Întrebat în cadrul podcastului „În esență...” dacă între cele două maluri există un status quo pe aspectele energetice, inclusiv pe achizițiile de curent de la MGRES, o centrală termică electrică din stânga Nistrului controlată de Rusia, Victor Parlicov a spus că pentru ca această „construcție” să funcționeze e necesar nu doar consimțământul Chișinăului și Tiraspolului, dar și al Moscovei și Kievului, într-o formă sau alta, precum și al partenerilor internaționali.
„Este vorba despre, cum numesc eu «un echilibru instabil». Toată lumea înțelege că acest aranjament nu poate dura la infinit”, a spus ministrul Parlicov.
Aceasta este o soluție temporară, deoarece, spune ministrul, toți înțeleg că Gazpromul nu va da la nesfârșit regiunii gaz gratuit.
„Dar, deocamdată, nici Federația Rusă, deși are posibilitatea să iasă din acest aranjament, nu a făcut-o. Nici partea ucraineană, deși are posibilitatea să sisteze livrările de gaz către regiunea transnistreană, nu a făcut-o. Nici Chișinău și nici Tiraspolul nu au vrut să iasă din această formulă”, a menționat Victor Parlicov.
El spune că această „soluție temporară” este singura de compromis, „fezabilă între toate părțile.”
Scenariul „Transnistria, fără gaz gratuit”
În podcastul Europei Libere, Victor Parlicov a mai spus că autoritățile de la Chișinău se pregătesc să facă față și situației în care gazul gratuit rusesc nu va mai veni către regiunea estică și când MGRES își va pierde din relevanța energetică pentru malul drept.
„[...] Asta depășește deja cu mult discuția doar despre energie. Pentru că, da, noi, pe dimensiune energetică, sigur că facem și niște simulări și niște estimări [...]”, a afirmat ministrul.
Victor Parlicov a afirmat că, deocamdată, Tiraspolul este cooperant, arătându-se sigur că se va găsi limbaj comun și în situații de altă natură. Ministrul a mai spus că s-au făcut estimări și studii în ceea ce privește o eventuală „absorbție” a regiunii de către malul drept.
„Depinde foarte mult cum va fi colaborarea [...], dacă [cei din regiunea transnistreană] vor fi sau nu cooperanți. Pentru că atunci și costurile, și consecințele, și partea tehnică, și partea politică vor evolua în funcție de comportamentul autorităților de pe ambele maluri ale Nistrului”, a afirmat ministrul Energiei.