Linkuri accesibilitate

„Încetinirea YouTube”. Cenzura Kremlinului intră în ape necunoscute


Pot oare autoritățile de reglementare ruse să încetinească serviciul de streaming video YouTube până la punctul în care utilizatorii ruși să se plictisească și să treacă la alternative naționale mai ușor de controlat?
Pot oare autoritățile de reglementare ruse să încetinească serviciul de streaming video YouTube până la punctul în care utilizatorii ruși să se plictisească și să treacă la alternative naționale mai ușor de controlat?

Autoritățile de reglementare rusești încearcă acum să afle dacă pot încetini viteza YouTube, determinându-i astfel pe ruși să treacă pe alte platforme supuse unui control mai strict din partea statului.

Platforma YouTube este extrem de populară în Rusia, fiind utilizată de principalele instituții media, influenceri și personalități culturale, având milioane de abonați. Autoritățile de reglementare rusești încearcă acum să afle dacă îi pot încetini viteza, determinându-i astfel pe ruși să treacă pe alte platforme supuse unui control mai strict.

O reclamă realizată pentru VK-video, serviciul de streaming al gigantului social media dominant în Rusia, VK (VKontakte), a apărut în stații de autobuz din Sankt Petersburg, la începutul zilei de 29 iulie, și a dispărut în mai puțin de o zi.

Panoul publicitar cita un mesaj elogios la adresa VK, semnat de un utilizator cu numele... „YouTube2024”: „Totul se încarcă atât de repede!”.

Deși panoul pare să fi fost plasat de VK, nu este foarte limpede cine se află în spatele mesajului.

Ceea ce este foarte clar, însă, este semnalul pe care îl transmite: autoritățile ruse sunt pe cale să întreprindă o nouă acțiune majoră, în încercarea de a controla internetul. Aceasta s-ar înscrie în eforturile de lungă durată ale autorităților de a transforma „RuNet” într-un univers online paralel, pentru a modela opiniile rușilor și chiar interacțiunile uzuale ale acestora după bunul plac al autorităților.

În trecut, efortul autorităților a implicat instalarea de echipamente sofisticate de monitorizare, constrângerea marilor companii de internet până când acestea au fost preluate de proprietari docili, și chiar obligarea giganților tehnologici internaționali de a oferi acces la serverele lor pentru autoritățile de reglementare ruse.

Acum, oficialii încearcă să îi determine pe ruși să renunțe la YouTube - platforma de streaming video deținută de Google este dominantă nu numai în Rusia, ci în întreaga lume - și să treacă la alte servicii locale. Dacă acest lucru va funcționa, rămâne o întrebare deschisă.

Autoritățile care conduc acest efort nu își ascund intențiile.

„«Degradarea» YouTube este un pas forțat, îndreptat nu împotriva utilizatorilor ruși, ci împotriva administrației unei resurse străine care încă mai crede că poate încălca și ignora legislația noastră fără să fie pedepsită”, a declarat Aleksandr Hinstein, care conduce un comitet parlamentar pentru tehnologie, într-o postare pe Telegram la 25 iulie.

Ministerul rus de externe a mers și mai departe la 31 iulie, afirmând, fără dovezi, că YouTube „nu este o platformă neutră, ci funcționează la directivele politice ale Washingtonului”.

Centrul tehnologic Microsoft din Moscova a fost unul din cele mai mari de acest fel din regiune atunci când s-a deschis la mijlocul anilor 2000.
Centrul tehnologic Microsoft din Moscova a fost unul din cele mai mari de acest fel din regiune atunci când s-a deschis la mijlocul anilor 2000.

Controlul asupra RuNet

De mai bine de un deceniu, principala autoritate de reglementare a mass-media din Rusia, Roskomnadzor, și agențiile afiliate s-au ocupat de infrastructura de bază a RuNet, testând diverse instrumente și metode pentru a controla ceea ce a fost cândva un univers online vibrant și necenzurat.

Încă de la sfârșitul anilor '90, autoritățile de reglementare au dezvoltat un sistem numit „Sistemul pentru activități de căutare operativă” sau SORM, care a implicat instalarea obligatorie a unor dispozitive speciale de către toți furnizorii de servicii de internet. Sistemul permite principalei agenții de informații interne a țării, Serviciul Federal de Securitate, să colecteze și să monitorizeze orice circulă pe RuNet.

SORM și tehnologiile conexe au fost extinse în anii următori. Instrumente precum „inspecția aprofundată a pachetelor” au permis statului să contracareze cu mai multă ușurință diverse măsuri de protecție a confidențialității sau de criptare.

La mijlocul anilor 2010, parlamentul a adoptat mai multe legi care obligau marile companii de internet, precum Google, Facebook și Apple, să își amplaseze serverele pe teritoriul Rusiei, facilitând astfel controlul sau monitorizarea traficului de către autorități. Multe dintre aceste companii au ajuns să se retragă din Rusia.

În 2018, Roskomnadzor a luat în vizor Telegram, aplicația de mesagerie folosită pe scară largă în Rusia și în regiune. Popularitatea aplicației și reputația sa pentru criptarea puternică au adus-o în atenția agențiilor de informații.

Dar eforturile autorităților au sfârșit prin blocarea a milioane de adrese web - cunoscute sub denumirea tehnică de protocoale de internet - găzduite de serviciile de cloud computing furnizate de Amazon și Google. Această măsură a perturbat o mulțime de afaceri și servicii online.

În 2019, legislatorii au adoptat amendamente suplimentare care au extins capacitatea Roskomnadzor de a întocmi liste negre și de a bloca site-uri web, dar și de a lua măsuri drastice împotriva instrumentelor - rețele private virtuale sau VPN - care ajută oamenii să ocolească blocajele și să ascundă identitatea și locația unui utilizator. Măsurile au fost supranumite ca legea „internetului suveran”.

De asemenea, oficialii au luat în vizor cele mai mari companii private care se ocupă de știri, informații, comerț electronic și social media.

Yandex, un gigant tehnologic autohton de mare succes, supranumit cândva Google-ul Rusiei, a dominat piața rusă de știri și servicii de căutare. Însă, după începutul războiului din Ucraina în 2022, compania a fost supusă presiunilor pentru a începe să cenzureze informațiile despre război, ceea ce a determinat un exod al managerilor și directorilor de top.

La începutul lunii iulie, Yandex s-a retras efectiv din Rusia, transferând mai multe divizii într-o societate holding olandeză și lăsând restul activelor unui grup de oameni de afaceri ruși.

Alte companii web importante, precum VK, echivalentul rusesc al Facebook, au fost incluse în companii controlate de oligarhi apropiați Kremlinului sau de companii de stat.

Autoritățile de reglementare se îndreaptă, de asemenea, către crearea unei „super-aplicații” - o singură aplicație care ar putea fi utilizată pentru o gamă largă de activități online, cum ar fi chat-ul, plata taxelor, căutarea de parteneri romantici sau plata amenzilor de circulație.

Serverele utilizate de Yandex, amplasate în orașul Sasovo, la sud-est de Moscova (fotografie de arhivă)
Serverele utilizate de Yandex, amplasate în orașul Sasovo, la sud-est de Moscova (fotografie de arhivă)

„Ce-i de făcut” cu Google?

Una din cele mai dificile probleme pentru autoritățile de reglementare a fost, totuși, controlul asupra operațiunilor rusești ale celor mai mari companii de tehnologie din lume: Google, Apple, Facebook și alte companii similare.

Potrivit companiei de cercetare a pieței MediaScope, utilizarea rețelelor sociale reprezintă aproximativ 50 % din întreaga activitate online a rușilor. YouTube este platforma dominantă în ceea ce privește timpul petrecut și numărul de ruși care o utilizează. Multe dintre marile companii media din țară o folosesc intens, la fel ca influencerii și personalitățile culturale.

Serviciul YouTube, care este deținut de Google, s-a confruntat deja cu legislatorii și autoritățile de reglementare după ce a blocat zeci de conturi aparținând unor artiști susținători ai puterii, precum și unor instituții media finanțate de stat. De asemenea, Google a refuzat să șteargă mii de conturi pe care Roskomnadzor a cerut să fie eliminate.

La începutul lunii iulie, artistul pro-Kremlin Shaman a organizat un protest în fața Ambasadei SUA la Moscova, reclamând blocarea canalului său. Shaman, al cărui nume real este Iaroslav Dronov, părea să fi fost eliminat de pe YouTube după ce a fost sancționat de Uniunea Europeană și de Statele Unite pentru sprijinul său explicit față de invazia rusă din Ucraina.

Spectatori prezenți la un concert susținut de Shaman, protestând față de ceea ce ei consideră a fi blocarea ilegală a canalelor artistului pe YouTube.
Spectatori prezenți la un concert susținut de Shaman, protestând față de ceea ce ei consideră a fi blocarea ilegală a canalelor artistului pe YouTube.

Câteva zile mai târziu, la 12 iulie, în timp ce unele servicii YouTube din Rusia dădeau semne de încetinire, Rostelekom, unul din cei mai mari furnizori de telecomunicații de stat din Rusia, a dat vina pe Google, afirmând că acesta nu a menținut serviciul pe „serverele sale de caching” - servere găzduite local care permit încărcări și descărcări mai rapide.

„Această abordare duce la o scădere a calității serviciului video, pe care o vedem deja”, a declarat Rostelekom pentru agenția de presă Interfax.

La două săptămâni după aceasta, Hinstein a anunțat public că YouTube va fi încetinit - un termen tehnic care descrie scăderea deliberată a vitezei unei pagini web sau a unei aplicații.

Google nu a răspuns la mai multe e-mailuri trimise de RFE/RL prin care s-a solicitat un comentariu.

„Presupun că încetinirea va fi explicată prin așa-numita degradare a serverelor cache pentru Google și YouTube”, a declarat pentru Current Time Sarkis Darbinian, expert juridic în politici cibernetice la grupul de advocacy Roskomsvoboda. „Evident că acestea cedează, încet-încet”.

Faptul că autoritățile au recunoscut „încetinirea” denotă o schimbare de strategie, spune expertul, și anume, în loc să blocheze YouTube, îl vor pune „să fiarbă la foc încet”. Cu alte cuvinte, vor încetini din ce în ce mai mult traficul, astfel încât calitatea video să se înrăutățească.

„Acest lucru, din punctul de vedere al Kremlinului, ar trebui să determine utilizatorii să migreze treptat către platforme similare autohtone”, a spus Darbinian. „Vor împinge utilizatorii către sistemele analogice rusești, îndepărtându-i treptat de YouTube-ul de mare viteză și de înaltă calitate cu care toată lumea este obișnuită.”

„Jucăria preferată”

Aceste „platforme similare autohtone” sunt VK-video și RuTube, un player video deținut de gigantul de stat Gazprom prin intermediul filialei sale, Gazprom Media. Directorul general al Gazprom Media, care deține și o participație majoritară în VK, este un fost șef al Roskomnadzor.

Un alt serviciu video conceput în Rusia, numit Platforma, a fost lansat în iunie.

„Ministerul rus de Externe îndeamnă [cetățenii ruși] să se conecteze activ și să exploreze RuTube”, a declarat ministerul, la 31 iulie.

Nu este limpede dacă vreunul din aceste servicii de streaming poate substitui în totalitate acoperirea YouTube în Rusia.

Decizia autorității de reglementare de a „încetini” YouTube derivă din legislația care a fost modificată în 2019 și care a oferit această competență Roskomnadzor.

În martie 2021, autoritățile de reglementare au restricționat Twitter, numit acum X, după ce compania a refuzat să elimine postările pe care Roskomnadzor le-a considerat o încălcare a reglementărilor. Aceasta a fost „prima utilizare pe scară largă a încetinirii selective în scopuri de cenzură”, conform unei analize realizate de cercetători americani și ruși.

Această măsură a avut însă efecte adverse, după ce un număr mare de site-uri rusești au încetat să mai funcționeze. O acțiune similară a avut loc în ianuarie anul trecut - cu rezultate similare. Experții au declarat ulterior că a fost una dintre cele mai extinse și mai grave perturbări pe care RuNet le-a cunoscut vreodată.

La 26 iulie, când a început încetinirea YouTube, rușii din Siberia s-au plâns de întreruperi și probleme cu serviciile de date mobile care au afectat alte aplicații, inclusiv Telegram.

Între timp, unul dintre cei mai mari operatori de servicii de telefonie mobilă din Rusia, MTS, a început să își avertizeze abonații cu privire la posibile întreruperi ale YouTube, potrivit agenției de știri de stat TASS.

„Din motive independente de voința MTS, unii abonați pot întâmpina probleme cu YouTube”, a declarat TASS citând un mesaj automat la linia de asistență tehnică a MTS.

„YouTube a pătruns atât de adânc în viața rușilor încât, dacă este blocat, poate apărea o senzație de vid, ca atunci când unui copil îi este luată jucăria preferată”, a scris site-ul rus de tehnologie digitală ComNews. „Unii oameni pot să facă o criză de furie, iar oamenii privați de jucăria lor preferată pot începe o revoluție”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG