Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: Mulți nu înțeleg că securitatea alimentară a țării e în pericol


Vasile Botnaru stă de vorbă cu analistul politic Igor Boțan care comentează cele mai importante evenimente ale zilei, protestele fermierilor, și cum ne vor afecta viitoarele recolte criza financiară și cinismul de azi al politicienilor .

Igor Boțan: Mulți nu înțeleg că securitatea alimentară a țării e în pericol
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:42 0:00
Link direct

Europa Liberă: Căutând un eventual epigraf pentru această discuție, mi-am amintit de îndemnul lui Igor Dodon, care le spunea ortacilor, simpatizanților: Am să vă spun eu când să ieșiți la proteste. Asta arată cât se poate de relevant tactica politică a acestei formațiuni, dacă vreți, chintesența. Diriguitorii știu mai bine când nevoia oamenilor de a protesta ajunge la cote maxime, astfel încât să iasă în stradă. De ce constat asta? Pentru că Igor Dodon, de fapt, a ajuns la putere pe valul unui protest, el l-a dat jos pe Vladimir Plahotniuc, așa afirmă ex-președintele, dar când e vorba să protesteze alții: nu se poate! De aici, întrebarea mea – unde sunt limitele unui protest justificat și cum poate fi eficientă presiunea? Exemple avem Belarusul, pe de o parte, pe de altă parte, avem Kîrgîzstanul, despre care, de altfel, Vladimir Putin a vorbit destul de îngăduitor, a spus că e o democrație în formare și trebuie să li se ierte această rocadă permanentă, non-stop, care se întâmplă în Kirghizia ș.a.m.d. Ce ne puteți spune la acest subiect?

Igor Boțan: „Protestele în Republica Moldova se întâmplă atunci când circumstanțele îi fac pe oameni să protesteze. Au fost o serie de proteste care, de exemplu, au fost provocate de intenția autorităților de a modifica legislația lingvistică sau acea cu privire la studierea istoriei, după asta am avut proteste care au fost provocate din cauza schimbării vectorului integrării europene pe unul de integrare euroasiatică, ne amintim de înțelegerea dlui Voronin cu Medvedev de la Barviha din 18 martie 2009, apoi oamenii au protestat din cauza „furtului miliardului”. Acum protestează agricultorii care au fost loviți nemilos de secetă, de înghețuri în primăvară și de atitudinea autorităților care nu au dorit să meargă în întâmpinarea lor pentru a le ușura povara.”

Europa Liberă: Autoritățile le răspund în felul următor: În spatele vostru ar fi politicieni, ca și cum asta e un păcat, și doi: nu-s bani.

Igor Boțan: „Agricultorii sunt la a treia fază a protestului, ei au început să protesteze în luna august, apoi a mai fost o fază în luna octombrie și acum este cea de-a treia fază. Toată lumea înțelege care sunt cerințele agricultorilor, care spun - și au dreptate - că agricultura reprezintă, împreună cu industria de prelucrare, o treime din economia Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar răspunsul premierului Chicu a fost: Plătesc un leu și iau trei în schimb, ca și cum, degeaba înghețați, degeaba faceți presiuni, n-o să obțineți nimic.

Aici e vorba de cea mai importantă ramură a economiei naționale

Igor Boțan: „Am înțeles și noi din ceea ce au spus premierul Chicu și președintele Dodon, numai că noi știm și alte lucruri. Știm că anul 2020 a fost un an electoral, știm că autoritățile au găsit bani pentru a face cadouri electoratului. Înțelegem și acest lucru, putem închide ochii și spune: „Da, dlor, vă înțelegem”, dar aici e vorba de cea mai importantă ramură a economiei naționale. Agricultorii spun că 80 la sută din ei vor falimenta, iar asta înseamnă că falimentează și întreaga Republică Moldova, pentru că, dacă încep lucrările agricole, ei nu au lichidități, băncile nu le pot da credite, pentru că nu sunt în stare să le achite, să le întoarcă pe cele luate pentru anul agricol 2020 și în această situație autoritățile au ignorat dialogul cu agricultorii. De aceea s-a ajuns la această a treia fază a acestor proteste, care are și revendicări de ordin politic deja și înțelegem și acest lucru.”

