Cu câteva luni în urmă primarul orașului belgian Zeerbrugge sfătuia cetățenii să nu „hrănească refugiații, căci astfel și mai mulți vor veni” și propunea crearea unei „tabere după modelul Guantanamo” pentru refugiați. Însă Karl-Heinz Lambertz, președintele Parlamentului Comunității Germane din Belgia, dezavuează abordări ca cea din Zeerbrugge. El cere în schimb măsuri urgente și ferme și statelor membre UE să se achite de obligația de a prelua refugiați pentru degrevarea statelor de la granița UE. Într-un interviu cu Europa Liberă Lambertz se plânge de faptul că cetățenii belgieni și germani nu mai pot profita de avantajele libertății de mișcare și că din cauza afluxului mare de refugiați, viața în regiunile de graniță s-a perturbat.
Datele EUROSTAT arată că în anul 2017 numărul solicitanților de azil din UE a scăzut cu 51% față de 2015. 207 000 de persoane solicitaseră azil in UE la finalul anului 2016, majoritatea venind din Siria, Afganistan și Irak.
Europa Liberă: Domnule Karl Heinz Lambertz, sunteți președintele unei regiuni aflate la granița dintre Germania și Belgia. Practic, în regiunea Dvs. ajung refugiații care au reușit să traverseze Balcanii și apoi întreaga Europă. Numărul lor nu ar trebui să fie așadar foarte mare. Și totuși, înțeleg că viața comunității a fost perturbată. Puteți să ne explicați cum, în ce sens?
Karl Heinz Lambertz: „Cine vorbește despre refugiați, vorbește și despre granițe, căci acești oameni trec dintr-o țară în alta traversând mai multe granițe. Însă când vorbim de mase, atunci apar la granițe probleme. Dacă lăsăm regiunile de la graniță să rezolve problemele de unele singure, atunci se produc consecințe nedorite. Am trăit acest lucru ani de zile pe insulele grecești, în Italia, la Lampedusa, în Malta, iar celelalte state europene nu au reacționat mai deloc. Așa se face că fluxurile de refugiați au ajuns să fie masive, refugiații au ajuns in orașe europene, și în regiunile de la graniță avem de rezolvat probleme incredibile.”
Europa Liberă: Explicați-ne, ce probleme sunt la granița germano-belgiană?
Karl Heinz Lambertz: „Ani de zile am făcut eforturi să eliminăm această graniță, să permitem mobilitatea oamenilor, pentru ca cetățenii noștri să poate munci fie într-o țară, fie în alta, iar acum, cu aceste fluxuri migratorii ne confruntăm cu două probleme: pe de o parte, se creează probleme uriașe cu stabilirea acestor oameni în localitățile noastre, mai ales când e vorba de minori neacompaniați. Pe de altă parte, nu mai putem profita de avantajele libertății de mișcare pentru muncă, educație, vacanțe sau timp liber. Situația s-a deteriorat, mersul lucrurilor s-a perturbat.
Pe de altă parte, masele acestea de oameni reprezintă provocări uriașe pentru administrațiile locale și regionale. Iată de ce, ele au nevoie nu doar de vorbe de solidaritate, ci de sprijin concret. Este nevoie și de solidaritatea altor state și a altor regiuni. Fiecare țară trebuie să preia un număr de refugiați, trebuie să le oferim sprijin și ajutor o perioadă și apoi să îi lăsăm să călătorească mai departe. Trebuie să controlăm situația de la graniță, altfel se blochează totul, cu fiecare zi care trece fără să găsim o soluție. Localnicii vor deveni nerăbdători și nu li se va putea cere să se comporte solidari cu refugiații, într-o cultură a solidarității, pentru că încet-încet se instalează frustrarea, iar de asta profită partidele populiste și xenofobe.”
Europa Liberă: Această solidaritate pe care o cer statele vestice nu este văzută cu ochi buni de statele din Est. Statele Grupului Vișegrad au reacționat exact în acest sens, au început să colaboreze pentru a ține migranții la graniță. Cum priviți această politică a zidurilor?
