Linkuri accesibilitate

Graham SWIFT. De Ziua Mamei


Moldova - Carte la pachet, Graham SWIFT. De Ziua Mamei

„Un roman remarcabil şi extrem de bine scris”, poate chiar „cel mai bun roman de până acum” (Observer), distins cu Premiul Booker, De Ziua Mamei, Litera, 2018, al britanicului Graham Swift (n. 1949), face parte din categoria – tot mai rară acum – a scrierilor în care stilul contează la fel de mult ca trama propriu-zisă, şi nu doar fiindcă protagonistă – fată în casă, dar şi amantă de taină, la data consumării dramei – este ea însăşi o faimoasă scriitoare.

„Era 30 martie 1924. Era Ziua Mamei”, stăpânii le acordă fetelor în casă o zi liberă, să-şi viziteze părinţii, doar că Jane Fairchild – în slujbă la familia Niven – e orfană, ceea ce nu vrea să însemne că nu are unde se duce. Şi iat-o pentru prima şi ultima oară în patul lui Paul Sherigham, după ce că-n ultimii ani se întâlniseră prin şoproane şi tot felul de locuri ascunse, iar logodnicul Emmei Hobday nu se grăbeşte deloc să se despartă de ea, în ciuda întâlnirii fixate pentru 13.00 cu viitoarea lui soţie. „Stătea în pat aici, cu el, în camera lui, ca şi cum ar fi nevastă-sa, iar el se sfătuia cu ea, cu neruşinare, dacă ar trebui să se ducă să se vadă cu amanta lui care îl enerva” – după ce că-i spusese cândva: „Eşti prietena mea, Jay”, iar fata se întrebă în sinea ei dacă „Emma Hobday, deşi era viitoarea lui nevastă, îi era oare prietenă?” În cele din urmă, el pleacă, iar fata hălăduieşte – goală puşcă! – prin toată casa, acum la dispoziţia ei – iar naratorul te face să-i simţi cu tot porii prezenţa! –, când deodată vin două propoziţii scurte, şi totul se dă peste cap: „Ceasul mare cu pendulă bătu ora două. Nu ştiuse că el murise deja”.

Este, privită retroactiv, chiar ziua când s-a născut scriitoarea din ea, după ce că „o copleşi o libertate neaşteptată, venită din senin. Viaţa ei începea, nu se termina, nu se terminase. (…) N-o să fie niciodată în stare să explice libertatea aceasta, care era libertate pură, nimic altceva, sentimentul tot mai acut că avea o mulţime de posibilităţi”, iar fata de 22 de ani (căreia „aerul îi umfla fustele şi o diafragmă îi stătea bine merci în păsărică”) abia dacă intuieşte că „O să devină scriitoare. O să ajungă la nouăzeci şi opt de ani, şi, fiindcă era scriitoare, o să fie copleşită în mod statornic de nestatornicia cuvintelor. Cuvintele erau ca o piele invizibilă, care învăluie lumea şi o face să fie reală”. Bref, Aveţi toată încrederea în cuvintele lui Graham Swift, din această poveste de iubire, De Ziua Mamei.

9 martie ’20

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG