Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon la reuniunea la vîrf a liderilor statelor Uniunii Economice Euroasiatice


Igor Dodon și Tygran Sarkisian la semnarea Memorandumului la Chișinău, la 3 aprilie
Igor Dodon și Tygran Sarkisian la semnarea Memorandumului la Chișinău, la 3 aprilie

Un comunicat de presă al președinției anunță că Dodon va participa vineri la întîlnirea președinților celor cinci țări.

Președintele Igor Dodon se va deplasa la Bișkek, unde vineri va avea loc summit-ul Uniunii Economice Eurasiatice, organizație dominată de Moscova. Printr-o scrisoare oficială, trimisă de Igor Dodon în martie, R. Moldova a cerut statutul de observator în UEEA, cerere care va fi discutată pe 14 aprilie la Bișkek.

Într-un comunicat de presă al președinției se spune că Dodon va participa vineri la reuniunea președinților celor cinci țări din Uniune, dar nu se precizează în ce calitate.

Președintele Dodon a semnat la Chișinău la 3 aprilie și un Memorandum de cooperare cu Uniunea Eurasiatică fără să aibă aprobarea guvernului sau a Parlamentului, ambele dominate de Partidul Democrat. Primul ministru Pavel Filip a declarat atunci ca „Memorandumul lui Dodon cu Uniunea Euroasiatica este doar o hârtie fără valoare”.

Ulterior, pe 7 aprilie, prețedintele Igor Dodon s-a întâlnit cu șeful misiunii Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, pentru a-i explica motivele initiativelor sale.

Dodon a declarat din nou că este în interesul R.Moldova să aibă relații bune atât cu partenerii din Vest, cit și cu cei din Est. „În primul rând, noi vom proteja și promova interesul cetățenilor noștri, al producătorilor autohtoni”, a subliniat șeful statului.

Pirkka Tapiola a explicat că Uniunea Europeană nu condiționează și nu se poate opune semnării de către Republica Moldova a unor acorduri, inclusiv de liber schimb, cu alte state sau uniuni, atâta timp cât ele nu contravin Acordului de Asociere cu UE. Acesta a fost semnat de R. Moldova în 2014.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG