Actuala putere de la Chișinău începe să resimtă o diferență dintre percepțiile prietenilor externi ai Republicii Moldova și așteptările nu pe deplin satisfăcute ale cetățenilor de acasă. Acest ecart era inevitabil și până la un punct explicabil, deși există și un „specific local” imposibil de ignorat.
Un exemplu relevant al acestei încrucișări de opinii a fost discursul președintei Maia Sandu la ONU. Celor de acasă li s-a părut „prea moale”, prea general-uman (să vorbești despre „provocări globale”, când noi, în Moldova, n-am scăpat de sărăcie și de hoți!). Observatorii externi, dimpotrivă, i-au lăudat capacitatea de a se conecta la marile teme ale lumii de azi – cine s-ar fi așteptat din partea unui șef de stat mic, invizibil pe harta lumii, să vorbească despre pandemie, despre riscurile de securitate la scară mare, despre schimbările climatice, despre digitalizare etc. Și tot unii analiști din afară, branșați la realitățile moldovenești, au lăudat fermitatea cu care doamna Sandu a reclamat „retragerea totală și necondiționată” a trupelor rusești din Transnistria.
Observatorii de la Chișinău, din nou, ar fi dorit mai multă claritate și concretețe în discursul Maiei Sandu la capitolul Rusia și separatismul transnistrean. „Mândrii moldoveni”, cum i-a numit Joe Biden de la aceeași tribună ONU, s-ar putea să nu înțeleagă o asemenea abordare prea expeditivă, care încearcă să împace capra și varza: nevoia de adevăr și demnitate națională cu dependența Republicii Moldova de importurile de energie din Rusia și Transnistria. Deși, nu știu cum se întâmplă că tot „mândrii moldoveni, care au ales democrația”, în entuziasmul lor pentru victoria lui Sheriff Tiraspol asupra lui Real Madrid, uită de nevoia de retragere totală și necondiționată a trupelor rusești din Transnistria! E acel „specific local”, indelebil, despre care aminteam mai devreme...
Politicile interne ale actualei guvernări se află, mai ales ele, sub un tir necruțător. Presa – vorbim de mass-media credibile, nu de cele arondate PSRM-ului sau altor oligarhi, care speculează demagogic problemele pe care tot ei le-au creat, și lista e foarte lungă! –, formatori de opinie din societatea civilă sau foști aliați pro-europeni rămași pe dinafara parlamentului exprimă tot mai multe critici la adresa guvernării PAS.
Reclamă „numiri politice”, concursuri formale, „cu rezultatul dinainte știut”, acuză „mașina de vot” a majorității parlamentare. Noii guvernări i se reproșează opacitatea față de cadrele din afara partidului majoritar, dar și nepotismul, subiectivismul, rigiditatea, excesul de purism și orgoliu, relațiile de rudenie sau recompensele oferite pentru servicii mai vechi, ca în cazul noului Avocat al Poporului, Natalia Moloșag, și nu numai. Se trece ușor peste CV-uri, peste calitățile persoanelor proaspăt îndrituite, se caută obsesiv interese obscure, relații nedeclarate cu puterea.
Unele dintre aceste critici ar fi justificate, în sensul că, desigur, e mai simplu să-ți pui „oamenii tăi” în funcții-cheie decât să cauți, spre folosul public, candidaturi mai valoroase pe la alții. Dar poate e o problemă de încredere, pur și simplu. Orice guvernare și-ar dori în preajmă nu doar oameni de calitate, cât mai ales funcționari care să nu o saboteze, demnitari care să nu aibă agende ascunse, să nu tragă după ei umbra unor angajamente inavuabile. Și ceva mă face să cred că la fel ar proceda și alte partide proeuropene și unioniste, dacă ar fi la guvernare.
De ce? Pentru că trăim în Moldova. Cu inerțiile și cutumele ei, cu lipsa ei cronică de resurse umane din cauza exodului catastrofal de specialiști. „Țară” mică (ghilimele sunt de rigoare!), în care poți să schimbi o lege cu alta mai bună, dar nu poți anula mentalități printr-un vot parlamentar.
