În raportul său anual privind pedeapsa cu moartea, publicat la 16 mai, grupul de apărare a drepturilor omului a declarat că, anul trecut, 90% dintre cele 883 de execuții confirmate în lume, în afara Chinei unde numărul execuțiilor este secret de stat, au fost efectuate de doar trei dintre cele 20 de țări cunoscute ca aplicând pedeapsa capitală.
Toate trei țările se află în Orientul Mijlociu, în frunte cu Iranul, unde numărul execuțiilor a urcat de la 314 în 2021, la 576 în 2022 - un an marcat de proteste masive la nivel național în țară din cauza deteriorării condițiilor de trai și a suprimării de către guvern a drepturilor fundamentale ale omului.
Iranul este urmat de Arabia Saudită, unde execuțiile s-au triplat, de la 65 în 2021, la 196 în 2022 - cel mai mare număr înregistrat de Amnesty pentru această țară în ultimii 30 de ani - în timp ce în Egipt au fost executate 24 de persoane.
Amnesty a precizat că, având în vedere opacitatea instituțională a unora dintre țările care aplică pedeapsa cu moartea, numărul condamnărilor la moarte este la limita de jos iar „adevăratele cifre generale sunt probabil mai mari".
La fel ca în anii precedenți, Amnesty nu a inclus în cifrele sale execuțiile din China, chiar dacă Beijingul aplică pedeapsa capitală mai mult decât orice altă țară. Amnesty International spune că adevărata amploare a utilizării pedepsei cu moartea în această țară este neclară, deoarece datele sunt considerate secret de stat. Cu toate acestea, raportul spune că se crede că execuțiile ar fi de ordinul miilor.
„Țările din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord au încălcat dreptul internațional atunci când au mărit numărul execuțiilor în 2022, arătând un dispreț total față de viața umană", a declarat Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty International.
„Numărul persoanelor executate a crescut dramatic în întreaga regiune; Arabia Saudită a executat 81 de persoane într-o singură zi. Cel mai recent, într-o încercare disperată de a pune capăt revoltei populare, Iranul a executat persoane doar pentru că și-au exercitat dreptul de a protesta", a adăugat ea.
Iranul este măcinat de tulburări care au reprezentat cea mai mare amenințare la adresa conducerii clericale a republicii islamice de când revoluția a adus-o la putere în 1979.
Grupurile pentru drepturile omului au acuzat Teheranul că folosește execuțiile pentru a „insufla teamă” printre oameni și a reprima protestele care au luat amploare după moartea la 16 septembrie a lui Mahsa Amini, aflată în custodia poliției pentru o presupusă încălcare a legii hijabului atunci când a murit.
Raportul Amnesty a precizat că anul trecut au fost reluate execuțiile în cinci țări, inclusiv în Afganistan, în timp ce numărul înregistrat de persoane executate pentru infracțiuni legate de droguri a crescut de peste două ori în 2022 față de 2021.