Karl Heinz Lambertz: „Am trăit în 2015 un punct maxim al crizei migranților și de atunci fenomenul a cunoscut transformări. O perioadă problema a rămas în spațiul Marii Mediterane, apoi au venit mișcări masive în centrul Europei, si am văzut cum devine o urgență să cooperăm. Refugiații sunt traumatizați, sunt foarte sensibili, mai mult decât ne-am dat seama. Cotele de redistribuire a refugiaților sunt ridicole.
Câteva state nu au vrut să coopereze. Uneori din ură față de străini, alteori pentru că nu doresc să primească oameni din statele islamice. Dar asta este valabil pentru alte state decât cele din Grupul Visegrad, căci acolo nu au ajuns migranți din statele islamice. Aceasta situație are legătură cu preconcepțiile culturale.
Zidurile există mai ales în mintea oamenilor, iar în unele țări politicienii profită de asta și încearcă să ridice ziduri și la granițe. Nici un zid din lume nu poate ține masele de refugiați la graniță. Să ridicăm ziduri nu este o soluție. Să construim poduri, este. Însă trebuie să controlăm fenomenul. Nu putem spune: refugiați din toată lumea veniți la noi, sunteți bineveniți. Trebuie să abordăm această problemă în mod organizat. Refugiaților trebuie să le spunem: puteți să vă stabiliți aici temporar sau definitiv, dar trebuie să va integrați.
Sigur, cand oamenii vin din zone de război, le înțelegem necazul, îi primim cu dragă inimă, este vorba de o situație umanitară. Dar trebuie dezvoltată și o politică de integrare corespunzătoare, iar aici trebuie să avem grijă și de sensibilitățile localnicilor, să avem grijă de cultura lor și de identitatea lor. Aceasta funcționează doar când ambele părți sunt pregătite să vină una spre cealaltă, si să vadă această apropiere ca pe ceva care le îmbogățește, și nu ca pe ceva care le amenință. Și să se concentreze pe valorile comune.
Eu însumi am constatat că cu anumite concepte din statele islamice nu se poate să fim de acord. Relația dintre bărbat si femeie, statul, biserica și separarea dintre ele, respectarea ordinii publice si respectului reciproc, în toate aceste privințe, cine vine aici, trebuie să se adapteze. Concepte salafiste sau asemenea nu au ce căuta aici. Aici trebuie spus clar că există limite și un cadru acceptat de toata lumea pentru conviețuirea în comun. Toate acestea trebuie să rezulte în urma unui dialog. Să înțelegem că ceilalți sunt diferiți, dar să găsim locul comun în care să putem trăi împreună. ”
Europa Liberă: A divizat Europa această criză a refugiaților?
Karl Heinz Lambertz: „Sper că nu, deși vedem că este o provocare majoră. Vedem că țările reacționează în mod diferit, că în acele țări unde problema a fost tratată în mod superficial, sau a fost ascunsă sub preș, au apărut probleme foarte mari. Trebuie să acționăm activ și cu angajament. Nu se rezolvă de la sine. Trebuie să o luăm în serios și să găsim soluții. UE va avea de-a face în următorii ani cu migrație masivă, nu doar din Afganistan sau Siria, ci de peste tot din lume unde sunt probleme economice sau climatice.
Trebuie stăpânită problema, aici, la noi acasă, dar și făcut în așa fel încât în aceste state să se îmbunătățească viața oamenilor, să fie mai multe locuri de muncă, educația și serviciile medicale să fie de bună calitate. In regiunea unde trăiesc eu sunt 77 000 de cetățeni. Numarul solicitanților de azil a depășit 1000, ceea ce este foarte mult pentru noi. Cei cărora li se acordă azil trebuie să facă eforturi să se integreze. Cei care nu primesc, trebuie văzut unde pot fi trimiși, căci dacă este război în țara lor, nu îi putem trimite acolo. Pe cei care raman incercam sa îi integrăm: să învețe limba, să își găsească slujbă repede, copiii să meargă la școală. Localnicii se angajează voluntar și ajută acești oameni. Împreună, facem acest efort și sperăm să avem succes.”
