: Parcă în consonanță cu acest raport, la Chișinău este în discuții incinerarea anvelopelor uzate. Și Partidul Verde Ecologist, și 34 de organizații neguvernamentale încearcă să determine autoritățile să dea înapoi, spun că sănătatea publică este pusă în pericol, dacă se va aproba definitiv permisiunea pentru arderea anvelopelor la Uzina de ciment din Rezina. Dvs. personal, care știu că sunteți, apropo, din raionul Rezina, în contextul recentelor inițiative la nivelul ONU, vorbim de acest raport, cum priviți această lege care se discută astăzi?

Gheorghe Cojocaru: „În urma reacției acestor organisme ale societății civile, aprobarea Legii cu privire la incinerarea anvelopelor uzate, după cum a comunicat președintele parlamentului, Igor Grosu, a fost suspendată până la clarificarea tuturor aspectelor privind impactul probabil al acesteia asupra populației și mediului ambiant. Despre afacerea cu anvelopele uzate s-a vorbit, apropo, încă în perioada de mandat a fostului președinte Dodon, fiind vizate interesele unor rude apropiate ale acestuia. Promovarea acestei legi astăzi nu poate să nu țină cont de avertismentele societății civile, de protestul oamenilor din satele de lângă Uzina de ciment de la Rezina, o zonă cu o rată extrem de ridicată a bolilor respiratorii, unde, după cum se bănuiește, ar putea fi arse anvelopele uzate.”

Europa Liberă: Meseria mă obligă să mă uit și la tabăra convențional adversă, s-o ascult pe ministra ecologiei, care zice că e mai bine să incinerăm sub controlul statului aceste anvelope, decât să fie aruncate la nimereală și să polueze pe foarte mult timp înainte solul îmbelșugat al Republicii Moldova. Aici există o contradicție între punctul de vedere al organizațiilor contestatare a inițiativei și legislatorul care e nevoit să facă ceva cu deșeurile. Ce ziceți, ce-i de făcut?

Să adopți o lege este mai ușor decât să asiguri respectarea ei

Gheorghe Cojocaru: „Da, să adopți o lege este mai ușor decât să asiguri respectarea ei, mai ales în condițiile în care astăzi nu există practic un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze și de informare publică în această privință. Trebuie luată în considerare și chestiunea garanțiilor în ceea ce privește securitatea proceselor tehnologice de incinerare a anvelopelor uzate. Problema aceasta trebuie privită, fără îndoială, în complexitatea sa și, nu în ultimul rând, în contextul inițiativelor ONU cu privire la dreptul omului la un mediu curat și sănătos.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG