Dedic acest text pianistei Delia Pavlovici-Jebeleanu, profesoară la Universitatea Națională de Muzică București, cu ocazia zilei sale de naștere.
În toamna anului trecut, apărea în New York Times un binemeritat articol despre viața compozitoare ruse Galina Ivanovna Ustvolskaia (n. 17 iunie 1919–d. 22 decembrie 2006), apropiată într-o vreme de Dmitri Șostakovici (1906–1975), teribil de deranjată apoi de influența personalității acestuia asupra propriului ei destin. Fire ultra solitară și alergică la interviuri (a dat doar patru de-a lungul vieții), Ustvolskaia a rămas unul din marile spirite muzicale ale secolului XX.
Galina Ustvolskaia a absolvit Conservatorul din Leningrad în 1947, adică în plină epocă jdanovistă a epurărilor culturale. În orice caz, nu era un mediu prielnic pentru o tânără modernistă fără experiență, pe deasupra și femeie într-o lume masculină. Solitudinea ei proverbială și refuzul de a-și promova opera au devenit o condiție personală pe care establishment-ul muzical reacționar nu a avut nicio problemă s-o mențină. Însă Galina a găsit de la bun început un prieten și susținător în persoana lui Dmitri Șostakovici (1906–1975), care a apărat-o permanent împotriva atacurilor colegilor de breaslă.
De-a lungul anilor studenției (între 1937 și 1947, scăzând doi ani pentru serviciu pe timp de război), Șostakovici i-a fost Galinei Ustvolskaia mentor și profesor. Știm, de asemenea, că marele compozitor îi trimitea compoziții spre aprobare și punea mare preț pe opiniile ei. Numai că această relație mentor-discipol a devenit cu mult mai împovărătoare pentru eroina noastră. Când Dmitri i-a scris odată că „nu tu ești influențată de mine: mai degrabă, eu sunt cel influențat de tine”, Galina a răspuns acru: „Mi-a ucis cele mai bune sentimente”.
Renegata muzică a Galinei Ustvolskaia a opus o permanentă rezistență atât la tradiție, cât și la avangardă. Deși a ales denumiri precum „sonată” sau „simfonie” pentru operele sale, cu greu putem recunoaște formele muzicale asociate cu aceste etichete. Tot ea a spus cândva că „muzica [ei] nu este niciodată muzică de cameră, nici măcar în cazul unei sonate solo”. Compozițiile sale se disting printr-o anumită intensitate ascetică, combinând aparent opusele valori ale unei detașate fervori mistice și urgențe viscerale. Muzica Galinei Ustvolskaia rămâne fără doar și poate un gust dobândit, destinată să aibă un club mic și dedicat de fani. Pe de altă parte, individualitatea ei începe azi să atragă mai multă atenție decât a primit în trecut.
De interes aici este în special trio-ul pentru clarinet, vioară și pian, care conține la urmă o temă de clarinet inclusă și de Șostakovici în două din compozițiile lui majore. Dimitri Șostakovici a folosit pentru prima oară tema în al V-lea său cvartet de coarde din 1951–1952, o operă a cărei premieră a fost amânată „strategic” până la moartea lui Stalin. Ea poate fi ascultată ca un jurnal muzical al teribilelor răsturnări personale și profesionale din acele vremuri. Epurările din 1948 asmuțiseră opinia publică împotriva sa și Șostakovici era convins că se află pe una din listele de execuție ale lui Koba. Dat afară din postul de la Conservator, a trebuit să se bazeze pe ajutorul financiar al unui foarte apropiat cerc de prieteni. Era o vreme în care relația lui cu Galina Ustvolskaia ar fi putut la fel de bine să se transforme într-una de ajutor reciproc. Cicatricele provocate de stalinism au fost diferite pentru oameni diferiți, la fel cum au fost și vicisitudinile vieții cotidiene...
Din multe puncte de vedere, muzica Galinei Ustvolskaia a fost o muzică a victimei. Din altele, a fost una eliberatoare și excentrică, capabilă, asemeni unor Erik Satie (1866–1925) sau Giacinto Scelsi (1905–1988), să producă o puternică și influentă reflecție muzicală. Să nu uităm că Ustvolskaia, care deprinsese tainele muzicale și beneficiase de prima recunoaștere profesională în perioada stalinistă, a ajuns mai târziu să dezavueze propria muzică din acea epocă. Din cele puțin peste douăzeci de opere pe care ea le-a aprobat spre publicare și concerte, șaisprezece datează de după moartea lui Stalin. Din acest punct de vedere, ar fi corect să afirmăm că opera ei aparține perioadei „dezghețului” post-stalinist, epocii hrușcioviste, dar și stagnării care i-a urmat, sub Leonid Brejnev și succesorii imediați ai acestuia, Iuri Andropov și Konstantin Cernenko. Ultimele compoziții ale Galinei Ustvolskaia aparțin erei glasnost și amurgului sovietismului.
A fost o victimă a sistemului cultural sovietic, forțată practic în acea arhicunoscută recluziune. Însă acolo unde a reușit totuși să înregistreze ceva, Ustvolskaia a folosit un limbaj muzical lipsit de compromisuri. A dorit mereu să beneficieze de un spațiu al ei, un spațiu de putere deloc îndatorat „patriarhilor” și instituțiilor pe care aceștia le păstoreau. Este și motivul pentru care, pentru a fi luată în serios în termenii ei, a refuzat să admită orice influență exterioară (inclusiv a lui Șostakovici).
În Rusia zilelor noastre, Galina Ustvolskaia beneficiază în continuare de un public al ei, însă unul destul de rarefiat. Este considerată o clasică „anti-clasică” a generației sale, alături de Sofia Gubaidulina (88 de ani) sau Alfred Schnittke (1934–1998). Muzica ei poate fi auzită în conservatoare și la festivalurile de muzică postmodernă din Rusia și de pretutindeni. Mulți s-au întrebat dacă fascinația pentru Ustvolskaia în afara Rusiei va dura. Începând cu anii 1980, Galina a fost asociată cu alți așa-ziși rebeli, artiști iconoclaști și experimentali care fuseseră amuțiți pentru prea multă vreme la ei acasă doar pentru a fi celebrați mai apoi în săli de concerte din New York, Amsterdam sau Heidelberg.
Galina Ustvolskaia va rămâne în istorie ca un fruct exotic, asemeni, de fapt, întregii experiențe sovietice. Farmecul ei, cel puțin pentru occidentali, a venit dintr-un fel de aură a nihilismului, o asociere cu apocalipsa și o proverbială izolare. Necrologul din New York Times pare să evoce tocmai acest dureros proces de scriere a istoriei muzicii sovietice: „formele se nasc din beznă doar când ochii s-au obișnuit cu lipsa de lumină”...