Un raport adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care și-a produs deja efectele, limitează numărul așa numitelor „alarme roșii” pe care țările le pot solicita Interpolului. Alarmele roșii se declașează atunci când o țară dorește urmărirea internațională și arestarea unei persoane urmărite penal. Însă, potrivit raportorului Bernd Fabritius (PPE, Germania), multe state - între care și multe dintre fostele state sovietice, inclusiv Republica Moldova - solicită abuziv declanșarea „alarmei roșii”. „Prin acest sistem, regimurile din unele state vor doar să blocheze oponenții politici și să îi țină departe de țară”, explică Fabrițius, care a propus și un sistem de sancțiuni împotriva statelor care abuzează de practica declanșării „alarmelor roșii”.
Europa Liberă: Dle Fabritius, APCE a adoptat raportul Dvs. despre alarmele roșii ale Interpolului, acele proceduri de urmările internațională declanșate de statele europene și nu numai, atunci când o persoană care are probleme cu justiția părăsește o țară și este dată în urmărire. Explicați-ne, mai întâi, ce sunt alarmele roșii.
Bernd Fabritius: „Alarma roșie este o procedură a Interpol-ului prin care un stat membru poate cere să fie notificat dacă este identificată în alt stat membru o anumită persoană fizică. INTEROPOLUL este o platformă de informare, prin care un stat membru informează celelalte state membre că din anumite motive clar determinate caută persoana XY. Decizia cu privire la această persoană o ia statul de recepție.
Dacă România ar emite o alarmă roșie care m-ar aviza pe mine, de exemplu, iar eu aș călători în Belgia, Belgia m-ar aresta preventiv, ar informa România că m-a prins, iar România ar trebui să depună o cerere de extrădare către Belgia. Raportul meu (adoptat între timp de APCE) vizează abuzul acestui sistem. Sunt multe țări care slăbesc încrederea în sistemul Interpol. Aceste țări emit alarme roșii din motive politice. În general, pentru a opri șefii opoziției din țara respectivă de a călători, de a bloca unii politicieni în a-și exercita munca. Și aș putea să vă dau multe exemple.”
Europa Liberă: Sau apărători ai drepturilor omului. Am văzut că ați enumerat în raport fie politicieni de o poziției, fie luptători pentru drepturile omului din mai multe țări, de la Rusia la Kazahstan.
Bernd Fabritius: „Persoane „neiubite”- de către regimurile aflate la putere, deoarece numai Direcția națională de poliție a unui stat poate emite către Interpol o solicitare de alarmă roșie. Interpolul preia această alarmă, după o verificare amănunțită, și o comunică mai departe. Sau poate refuza preluarea acestui apel. Raportul meu vizează exact acest pas: verificarea unei alarme roșii pentru a vedea dacă este doar pentru a încurca o „persoană neiubită”, sau dacă într-adevăr are motiv justificat, în justiție.”
Europa Liberă: Ce am remarcat în raportul Dvs., este că nici o țară din UE sau cu democrație solidă (chiar din afara UE, Norvegia, Islanda etc) nu se află pe lista celor care abuzează sistemul de notificări Interpol. Regăsim însă acolo țări unde democrația nu este în cea mai bună stare, de la Rusia, la Kazahstan și Azerbaidjan.
Bernd Fabritius: „Exact așa este. Țările europene, sau cele care sunt membre ale UE, au un sistem democratic, în care adversarul politic este atacat prin argumente, iar decizia de a alege intre un partid și adversarul său politic se ia prin vot. Acesta este un sistem democratic. În alte țări, partidul aflat la putere nu își contracarează adversarul politic prin argumente, fie pentru că nu are sau pentru că nu există acest spirit democratic, și atunci îl atacă prin metode abuzive.
De pildă, dacă totul se desfășoară în timpul alegerilor, iar adversarul meu, care sunt la putere, este atât de aproape ca scor, încât mă poate doborî, atunci îl blochez pe alte căi. De pildă, printr-o alarmă roșie Interpol, care nu îi va mai permite să călătorească. Vă pot da aici un exemplu din R. Moldova: un șef al unui important partid de opozitie (n.a. Renato Usatîi), printr-o alarmă roșie emisă de autoritățile R.Moldova nu mai poate călători.”
Europa Liberă: Deci practic, ceea ce spuneți este că statele care abuzează de alarmele roșii o fac pentru a-și bloca adversarii politici în afara țării, pentru a nu influența viața politică.
Bernd Fabritius: „Da, exact așa.”
Europa Liberă: Spuneți în raport că Interpolul ar trebui să emită aceste alarme roșii când suspiciunile sunt foarte serioase. Cine decide cât de serioase sunt motivele, care sunt criteriile?
Bernd Fabritius: „În prima etapă răspunde autoritatea competentă în țara respectivă. Poliția națională. În a doua etapă, Interpol-ul trebuie să verifice aceste solicitări. Și aici vine modificarea impusă de raportul meu. Criteriile sunt aceleași, doar că verificarea este separată, aceeași procedură ca la solicitările de extrădare. Dacă statul X solicită declanșarea unei alarme roșii, și precizează că persoana este urmărită pentru fraudă economică (de exemplu), dar dovezile sunt slabe, iar Interpol-ul are informații de la NGO-uri, de la societatea civilă, că această persoană este urmărită deoarece este oponent politic, și i s-au fabricat, de fapt, acuzațiile, atunci Interpolul va refuza declanșarea alarmei roșii.”
Europa Liberă: Statele care vor abuza de alarmele roșii vor fi sancționate. Chiar victimele le vor putea cere despăgubiri, potrivit raportului Dvs. Cine va alimenta așa numitul Fond pentru Victime și cu ce sume?
Bernd Fabritius: „Da, eu am făcut această sugestie. Interpol-ul are nevoie de o creștere substanțială a fondurilor. Cifra de alarme roșii a crescut exponențial. În anul 2016 am avut aproximativ 16 000 de alarme roșii. Vă dați seama, dacă o alarmă vine dinspre Kazahstan, trebuie verificată până la ultima virgulă. Dacă vine din Norvegia, încrederea poate să fie mai mare. Verificările acestea costă bani.
Eu am făcut propunerea ca statele care fac abuz de aceste alarme roșii să contribuie mai mult la bugetul Interpol. Să își plătească, cu ghilimelele de rigoare, abuzurile. Cu cât mai multe abuzurile, cu atât mai mare contribuția la bugetul Interpol. O altă propunere este crearea unui fond de recompensare a victimelor abuzurilor, care sunt blocate prin alarme roșii, care sunt nevoite să beneficieze de firme de avocatură de doi, trei, patru ani, pentru a-și curăța cazierul de alarma roșie. Așadar, dacă se constată ulterior că cererea de alarmă roșie a fost abuzivă, fără o bază juridică reală, statul respectiv trebuie să plătească compensații victimei.”