Europa Liberă: Vă întrebam în ce măsură un protest poate deveni eficient în condițiile în care premierul a încrucișat mâinile și a spus: Nu am bani și în spatele vostru stă Slusari, iar Igor Dodon, cu atât mai mult, n-are chef să discute cu ei, el și-a făcut plinul, și-a semnat bugetele, legea privind micșorarea vârstei de pensionare, și-a împlinit visul lui prezidențial. Și atunci, ce pot face protestatarii în aceste condiții?

Igor Boțan: „Pot face foarte multe. Protestatarii trebuie să-și amintească de istoria protestelor din țara noastră, care peste un anumit interval de timp și-au arătat eficiența. De exemplu, protestele din perioada disoluției Uniunii Sovietice s-au soldat cu Mișcarea de renaștere națională în Republica Moldova; protestele Partidului Popular Creștin Democrat de la începutul anilor 2000 s-au soldat cu faptul că autoritățile au renunțat să modifice legislația lingvistică și cea cu privire la studierea istoriei; protestul din 2009 s-a soldat cu revenirea pe filiera integrării europene; protestul din 2015, peste 4 ani de zile, s-a soldat cu venirea la guvernare a forțelor politice emergente din această mișcare. Deci, nu putem spune că protestele nu au efectele lor.

Dacă cea mai importantă forță economică din Republica Moldova, agricultorii - și mă refer la managerii din agricultură, la fermieri - au început acest protest, dacă îl desfășoară de o manieră inteligentă, în cadrul legii, putem aștepta că și ei vor avea succes, pentru că, până la urmă, autoritățile se află într-o situație foarte dificilă. Mandatul guvernului este până la intrarea în exercitarea mandatului a șefului statului, acest guvern nu are mandat. Mai departe, nu este clar cum acest guvern să activeze în cadrul constituțional, când art. 103 spune clar că guvernul își desfășoară activitatea în cadrul unui program care lipsește. Deci este o problemă pentru acest guvern. A doua mare problemă este a așa-zisei majorități parlamentare, care pe bandă rulantă a adoptat zeci de legi care sunt contestate acum, dar cel mai important lucru pentru opinia publică este că am văzut socialiștii în coaliție cu Partidul „Șor” și cu rămășițele partidului lui Plahotniuc. Deci, pentru Partidul Socialiștilor toată această epopee se va termina, probabil, cu mari pierderi de imagine.”

Europa Liberă: De aici vreau să ajung la următoarea întrebare – oare un protest de masă, așa cum sugera mai înainte vreme Renato Usatîi, îi poate determina și pe parlamentari să dea înapoi, să anunțe cât mai curând posibil anticipatele?

Igor Boțan: „Parlamentarii nu vor da înapoi, pentru că ceea ce a făcut Partidul Socialiștilor, de fapt, așa cum spuneam, a fost să jaloneze câmpul electoral pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Dar adineaori spuneați că un protest inteligent poate avea randament?

Igor Boțan: „Păi ar putea avea, pentru că autoritățile acum sunt sub presiunea agricultorilor, iar agricultorii sunt cei care oferă locuri de muncă aproximativ la jumătate de milion de cetățeni de aici, din Republica Moldova. Dacă agricultorii le transmit un mesaj acestor cetățeni care sunt implicați în agricultură, eu cred că efectul poate fi unul absolut nedorit de către Partidul Socialiștilor. De aceea, evoluția de mai departe este de mare interes pentru opinia publică. Marea problemă este că mass-media controlată de către socialiști și mass-media publică, din păcate, reflectă acest proces de o manieră foarte specifică, înțelegem toate aceste lucruri, dar...”

Europa Liberă: Ce aveți în vedere prin „specifică”?

Igor Boțan: „Adică, mulți oameni nu prea înțeleg de ce protestează agricultorii, ce vor; oare nu înțeleg agricultorii că situația este dificilă? Ei nu înțeleg că din primăvară agricultorii nu pot începe lucrările agricole, deci, securitatea alimentară a țării noastre e sub mare semn de întrebare, pentru că nu pot lua credite, nu pot prime credite de la bănci, atâta timp cât nu le întorc pe cele vechi, iar pe cele vechi nu le pot întoarce, pentru că nu au avut, practic, niciun venit, au fost pierderi de la 80 până la 100% din investițiile pe care le-au făcut agricultorii. Și toate aceste lucruri rămân în suspans, nesoluționate, iar anul 2021 este și el an electoral și eu am văzut că socialiștii s-au îngrijit iarăși de cadouri de Sfintele Sărbători de Paști.”