I se cer actualei puteri proceduri de selecție „ca la carte” împotriva unui sistem perfid, maestru neîntrecut în tactici ale eschivei, simulacrului, în sofisme și-n abilități de interpretare a tot felul de norme, articole, alineate, puncte și subpuncte... Când ai de a face cu o asemenea „jivină” îndulcită la rău, când te confrunți cu o „hidră cu multe capete”, operezi cu bisturiul, nu-i pui „ventuze democratice” în speranța că va înceta să tușească.
Or, tocmai acestea sunt reproșurile care vin dintr-un alt spectru al opiniei publice: „mai multă fermitate, mai multă duritate, guvernanți, față de cei care ne spoliază ziua în amiaza-mare și față de protectorii lor de la procuratură, din instanțele de judecată, din instituțiile de reglementare, unde înfloresc înțelegerile de cartel. Dacă ai putere administrativă, dacă sunt în subordinea ta ca Executiv – demite, nu mai „evalua”! Ce să evaluezi, frauda? O vor evalua procurorii, dac-o s-o mai găsi vreunul cinstit printre ei. Opriți furturile și scumpirile, cum ați promis în campania electorală!”
Exact în acest punct suntem. Nu vei reuși niciodată să-i satisfaci pe toți, mai ales când apar și circumstanțe obiective, cum ar fi creșterea prețurilor pe plan mondial la energie și produse alimentare, creșteri atât de dibaci speculate de samsarii locali. Și e cu atât mai greu, cu cât ți-ai propus nu un simplu program de guvernare, ci o „revoluție”: drenarea unei mlaștini în care acest stat, lipsit de memorie și identitate, băltește de 30 de ani.
Ce poate face actuala putere, care are un puternic sprijin parlamentar, dar suferă la capitolul imagine? Ce să facă să nu piardă susținerea populației?... Soluția este o mult mai bună comunicare cu cetățenii, și la Guvern, și la Președinție. Și, da, mai multă fermitate în acțiuni, dar și flexibilitate – atât cât e necesar și cât e admisibil.
O carte câștigătoare ar fi concentrarea pe obiective mari, pe ambițioase proiecte de infrastructură. Vorba ceea: să lași ceva măreț în urma ta, ca să se vadă, ca să se spună că pe timpul guvernării PAS și al mandatelor prezidențiale ale Maiei Sandu Republica Moldova a ieșit din sărăcie, a devenit un stat european, nu doar în aspirații, ci și în realități.
Vin, vor veni fonduri importante de la Bruxelles. Asta nu e neapărat o „veste bombă” în percepția publică. Bani cu nemiluita au primit și Alianțele pentru Integrare Europeană, însă epoca lor s-a încheiat cu cea mai mare fraudă bancară din istoria Republicii Moldova și cu scandalul laundromatului rusesc.
Totuși, mult-hulitele regimuri dintre 2009-2016 ne-au lăsat și ceva bun drept moștenire: traseul Sărăteni-Soroca, un drum care rezistă, pentru că, pesemne, s-a furat mai puțin. Ar putea și actuala putere de la Chișinău să-și lege numele de un proiect similar ca magnitudine și importanță strategică, și anume: construirea unui ecartament feroviar european pe direcția Vest. Vor putea fi utilizate, de pildă, cele 780 de milioane de euro, rezervați de Bruxelles dezvoltării transportului din Republica Moldova, acestui scop? Ce spun decidenții europeni?
Tocmai s-a anunțat, spre satisfacția multor cetățeni, reluarea circulației trenurilor pe ruta Chișinău-București, întreruptă acum circa un an și jumătate din cauza pandemiei. Doar că va fi o călătorie la fel de lungă, de vreo 13 ore, cu același ritual exasperant al schimbării roților la Ungheni.
O imagine-emblemă, care să demonstreze că guvernarea PAS și-a atins obiectivele ar fi chiar aceasta: o cale ferată modernă, cu TGV-uri rapide și confortabile gonind spre Europa, în locul garniturilor sovietice, degradate moral și fizic, târându-se pe un terasament ce stă să se prăbușească!
