Ba chiar, istoria Belgiei, țară fondată în 1830, a început printr-un guvern provizoriu. Sunt altele, cum e Italia, care le pot schimba și la câteva luni, guvern după guvern, și premier după premier (nealeși, desigur, mulți n-au trecut niciodată prin încercarea urnelor).
Foarte mulți premieri ai Italiei au fost tehnocrați nealeși, ba chiar și și actualul guvern italian e condus, în urma celei mai recente crize politice, de Mario Draghi, economistul de la Goldman Sachs care a fost președintele Băncii Centrale Europene (BCE) și căruia i s-a încredințat formarea unui guvern de coaliție și de tranziție. În Italia, ca și în Belgia, practic întotdeauna guvernele sunt coaliții de partide care deseori se sfâșie între ele în lupte interne.
Un guvern provizoriu, desigur, are mâinile legate în foarte multe domenii juridice și ale administrației...
El asigură doar funcționarea cotidiană a țării, însă nu poate semna tratate internaționale, nu poate introduce legi majore, guvernează deseori prin ordonanțe de urgență pe termen scurt... și multe altele. Cu toate astea, sunt unele democrații solide (încă o dată: Belgia), care pot funcționa ani de zile cu un guvern provizoriu.
Dacă trecem peste cazurile de situație internațională excepțională, cum ar fi un război sau o revoluție, avem multe exemple relativ recente, din 1989 încoace, în care un guvern interimar sau provizoriu se impunea de la sine: de pildă, în momentul scindării Cehoslovaciei, când a trebuit organizată o continuitate a structurilor care încă mai funcționau în vreme ce Slovacia și Cehia se separau.
La fel, foarte multe democrații occidentale au trecut prin situația în care un guvern a pierdut un vot de încredere în parlament, dar a rămas să conducă afacerile curente până la organizarea de noi alegeri... pentru că cineva trebuie să conducă, fie și provizoriu.
În momentul de față, ca o ciudățenie, avem în Europa chiar un exemplu de guvern interimar/provizoriu al Bielorusiei creat de opoziție, instalat în Lituania și pe care doar Lituania îl recunoaște ca legitim.
Cazul special al Belgiei
Belgia a fost iarăși, în 2019 – 2020, fără un guvern, doar cu unul interimar, de afaceri curente, vreme de 15 luni – 460 de zile – timp în care, ca de obicei, totul a funcționat: poliția, fiscul, școlile etc. Ba chiar, guvernul provizoriu sau interimar al celei care acum este ministra de externe, Sophie Wilmès, a reușit să facă să fie adoptate toate măsurile necesare, inclusiv carantina obligatorie în care a intrat țara în martie 2020, pentru a îngrădi pandemia de Covid.
Asta pentru că în Belgia Constituția acordă un timp nelimitat partidelor pentru a forma un guvern de coaliție prin negocieri. În Belgia, recordul de negocieri, într-o țară fără guvern, pentru a forma o coaliție, a fost, în 2011-2012, 589 de zile fără guvern, doar cu o administrație interimară formată din membri ai mai multor partide.
Toate acestea sunt importante nu doar pentru că Belgia adăpostește principalele instituții UE și NATO și stabilitatea ei e importantă pentru întreaga Europă, dar și pentru că prin complexitatea ei instituțională și etnică Belgia e un foarte bun – chiar unic – laborator european.
Dacă ceva nu funcționează aici, atunci nu va funcționa nici la nivelul unei Europe federale. Cum spune o vorbă de duh: „Dacă crezi că înțelegi Belgia, înseamnă că nu ți-a fost explicată bine.” Și nu vei înțelege oricum cum poate funcționa ani de zile o astfel de țară fără să aibă un guvern permanent.
****
În R. Moldova practic toate guvernele instaurate în anii independenței au trecut printr-o perioadă scurtă de interimat după ce au fost demise prin moţiune de cenzură sau şi-au dat demisia obligatorie odată cu instaurarea unui nou Parlament sau una benevolă, ca cel de acum condus de Aureliu Ciocoi. În actualul impas politic în premieră s-a pus problema de a oferi executivului interimar atribuții mai sporite, demers motivat de criza politica şi de aprofundarea fără precedent a crizei sanitare.
Mai întâi președinta Maia Sandu a încercat să obţină puteri mai mari pentru guvernul interimar. Curtea Constituțională a admis însă doar una – cea de a numi secretari de stat în ministere, până la apariția unui cabinet de miniștri cu puteri depline. Sandu mersese la Curte și ceruse inclusiv drepturi pentru guvernul Ciocoi de a încheia tratate internaționale şi de a numi miniștri noi, dar instanța a spus că s-ar încălca Constituția.
O nouă încercare de a elimina constrângerea serioasă a actualului executiv în demisie de a negocia şi semna tratate internaţionale, inclusiv implicând angajamente financiare de lungă durată a fost iniţiată pe platforma parlamentară de către fostul spicher democrat Andrian Candu. El a propus un amendament la legea guvernului pentru a exclude această interdicţie motivând că R. Moldova nu-şi poate permite în plină pandemie să rateze ajutoare externe din cauza crizei politice. Amendamentul urmează să fie dezbătut în Parlament.
Analistul politic Victor Ciobanu crede că actualul impas politic va fi de durată, iar Parlamentul va trebui să intervină de fiecare dată pentru a da puteri sporite guvernului, aşa cum a făcut-o în cazul achiziționării vaccinurilor anti-Covid prin derogare de la un proces firesc:
Parlamentul trebuie să se întrunească în fiecare caz
„În actuala criză sunt necesare rectificări bugetare şi diferite plăţi la care un Guvern interimar nu poate umbla. Suntem în situaţia că până nu ajungem într-o formulă de guvern normal, plenipotenţiar, iar asta se vede că nu va fi foarte degrabă, cumva trebuie să ne descurcăm şi atunci Parlamentul trebuie să se întrunească în fiecare caz să-i dea asemenea împuterniciri guvernului în special legate de finanțări şi achiziții.”
Legislația nu limitează mandatul unui guvern aflat în demisie, prin urmare actualul executiv ar putea fi teoretic menținut, în cazul unei crize politice mai îndelungate, până la viitoarele alegeri ordinare, cele din 2023. Acest scenariu este văzut, în mediul experților, ca unul din cele mai proaste pe fundalul agravării crizei sanitare.
