Linkuri accesibilitate

IMAS: majoritatea moldovenilor sceptici față de vaccinul anti Covid-19 dar consideră pandemia mai importantă decât anticipatele


În piață la Basarabeanca, februarie 2021.

Luni, la Chișinău a fost dat publicității un sondaj de opinie IMAS care arată că numai unul din cinci respondenți este foarte dornic să se vaccineze cât mai repede posibil. O treime dintre sunt deocamdată ezitanți şi ar amâna pe o perioadă nedeterminată imunizare pentru a vedea eficacitatea vaccinului. Cel mai mare procent, de peste 40 la sută, se înregistrează în dreptul răspunsului „nu m-aş vaccina sub nici o formă”.

Comentând aceste rezultate, Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei naționale de vaccinare s-a declarat convinsă că sccepticismul față de vaccinarea anti Covid-19 o să scadă pe măsură ce avansează programul de vaccinare, așa cum s-a întâmplat și în România vecină.

Potrivit sondajul IMAS de luni, 29 martie, peste 60 la sută din respondenți cred că pentru următoarele luni prioritară este mai curând soluţionarea crizei pandemice, decât declanşarea alegerilor generale anticipate. Marea majoritate a respondenţilor crede că ţara e afectată profund de criza sanitară şi că ea este gestionată defectuos de către autorităţi. 80 la sută cred că președinta Maia Sandu ar trebui în mod obligatoriu să se implice în gestionarea crizei sanitare. Majoritatea respondenților consideră că virusul Covid-19 este periculos, numai unul din 10 pune la îndoială existenta lui.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG