Linkuri accesibilitate

Anton Gămurari: „Cât mai suntem cei care am luptat pentru această țară, cât mai avem tineret care judecă foarte treaz, țara are viitor”


Anton Gămurari
Anton Gămurari

Un interviu cu fostul comandant al Brigării „Fulger”, despre chesiunea transnistreană.

De obicei, amintirile despre războiul de pe Nistru se leagă de cele ale combatanților, ei au fost si raman a fi eroii adevarati . Fostul comandant al Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, generalul Anton Gămurari vorbeste despre perspectivele soluționarii problemei transnistrene.

Anton Gămurari: „Care înțelegere între Tiraspol și Chișinău? Asta e ca și atunci când îți dă cu ceva în față, cu nisip sau cu altceva și tu pe urmă până îți ștergi ochii, ei de la spate îți golesc buzunarele. Iată așa se face și acum. Dar câte documente au fost până în ziua de astăzi semnate, aprobate și duse unde? La lada de gunoi?! De ce? Iată, ucrainenii cu evenimentele lor au închis granița la Transnistria. Cine a sărit în ajutorul Transnistriei? Chișinăul! Aceiași demnitari care au iscălit documentele. Din ce cauză? Produsele alimentare, banii pentru electricitate, pentru gaze, pentru restul repede au fost duși de la Chișinău în Transnistria, ca să-i mențină și să-i susțină.”

Un interviu cu fostul comandant al Brigării „Fulger”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:20 0:00
Link direct


Europa Liberă: Propuneți Dvs. o soluție pentru a împăca spiritele de pe cele două maluri ale Nistrului.

Anton Gămurari: „Noi nu putem să le împăcăm până când la spatele tuturor forțelor stă armata rusă și serviciile secrete ale Rusiei, care se supun direct Moscovei. De aceea, nimeni și nimic n-o să poată face, pentru că ei stau la spinarea fiecărui om care ar dori să facă ceva. Înțelegerea populară parcă se pornise bine…”

Europa Liberă: Diplomația populară…

Anton Gămurari: „Ei, diplomația populară parcă se pornise bine și parcă noi ne bucuram. Ei și ce? Au început pe rând, pe rând să-i strângă, unii chiar au dispărut fără urmă… Și ce rezultat avem?”

Europa Liberă: Dar Dvs. credeți că pe timp de pace mai dispar persoane fără urmă?

Anton Gămurari: „Fără doar și poate! Ai noștri nu vor să spună, dar securitatea din Transnistria pe oamenii care pe dânșii îi deranjează ș.a.m.d. vin și-i fură de aici, de la noi. În afară de aceasta, sunt o primejdie foarte mare iaca structurile acestea banditești, fiindcă ei îs legați cu ai noștri până în ziua de astăzi. Ei se înțeleg, ei hotărăsc, ei fac. Principalul e clar că ei își fac banii lor.”

Europa Liberă: Dar există acest format de negocieri „5+2”.

Anton Gămurari: „Noi putem hotărî întrebarea având Ucraina, având România, Moldova și Transnistria, iată, acești patru. Ei, și ca un moderator așa de sus, de undeva de acolo, care să ne arate cu degetul, ca să n-o luăm în altă parte, lăsăm Statele Unite ori Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Păi, acesta e formatul, doar că e și Federația Rusă.

Anton Gămurari: „Dar Federația Rusă ce are aici, ce caută? Încă în ’99, când Elțin a propus să se ducă armata, de ce n-a dus-o conform înțelegerii de la Istanbul? Regimul de la Tiraspol este susținut de baionetele armatei ruse. Prin structurile militare ruse trec toți băiețașii aceștia tineri de 18 ani care trăiesc în Transnistria. Pe dânșii îi învață încă în școli unde e dușmanul, ca să se apere, ce armament ș.a.m.d. Mai ales că în Tiraspol armament este văleu-văleu…”

Europa Liberă: Cât?

Anton Gămurari: „Foarte mult! Ceea ce zicem noi de Cobasna, o parte bună este și în Tiraspol, nu numai acolo.”

Europa Liberă: Cât ar fi?

Anton Gămurari: „Zeci de mii de tone.”

Europa Liberă: Și cine conștientizează pericolul stocării acestui armament în stânga Nistrului?

Anton Gămurari: „Păi, iată, despre asta nu se vorbește, dar de aici trebuie de început – primejdia pe care o are fiecare cetățean și în stânga, și în dreapta Nistrului din cauza acestui armament.”

Europa Liberă: Occidentul și Federația Rusă pot să negocieze rezolvarea problemei transnistrene?

Anton Gămurari: „Desigur, pot să negocieze, dar este un lucru foarte interesant. Rusia, căpătând Crimeea, a pierdut interesul față de Transnistria într-o măsură oarecare și ei pot să meargă la unele înțelegeri cu Occidentul, ca Occidentul lor totodată să le scoată restricțiile, să „danseze”, uite, pe câmpul acesta…”

Europa Liberă: Dar astăzi statul ucrainean are mai mult și mai mare interes să fie soluționată problema transnistreană?

Anton Gămurari: „Desigur! Și ei fac pași concreți ca să ne ajute pe noi, dar la noi aici bați ca nuca în perete, ei nu vor să-i audă pe cei de la Kiev. De aici trebuie de „dansat”, dar nu cu concilieri, cu ordine, cu medalii și cu plecări pe la Moscova. Că una el ne arată, dar la spinarea eu nu știu ce vorbește el acolo și ce spune președintele țării Dodon în privința Transnistriei și cum vrea să soluționeze această problemă.”

Europa Liberă: Și totuși, cum s-ar produce această reunificare, ținând cont că în stânga Nistrului au moneda lor, au armata lor, au vama lor? Renunță ei într-o bună zi la tot ceea ce au făcut în 25 de ani pentru a se reîntregi? Și iarăși revin la întrebarea: cât va plăti Chișinăul și simbolic, și practic pentru această reîntregire?

Anton Gămurari: „Dna Valentina, noi și acum plătim. Și plătim destul de mult. Eu nu mai zic de înțelegerile dintre oligarhii de acolo și cei de aici, că ei împreună fac bani.”

Europa Liberă: Dar de unde știți?

Anton Gămurari: „În afară de aceasta, să nu uităm câți bani s-au „spălat” prin Moldova, pentru că toată criminalitatea și tot businessul acesta tenebru se făcea pe acolo. Și până în ziua de azi sub egida Ministerului de Interne, restul cu acoperirea lui, se continuă într-o măsură oarecare. Și eu nu mă sfiesc să spun așa ceva, măcar că îmi sunt foști colegi, dar, cu părere de rău, este și pe la vamă la fel trec pe alături încărcături care pe urmă pleacă și în alte țări ș.a.m.d. Nu e simplu prețul acesta, prețul e mare, pentru că noi trebuie să plătim pentru dânșii, hai să zicem așa, prețul electricității, gazului… Până noi n-o să fim de sine stătători în privința aceasta, noi o să continuăm să plătim. Și lor le convine, pentru că cu banii aceștia ei se mențin, ei plătesc la localnici pensiile; zic că rușii îi ajută și multe, multe altele.”

Europa Liberă: Povestiți aceste lucruri care pun pe gânduri. Ce-i de făcut în actuala situație?

Anton Gămurari: „Până n-o să avem la conducere oameni devotați țării și care vor să ridice nivelul de trai al poporului, ca să vadă și acei din Transnistria că noi trăim bine, avem de toate și noi liber defilăm unde vrem – vrei în Europa, vrei în Statele Unite, vrei în altă parte – poftim! Și de la acestea se începe o mică mișcare, iar a doua mișcare – de apucat de gât pe toți acei care sunt în Transnistria și-și fac de cap, să nu poată face un metru după Nistru…”

Europa Liberă: Atunci, ei spun că se încalcă drepturile omului…

Anton Gămurari: „Care drepturi?... Să mă iertați, dar aici nu merge, pentru că până în ziua de azi, dacă vrei să te duci la neamurile tale în Tiraspol ori în Grigoriopol, tu trebuie să plătești vama, trebuie să arăți documentele – al cui ești, de unde ești și ei să te verifice, mai ales că bazele de date de la Chișinău sunt toate la dânșii acolo.”

Europa Liberă: Domnule general, ce statut ar trebui să i se ofere acestei regiuni secesioniste?

Anton Gămurari: „Eu le-aș da statutul care a fost în timpul Uniunii Sovietice: raionul Dubăsari, raionul Slobozia, Tiraspol ca municipiu, ori hai să zicem, dacă mergem la nivel european cum e în ziua de azi, hai să le facem statut de autonomie culturală, dar nu militară și nu de stat, cum vor ei să fie. „Planul Kozak” asta a prevăzut, ca ei să-și facă deodată țară aparte și să devină independenți. În ziua de astăzi asta nu trece și nu merge.”

Europa Liberă: Dar participarea locuitorilor din stânga Nistrului la alegerile parlamentare din toamnă o vedeți în avantajul reîntregirii celor două maluri ale Nistrului?

Anton Gămurari: „Nu, eu socot când omul pentru aceasta ca să voteze primește bani și-l impun să vină să facă alegerea, dar el nu merge din inimă, asta o să fie un fals. Dar cui trebuie falsul acesta în alegeri parlamentare cinstite ș.a.m.d.?”

Europa Liberă: Democratice…

Anton Gămurari: „Or, mai ales încă așa cuvânt – „democratice”… Cui o să-i fie de folos? Nici lor, nici nouă. Asta nu înseamnă că poporul a votat pentru cei care trebuie să fie la conducerea țării, să avem niște deputați în Parlamentul acesta demni, cu adevărat pentru această țară, pentru că ei au votat, au zvârlit voturile lor în urnă și au plecat.”

Europa Liberă: Dvs. credeți în viitorul Moldovei?

Anton Gămurari: „Desigur că cred. Totul se termină odată, se termină și în locul la toți acești care sunt astăzi vor veni, totuși, niște persoane demne. Eu cred că se va schimba mult în atitudinea față de România, față de Ucraina, față îndeobște de tot ce-i democrat și ce-i european, se va schimba chiar în mentalitatea oamenilor care astăzi trăiesc aici, pentru că nu se poate așa mai departe. Cât mai suntem încă noi, cei care am luptat pentru această țară, cât mai avem tineret care judecă foarte treaz, țara are viitor.”

XS
SM
MD
LG