O condiție esențială pentru reapropierea Republicii Moldova de instituțiile europene și pentru reluarea finanțării externe este ca pe 24 februarie 2019 să aibă loc alegeri libere și corecte. O spune răspicat Bruxelles-ul, o spune Departamentul de Stat de la Washington, o spune OSCE, o spune România – avocatul cel mai dedicat al Republicii Moldova, țară care deține în următoarele șase luni președinția prin rotație a Uniunii Europene.
Guvernarea de la Chișinău declară că își propune același obiectiv: alegeri libere și corecte. Din păcate, vorbele diriguitorilor moldoveni sunt certate cu faptele. Regimul face totul ca să se mențină la putere, iar când ai o miză atât de mare, o miză vitală, trebuie să-ți identifici adversarul. Pentru Partidul Democrat, pretins pro-european, nu socialiștii lui Dodon sunt ținta de bătaie – adică nu forțele pro-ruse care ar dori să anuleze Acordul de Asociere cu UE, să federalizeze țara, să închine Moldova Kremlinului, băgându-i în pușcării, așa cum amenință Dodon, pe actualii guvernanți „euro-unioniști”, dar mai ales pe unioniștii din societatea civilă și pe intelectuali. Principalul adversar al regimului Plahotniuc e opoziția pro-europeană și anti-oligarhică, reprezentată de alianța ACUM, sunt cetățenii cu viziuni pro-occidentale și pro-românești.
Asta se vede cu deosebire în atitudinea premeditat și sistematic ostilă a puterii față de diaspora, cea care a sprijinit-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din 2016. Sistemul electoral mixt, adoptat de PD împreună cu PSRM, și toate politicile aferente ale CEC-ului sunt făcute să taie din puterea de vot a diasporei. Întrucât e un vot pe care regimul de la Chișinău nu-l poate controla, manipula și cumpăra cu pomeni electorale.
Le-a interzis cetățenilor din afară să finanțeze cu micile lor donații partide și candidați electorali. Deschizând secții de vot în străinătate, n-a ținut cont de concentrarea alegătorilor, de harta înregistrării acestora pe site-ul CEC. În Irlanda, bunăoară, în loc să ofere mai multe posibilități de vot numeroasei comunități din Dublin, guvernanții au deschis o secție într-un oraș din celălalt capăt al țării, la Tralee, unde nu sunt moldoveni. La fel au procedat cu alegătorii din Marea Britanie, Franța, Italia și Statele Unite.
Un alt semn al atitudinii inamicale a guvernării față de diaspora este intenția de a interzice votarea cu pașapoarte expirate – o clauză discriminatorie, inexistentă până acum, care încalcă dreptul constituțional la vot al concetățenilor noștri.
Când trimit bani în Moldova, regimul nu-i întreabă pe diasporeni dacă le sunt în regulă pașapoartele...
Guvernul de la Chișinău are un Birou pentru relații cu diaspora, organizează periodic congrese ale acesteia, pentru a-i auzi vocile și păsurile, dar nu dorește implicarea acestor moldoveni cu viziuni clar democratice și cu o experiență de viață și muncă în Uniunea Europeană, nu vrea să-i vadă punând umărul la binele țării lor. Când trimit bani în Moldova, regimul nu-i întreabă pe diasporeni dacă le sunt în regulă pașapoartele. Sunt buni de plată, nu și de vot.
O altă stratagemă a puterii, menită să diminueze importanța alegerilor parlamentare, este referendumul care se va desfășura tot pe 24 februarie. Au apărut în Chișinău panouri agitatorice, cu fotografii ale candidaților PD alături de lozinca: „de la 101 la 61 deputați”. Mai jos, cu litere mai mici, vine precizarea: „24 februarie – Referendum pentru reducerea numărului de deputați în Parlament și demiterea acestora de către popor.”
Nimic despre alegerile parlamentare, de parcă nu ele constituie adevărata miză a zilei de 24 februarie. Acum se vede clar că referendumul a fost născocit pentru manipularea alegătorilor, e un vehicul populist al regimului care vrea prin această manevră de învăluire să-și promoveze oamenii în viitorul Legislativ. În caz contrar, unii dintre candidații de pe panouri ar putea fi întrebați cum i-au reprezentat pe alegătorii lor? Cum au ajuns de pe listele PLDM, PL sau PCRM (deși în acest din urmă caz diferența e neglijabilă) în fracțiunea democraților?
