În Rusia a luat amploare fenomenul distrugerii plăcuțelor comemorative și a monumentelor ridicate în memoria victimelor represiunii politice din perioada sovietică. Printre acestea se numără multe monumente dedicate polonezilor, lituanienilor și ucrainenilor deportați sau uciși de regimul comunist, transmite Radio Svoboda. De regulă, acțiunile vandalilor nu sunt investigate sau condamnate de către autoritățile statului.
Pe peretele unui bloc de apartamente de pe stradela Bolșoi Gnezdnikovski nr. 10 din centrul Moscovei, un afiș de hârtie comemorează viața și moartea lui Trofim Iurkevici, un profesor născut în 1891, arestat la 22 martie 1938 și executat sumar la 10 iulie din același an.
Sub afiș, un al doilea anunț, scris de mână, îi îndeamnă pe trecători să nu-l rupă pe primul.
„Aveți conștiință!”
„Nu rupeți! Afișul înlocuiește o plăcuța comemorativă aprobată și care a fost distrusă de vandali, se spune în anunțul de jos. Aveți conștiință!”
Timp de aproape un deceniu, activiștii din cadrul proiectului „Ultima adresă” au instalat plăcuțe comemorative modeste pe fațadele clădirilor în care au locuit unele din milioanele de victime ale regimului lui Stalin. Din luna mai, spun ei, numărul cazurilor de vandalism asupra acestor monumente comemorative a crescut, în special în Moscova, dar și în alte orașe.
Acte de vandalism „bine țintite”
„Nu pot spune care este numărul incidentelor”, a spus Oksana Matievskaia, activistă a organizației „Ultima adresă” din Moscova, care a calificat vandalismul drept un „atac bine țintit” împotriva proiectului. „Dar acum, practic, în fiecare săptămână aflăm că o placă a dispărut undeva”.
Deși proiectul s-a confruntat cu acte de vandalism și alte forme de rezistență încă de la început, incidentele recente par a fi diferite.
„Nu este o coincidență, a spus Matievskaia. Înțelegem foarte bine de ce se întâmplă acest lucru. Există o nouă realitate aici, față de cea de acum 10 ani, când a început proiectul... Toată lumea înțelege ce se întâmplă și de ce se întâmplă acest lucru, în acest moment”.
Reputația lui Stalin a fost reabilitată într-un mod consecvent sub conducerea președintelui Vladimir Putin, un fost agent KGB. Acest proces s-a accelerat într-o atmosferă de patriotism iredentist de la invazia rusă în Ucraina, din februarie 2022, urmată de reprimarea dură a disidenței în Rusia.
Grupul pentru drepturile omului Memorial, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, care documentează și studiază crimele regimului lui Stalin, a fost interzis, iar mulți dintre activiștii săi au fost închiși sau forțați să părăsească țara.
O statuie a tiranului binecuvântată de un preot
Activiștii afirmă că în Rusia au fost ridicate 110 monumente ale lui Stalin, inclusiv 22 de statui în mărime naturală, dintre care 95 de la venirea lui Putin la putere în 1999. În august, un preot ortodox rus a binecuvântat o statuie a tiranului, în orașul Velikie Luki, din regiunea Pskov, spunând că, datorită lui Stalin, „avem un număr mare de noi martiri la care ne rugăm astăzi și care acum ne ajută în viața noastră”.
Jurnaliștii au documentat cel puțin 11 cazuri, în ultimele luni, în care monumentele dedicate milioanelor de victime ale represiunilor staliniste au fost demontate sau afectate substanțial.
În regiunea Perm, în luna aprilie, persoane necunoscute au demontat un memorial neoficial al lituanienilor și polonezilor care au fost strămutați cu forța acolo pe timpul lui Stalin, un memorial care a fost ridicat într-o pădure din apropierea localității Galișor.
În iunie, au fost înlăturate pietrele funerare ale polonezilor strămutați în mod similar în două sate din regiunea Celeabinsk, în timp ce în Bureatia a fost demontat, de asemenea, în mod discret, un memorial al polonezilor deportați.
În timp ce în majoritatea cazurilor nu se știe cine a îndepărtat monumentele, în satul Pivovariha din regiunea Irkutsk autoritățile au recunoscut că au îndepărtat un memorial dedicat lituanienilor și polonezilor reprimați, precizând că acesta a fost „depozitat”.
Matievskaia spune că îndepărtarea acestor monumente s-a făcut la cererea autorităților, probabil ca răspuns la demontarea monumentelor de război sovietice din statele baltice și din alte țări din Europa Centrală și de Est.
„Vandalii nu ar putea demonta monumente întregi fără a fi observați, a afirmat ea. Bineînțeles, cu plăcuțele „Ultima adresă" este mult mai ușor. Nu cred că a fost dat niciun ordin în ceea ce le privește. Este vorba, probabil, de dorința de a-i face pe plac șefului - a unor indivizi care înțeleg ce stare de spirit domnește în aceste zile.”
„Dar sunt absolut sigură că sunt fenomene conexe, a adăugat Matievskaia. Este un semn a ceea ce se întâmplă în societate: ignoranță triumfală, o reticență față de istorie, dorința de a privi istoria printr-o anumită prismă și un resentiment care a fost transformat într-un cult.”
„Un cinism deosebit”
Pe strada Stoleșnikov, a declarat Matievskaia, două plăcuțe „Ultima adresă” au fost înlocuite cu un panou al unei firme de securitate care a fost clar dimensionat și plasat „cu un cinism deosebit”.
Un angajat al firmei de securitate Aris, care s-a prezentat doar cu numele de Aleksei, a declarat pentru Radio Svoboda că nu știe nimic despre îndepărtarea plăcuțelor „Ultima adresă”. A doua zi, însă, semnul firmei de securitate fusese îndepărtat.
Matievskaia a declarat că organizația sa lucrează pentru a restabili cât mai curând posibil omagiile aduse lui Stanislav Kozlovski și Elenei Makovetskaia. Kozlovski a fost arestat în 1938 și a murit într-un lagăr de muncă din nordul îndepărtat al Rusiei în 1942. Makovetskaia a fost arestată în august 1937 și executată pe 15 noiembrie 1937, la vârsta de 49 de ani.
Mișcarea de „rezistență spontană” ca răspuns la actele de vandalism
Anunțul scris de mână și lipit pe peretele blocului de pe stradela Bolșoi Gnezdnikovski este un indiciu a ceea ce Matievskaia numește „o mișcare de rezistență spontană” care a apărut ca răspuns la vandalismul îndreptat împotriva proiectului „Ultima adresă”.
„Acolo unde unele plăcuțe au fost îndepărtate, au apărut duplicate făcute de mână”, a explicat ea. „Aceasta este o inițiativă complet independentă, care nu are nicio legătură cu „Ultima adresă”. Este vorba pur și simplu de oameni care au văzut că a existat o placă și acum nu mai există”.
„Acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine, a adăugat ea. Reacția unor astfel de oameni este mult mai importantă, mi se pare, decât aceste acte de vandalism.”
În cele din urmă, a declarat Matievskaia, toate plăcuțele vor fi restaurate, deoarece informațiile au fost păstrate în baza de date a proiectului.
„Poate că va trece un an, poate doi, cinci sau zece, a spus Matievskaia. Le vom restaura. Înlocuirea unei plăci de oțel nu este dificilă, dar viața umană din spatele ei este de neînlocuit. Scopul nostru principal este să păstrăm memoria acestor oameni nevinovați și persecutați”.
