Linkuri accesibilitate

Igor Dodon între fotbal, Rusia, Turcia, și viitorul regiunii transnistrene


Igor Dodon și Vlaidmir Putin la Moscova, 14 iulie 2018.
Igor Dodon și Vlaidmir Putin la Moscova, 14 iulie 2018.

Președintele moldovean a vizionat finala Cupei Mondiale din rîndul doi, după ce s-a văzut cu Vladimir Putin la Moscova.

Președintele Igor Dodon s-a numărat printre puținii șefi de stat care au răspuns invitației lui Vladimir Putin de a asista la sfârșitul Cupei mondiale la fotbal din Rusia. Pe lângă liderii țărilor finaliste, anume Croația și Franța, au mai fost alături de Putin președinții din Belarus, Moldova, Armenia, Gabon și Sudan, președintele Autorității Palestiniene și emirul Qatarului, țara care organizează următoarea ediție a Cupei mondiale FIFA. Putin și Dodon au avut o întâlnire bilaterală sâmbătă.

Din fotografiile apărute în presă se poate vedea că la finala Cupei Mondiale Igor Dodon nu a stat în primul rând al musafirilor de onoare alături de Putin, ci undeva în spate, în rîndul doi.

Dodon a comunicat într-o postare pe Facebook că la întrevederea de sămbătă cu omologul său rus o atenție sporită a fost acordată subiectului transnistrean.

Dodon a dezaprobat recentele cereri de evacuare completă și necondiționată a trupelor militare ruseşti din Republica Moldovavenite de la ONU, OSCE şi NATO.

El a spus că aceste declaraţii au caracter antirusesc, politizat şi ar viza pacificatorii, deşi, în realitate, ele vizează grupul operativ al trupelor ruseşti.

„Declarațiile unilaterale făcute de la înaltele tribune nu corespund stării de lucruri cu privire la operațiunea de pacificare din Moldova și fac parte din lupta politică internă și poziționare în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova”, a scris Dodon pe Facebook. Şeful statului mai vorbeşte despre necesitatea „identificării unui model atotcuprinzător de reglementare politică și de soluționare grabnică a conflictului transnistrean”.

La întâlnirea sa cu Igor Dodon la Moscova, Vladimir Putin l-a promovat pe Dmitri Kozak în calitate de nou emisar special al Kremlinului în R. Moldova spunând că aceasta va contribui la „promovarea cooperării” dintre cele două țări.

Dodon a salutat numirea lui Dmitri Kozak în locul lui Dmitri Rogozin. „Domnul Dmitri Kozak este un profesionist demn și un partener de dialog, care cunoaște foarte bine specificul Republicii Moldova”, a spus Dodon. Kozak este cunoscut în Moldova mai ales pentru planul rusesc de federalizare a Moldovei în vederea soluționării conflictului transnistrean, de la începutul deceniului trecut, respins în ultimul moment de președintele de atunci al Moldovei, Vladimir Voronin.

Politologul Dionis Cenuşă observă că întrevederea bilaterală a celor doi şefi de stat are loc pe fondul tensionării relaţiilor R. Moldova cu UE urmare a invalidării alegerilor locale din Chişinău:

„Este o vizită prin care Igor Dodon încearcă să demonstreze că relaţia cu Rusia este una stabilă, una pozitivă. Ca rezultat aceasta ar putea avea un impact pozitiv atât asupra imaginii preşedintelui, cât şi a imaginii Rusiei în R. Moldova. În al doilea rând, această vizită este sincronizată cu numirea în funcţia de responsabil pentru relaţiile comerciale bilaterale moldo-ruse pe Dmitri Kozak. Această numire readuce în discuţie subiectul federalizării R. Moldova propus în urmă cu 15 ani ca o modalitate de soluționare a conflictului transnistrean.”

Publicația rusească Kommersant.ru scrie despre întrevederea Dodon-Putin că preşedintele moldovean „e în agonie că deşi fiind şef de stat nu controlează deloc situaţia din ţara sa”.

Publicaţia rusească înserează următorul mesaj transmis de Dodon lui Putin: „Noi vrem să avem relaţii de prietenie cu toţi. Nu vrem relaţii bune cu Occidentul în detrimentul Rusiei. Deşi guvernarea de la Chişinău crede că poate fi altfel, peste câteva luni vor fi alegeri parlamentare şi situaţia se va schimba.”

Jurnaliştii de la Kommersant.ru precizează că Dodon nu a explicat pe ce se bazează siguranţa lui că socialiştii vor câştiga alegerile parlamentarele.

Igor Dodon a anuţat că la toamnă se va întâlni din nou cu Vladimir Putin şi că întrevederea va contribui „substanțial la fortificarea relațiilor strategice de parteneriat de lungă durată dintre Republica Moldova și Federația Rusă”.

Politologul Dionis Cenușă crede că Rusia va juca un rol important pentru socialiști în parlamentare:

„Federaţia Rusă este unica ţară care le justifică cumva agenda politică. Dodon şi PSRM mizează doar pe Rusia şi pe alte ţări din regiune care au regimuri mai puţin democratice, cum ar fi de exemplu Turcia.”

Igor Dodon a mers la Moscova ca să urmărească finala Cupei Mondiale venind direct din Turcia, unde s-a aflat în vacanță cu soția, după ce a participat la depunerea jurământului de către președintele reales, Recep Tayyip Erdogan, la 9 iulie.

Politologul Dionis Cenuşă spune că preşedintele Dodon vrea să intensifice relaţia cu omologul său turc din două motive:

„În condiţiile în care preşedintele Dodon are un deficit de contacte pe plan extern cu ţări europene, el încearcă să compenseze acest deficit cu dialoguri mai strânse cu ţări care prin caracterul instituţiilor democratice se aseamănă cu Rusia. Cred că Rusia setează standardele pentru politica externă a R. Moldova în viziunea preşedintelui Dodon. Observăm că cu acele ţări cu care Rusia are relaţii bune, încearcă şi preşedintele Dodon să intensifice comunicarea. Iar Turcia pe lângă faptul că este o aliată a Rusiei în regiune este şi o ţară cu ajutorul căreia Dodon ar putea să-şi consolideze electoratul în autonomia găgăuză.”

Preşedinţia a anunţat azi că la invitaţia lui Igor Dodon președintele macedonean Gjorge Ivanov începe o vizită în R. Moldova.

Vizita are loc după ce Ivanov a refuzat să promulge o înțelegere cheie cu Grecia care a înlăturat obstacolele din calea aderării țării sale la NATO și UE.

Previous Next

XS
SM
MD
LG