Europa Liberă: Am văzut și eu un reportaj despre care spuneți Dvs. la un post de televiziune, în care reporterul încerca să sugereze, prin întrebările tendențioase pe care le adresa protestatarilor, că ăștia habar nu au pentru ce protestează, că, de fapt, revendicările lor au fost îndeplinite în parlament de către majoritatea socialistă. Or, televiziunile astea nu fac altceva decât să acționeze așa cum le-au sugerat, la rândul lor, Dodon și premierul Chicu, care, repet, a spus că în spate sunt manipulatori, că, de fapt, acești fermieri sunt niște șmecheri, că vor să obțină bani nemeritați etc. Și iată, televiziunile loiale guvernării acționează în consecință.

Igor Boțan: „Da, dar ei nu spun un lucru foarte important. Protestele au început prima fază în luna august, parlamentul 3 luni de zile nu a funcționat și nu există răspuns la întrebările: De ce 3 luni de zile parlamentul nu a funcționat? Care era problema ca guvernanții să înceapă discuțiile cu agricultorii pentru a găsi formule de optimizare a bugetului? De ce a fost nevoie ca guvernul să arate că îi ignoră întru totul pe agricultori? De ce a fost nevoie ca poliția, organele de forță să exercite presiuni asupra agricultorilor? Am văzut zeci de reportaje în care agricultorii spuneau că sunt sunați de polițiști, că se exercită presiuni asupra lor. Toate aceste lucruri cum pot fi explicate? Și formula pe care au găsit-o recent guvernanții – mă refer la coaliția Partidului Socialiștilor cu Șor și cu rămășițele partidului lui Plahotniuc –, deci, cei care au furat miliardul, cei care au izolat Republica Moldova pe arena internațională, punând agricultorii noștri și așa într-o situație foarte dificilă, pentru că în țările vecine, în țările din Uniunea Europeană agricultorii primesc subvenții. Aici despre ce vorbim, dacă oamenii nu-și pot acoperi nici măcar creditele luate de la bănci, pentru că nu au cum? Ce se va întâmpla peste câteva luni de zile, când vor începe lucrările agricole?”

Europa Liberă: Am auzit mai multe păreri, am auzit comentatori care spun că, de fapt, e o tactică premeditată a socialiștilor de a „da foc la casă”, pentru ca să o neutralizeze pe președinta Maia Sandu, să o imobilizeze și la propriu, și la figurat, să nu poată să întreprindă nimic relevant din postura de șefă de stat și victoria sa să fie una a lui Pirus. Dvs. aveți aceeași senzație?

Igor Boțan: „Toate legile pe care le-a adoptat pe bandă rulantă, după o pauză de 3 luni de zile Partidul Socialiștilor, sunt îndreptate spre jalonarea câmpului preelectoral, pentru ca Partidul Socialiștilor să vină în forță și să le spună alegătorilor ce au făcut ei pentru binele acestora. De fapt, acest „bine” este divizarea societății pe criterii etnolingvistice, înțelegem cadourile pe care le fac la pensionari, dar, așa cum spuneam, agricultorii sunt cei care asigură securitatea alimentară a Republicii Moldova. Ce va fi cu prețurile? Ne poate spune Partidul Socialiștilor, ce face acest guvern care nu are un program? Programul guvernului a expirat odată cu alegerea noului șef al statului. Ei ce fac, cu ce se ocupă, ce au de gând să le spună cetățenilor? Și cel mai important lucru, așa cum spuneam, agricultorii sunt cei care oferă locuri de muncă la aproape o jumătate de milion din cetățenii noștri, în special cei de la țară; agricultorii sunt oameni care au capacități manageriale, sunt oameni bine educați și înțeleg ce fac, înțeleg ce revendicări înaintează acestui guvern și ce așteaptă de la această guvernare.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG