Mii de familii se adună în fiecare an pe malul lacurilor de un albastru cristalin și la poalele stâncilor înalte din Band-e Amir, unul dintre cele mai populare parcuri naționale din Afganistan.
Printre vizitatori este și familia Zahrei Qumbri, o tânără care locuiește în provincia centrală Bamiyan, unde se află parcul.
Însă Qumbri nu mai poate vizita acest parc după ce, pe 26 august, talibanii au interzis accesul femeilor în Band-e Amir, o măsură care a declanșat o nemulțumire generală.
„Este un act crud, care este nu doar ilogic, ci și inuman", a declarat Qumbri pentru Radio Azadi al RFE/RL. „În ultimii doi ani, femeile au fost îndepărtate din toate activitățile culturale, economice și politice".
Interdicția este considerată ca fiind cea mai recentă încercare de a șterge femeile afgane din viața publică. De la preluarea puterii în 2021, talibanii au interzis femeilor accesul la educație și la majoritatea formelor de angajare și au impus limitări stricte ale libertății lor de mișcare și de ieșire în spațiile publice.
„Suntem, practic, arestate la domiciliu”, spune Qumbri. „Ei sporesc și înăspresc încet-încet restricțiile împotriva femeilor afgane. Ne îngroapă de vii".
„Hijabul este doar o scuză”
Interdicția a intrat în vigoare la scurt timp după ce Mohammad Khalid Hanafi, ministrul taliban pentru promovarea virtuții și prevenirea viciilor, a afirmat că femeile care vizitează Band-e Amir nu purtau în mod corespunzător hijabul obligatoriu de pe cap. Hijabul este baticul tradițional islamic.
„Vizitarea obiectivelor turistice nu este o obligație pentru femei”, a declarat Hanafi, care le-a ordonat gardienilor talibani să împiedice intrarea femeilor în parc.
Gul Bakht Nejati, o localnică din Bamiyan, a spus că luptătorii talibani împiedicau unele femei să intre în Band-e Amir chiar și înainte ca interdicția să fie anunțată.
„Toți cei care mergeau acolo erau interogați”, spune ea, adăugând că femeilor li s-a ordonat să dovedească relația lor cu bărbații care le însoțeau. „Dacă ești cu soțul tău, trebuie să ai cu tine certificatul de căsătorie, pentru că talibanii te iau mereu la întrebări”.
Taranum Saeedi, o activistă afgană pentru drepturile femeilor, spune că talibanii se folosesc de pretinsele încălcări de către femei ale cerinței purtării hijabului ca scuză pentru a le reduce și mai mult accesul în locurile publice. În ultimul an, talibanii le-au interzis, de asemenea, femeilor să folosească sălile de sport, să meargă la băile publice și să se plimbe prin parcurile din oraș.
„Femeile afgane au purtat întotdeauna hijabul islamic”, afirmă Saeedi pentru Radio Azadi. „Dar talibanii sunt un grup misogin și opresiv”.
Și mai multă suferință
Interdicția talibanilor va duce, probabil, la o scădere semnificativă a numărului de persoane care vizitează Band-e Amir, o destinație turistică de top în Afganistan. Proprietarii de afaceri locale care depind de turism se tem că afacerile lor vor avea de suferit.
„Va trebui să ne închidem magazinele”, a spus pentru Radio Azadi o femeie care deține un magazin în apropierea unuia dintre cele șase lacuri din parcul național. Ea a vorbit sub rezerva anonimatului din motive de securitate.
În 2009, Band-e Amir a devenit primul parc național oficial din Afganistan. Patru ani mai târziu, mai multe femei brigadier au fost angajate în parc, în premieră pentru această țară. Numărul de turiști locali care vizitau parcul a crescut constant până la preluarea puterii de către talibani.
„Această decizie este pur și simplu crudă”, a spus Hogai Amil, scriitoare afgană și activistă pentru drepturile femeilor, pentru Radio Azadi . „Este o trădare a culturii noastre și a valorilor umane."