Datele Agenției ONU pentru Refugiați arată că războaiele şi conflictele armate din întreaga lume au forţat peste 25 de milioane de oameni să-şi abandoneze casele şi să caute adăpost în ţări străine. Jumătate dintre ei sunt copii. De la începutul acestui an, peste 30 de refugiaţi au cerut azil politic în Republica Moldova – de aproape zece ori mai puţini decât în 2016, când fluxul celor care fugeau de războiul din Siria sau conflictul din Ucraina era mult mai intens. Peste 40 de copii, crescuți în familii de refugiați stabiliți în Republica Moldova, au fost integrați în şcoli și grădinițe. Unii dintre ei vor merge în acest an în clasa întâi, printre ei şi Ahmad, născut în Siria.
„Salut, mă numesc Ahmad, am primit în dar hârtie de colorat şi creioane. În acest an merg în clasa întâi”.
Ahmad are şase ani şi s-a născut în Siria. Părinţii lui s-au cunoscut în Republica Moldova, în perioada când tatăl lui Ahmad învăţa la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău. După încheierea studiilor s-a căsătorit cu Maria şi au plecat în ţara lui de baştină. Fericirea lor a durat câţiva ani… În 2011 a început războiul din Siria. S-au hotărât să abandoneze ţară când au văzut tancurile intrând în oraşul lor, îşi aminteşte Maria:
„Copilul era mic. De frică, puneam pernele la urechile copilului. Am spus: Eu nu mai stau! Eu, matură, eram foarte speriată, dar pentru un copil care nu avea niciun an era straşnic. Pe lângă geam se auzea focurile de armă cum şuieră şi noi stăteam cu geamurile închise. Eu o rugam pe soacra mea: Te rog, închide condiţionerul să nu vadă că noi suntem în casă. Adică, stăteam la podele, ca să nu nimerească ceva în noi.”
La început s-au refugiat în Emiratele Arabe Unite. În scurt timp însă au înţeles că este o ţară mult prea scumpă pentru o familie de refugiaţi, mai ales că firma la care lucra soţul Mariei nu a mai vrut să-i prelungească contractul de muncă. Atunci au decis să revină în Republica Moldova – era anul 2013. Nu le-a fost uşor, spune Maria, chiar dacă ea este din Chișinău, iar soţul ei şi-a făcut studiile aici mai mulţi ani. Micuţul Ahmad nu cunoştea limba română şi a durat mai mult până s-a integrat la grădiniţă.
La 1 septembrie, Ahmad va merge în clasa întâi, la Liceul „Nicolae Sulac” din capitală. În total, aproape 40 de copii care cresc în familii de refugiaţi frecventează şcolile din Republica Moldova. Cu toţii sunt sprijiniţi Biroul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Astăzi, bunăoară, au primit în dar rucsacuri şi rechizite pentru şcoală.
Şeful Biroului, Traian Ţurcanu, constată că deseori copiii care vin din familii de refugiaţi dau dovadă de mai multă sârguinţă la şcoală, prin urmare, obţin şi rezultate bune:
„Avem chiar copii ai refugiaţilor care au luat note foarte bune la diferite olimpiade, ceea ce ne bucură foarte mult şi deseori părinţii învaţă româna de la copii.”
Europa Liberă: Dle Ţurcanu, dar care ar fi provocările pe care le întâmpină familiile şi copiii care merg la şcoală, pentru care, poate, limba este străină?
Traian Ţurcanu: „Cu siguranţă studierea limbii este probabil cea mai mare provocare nu doar pentru copii, dar şi pentru părinţi. Se confruntă, din păcate, şi mulţi dintre copii cu stereotipuri. Ar fi bine să ne amintim de faptul cum privesc copiii lumea. Pentru ei nu există diferenţă de rasă, de religie. Asta ar trebui să ne inspire şi pe noi, să gândim mai deschis.”
În Chişinău, Centrul de cazare pentru solicitanţii de azil este aşezat la marginea oraşului, lângă Aeroport. Iată de ce, foarte mulţi copii din familii de refugiaţi merg la gimnaziul din apropiere – Galata. Directoarea adjunctă a instituţiei, Svetlana Ciocoi, spune că primii elevi străini au trecut pragul gimnaziului acum zece ani.
„Au fost ani în care veneau şi câte 13-17 elevi din diferite ţări. În acest an am acceptat şapte copii şi tocmai am aflat că ni s-au alăturat încă doi. Am numărat 17 naționalități – suntem un gimnaziu internațional. Cel mai greu le vine copiilor ce vin din ţări ca Irak, Siria sau Afganistan pentru că nu ştiu limba română. Cei din Ucraina se integrează mult mai rapid. Pot să vă spun însă că de-a lungul anilor elevii de la noi din liceu au învăţat cum să găsească limbaj comun cu ei. Facem tot posibilul să se simtă bine aici.”
Elevii din familii forţate de împrejurări să-şi părăsească locuinţele nu au cerinte exagerate – ei vor comunicare, căldură şi să fie acceptaţi.