Mulți moldoveni, încă de pe timpul președintelui Timofti, puneau la îndoială utilitatea instituției prezidențiale, întrucât fostul șef al statului era o prezență discretă în spațiul politic și mediatic – desigur, nu doar din vina sa. În mandatul lui Dodon președinția a devenit o anexă toxică a regimului de la Chișinău, una care pune în pericol siguranța națională.
Ne putem întreba tot așa: la ce bun Parlamentul? O instituție care în ultimii trei ani și-a pierdut complet relevanța. Despre cei care au acceptat să intre în majoritatea patronată de PD se poate spune că și-au pierdut chipul, consistența umană. Au devenit niște umbre, niște fantoșe fără grai...
Parlamentul nu mai contează nici măcar formal în economia luării deciziilor...
Parlamentul nu mai contează nici măcar formal în economia luării deciziilor. De curând procuratura generală și-a obținut dreptul de a nu-și mai prezenta rapoartele de activitate în Legislativ, adică în văzul lumii. Mergând pe aceeași logică absurdă, s-ar putea ca și guvernul să nu mai fie investit în fața deputaților. Își va primi binecuvântarea în altă parte, cum se și întâmplă de fapt. Fenomenul cel mai alarmant care s-a produs în Republica Moldova în ultimii 3 ani și chiar mai devreme a fost tocmai ieșirea instituțiilor de stat de sub control public.
Un alt indiciu al faptului că PD și-a identificat adversarul în aceste alegeri – bineînțeles, nu de ieri-de alaltăieri – este campania înverșunată împotriva blocului ACUM și a liderilor săi. Toate jurnalele de știri ale televiziunilor puterii sunt împânzite cu atacuri la adresa opoziției pro-europene, iar socialiștii lui Dodon sunt menajați. Insinuările la adresa blocului ACUM sunt amestecate printre știrile-roz despre grija guvernării față de popor, creându-se un contrast în mintea telespectatorilor. Se mizează pe o tactica verificată: repetă până la sațietate, calomniază, calomniază, toarnă zilnic, până la urmă ceva va rămâne. Important e să răspândești nesiguranță, îndoială, lehamite, iar celor care nu te plac, orice ai face, măcar să le înșurubezi ideea că toți sunt o apă și-un pământ…
Împrumutul de vocabular, compromiterea cuvintelor este și el un procedeu al acestei campanii de demolare. Răsună de dimineața până seara la TV-urile arondate știri despre „binomul PAS-PPDA”, „binomul Andrei Năstase-Maia Sandu” – o combinație terminologică inventată doar pentru a-l face uitat sau măcar relativizat pe mult mai celebrul „binom” Plahotniuc-Dodon. „Asculți aceste știri otrăvite și încet-încet ți se pune o ceață pe creier, te cuprinde un fel de amețeală a simțurilor... Singura soluție e să opresc televizorul și să deschid o carte!”, îmi mărturisea un prieten de la țară. Îl cred. Lectura îți salvează circuitele neuronice, îți menține spiritul critic și chiar îți poate reda speranța. Lectura și comunicarea vie cu oamenii.
Deversarea de toxicitate mediatică este atât de vehementă, încât apelurile unora de a păstra cursul pro-european după alegerile din 24 februarie printr-o alianță a PD cu Blocul ACUM sună cinic și fantasmagoric.
Vorbeam mai de mult despre câteva gesturi de bună-credință, pe care actuala guvernare ar trebui să le facă pentru a putea fi luată în serios: introducerea turului doi pe circumscripții, validarea alegerilor din Chișinău, progrese în anchetarea fraudei bancare. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat. Dimpotrivă. Încercarea de a-l scoate din cursa electorală pe Andrei Năstase – unul din liderii Blocului ACUM – pe același motiv inventat, de agitație electorală, demonstrează că actuala putere și-a făcut alegerea, a intrat pe un drum fără întoarcere.
Întrebarea este dacă se mai poate întoarce Moldova, dacă mai are șanse să revină la normalitate.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
