Linkuri accesibilitate

Ion Leahu: „Cum poți să sărbătorești un eveniment în urma căruia am avut de pierdut? Pe plan economic, moral...”


Ion Leahu în studioul Europei Libere la Chișinău
Ion Leahu în studioul Europei Libere la Chișinău

În dialog cu un fost reprezentant al R. Moldova în Comisia Unificată de Control la împlinirea a 25 de ani de la Acordul de încetare a focului pe Nistru.

Ministerul de externe de la Chișinău (MAIE) l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, Farit Muhametşin, în legătură cu manifestațiile organizate în regiunea transnistreană cu ocazia a 25 de ani de la începutul operațiunii militare de menținere a păcii la Nistru. Un comunicat de presă al Ministerului anunță că ambasadorului rus i s-a atras atenţia, în mod repetat, asupra „inoportunităţii organizării în mod unilateral a unor manifestaţii consacrate acestei aniversări, cu participarea artiştilor şi delegaţiilor oficiale din Federaţia Rusă”. Diplomația moldoveană consideră că „astfel de acţiuni pot prejudicia relaţiile moldo-ruse”, în timp ce „Chişinăul îşi doreşte ca aceste relaţii să fie prieteneşti, de încredere şi respect reciproc”. În comunicat se amintescşi numeroasele demersuri ale autorităţilor moldovene privind „transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii de pe Nistru, care demult şi-a îndeplinit sarcinile, într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional”. Pe această temă, corespondenta noastră a stat de vorbă cu Ion Leahu, fost reprezentant al Moldovei in Comisia Unificată de Control.

Ion Leahu: „Eu, din start, nu vreau să atribui totalmente meritele numai unei părți. Însă faptul rămâne fapt: odată cu semnarea, la 21 iulie 1992, a Memorandumului de la Moscova sau a Acordului, ostilitățile au fost stopate și părțile, cel puțin, Republica Moldova a primit posibilitatea de a-și reconfigura intențiile și aspirațiile.”

Europa Liberă: Dar, deocamdată, intenția de a marca această aniversare se zice că ar fi unilaterală?

Ion Leahu: „Este unilaterală din simplul motiv că 100% de consecințe pozitive le obține Federația Rusă de la faptul că are posibilitatea o dată în plus să marcheze acest moment, acest factor foarte important politic pentru Federația Rusă care este menținerea păcii în Republica Moldova. Federația Rusă totalmente nu admite nici pentru o secundă faptul că nu mai este de mult nevoie în a menține această pace și, în special, cu aplicarea forțelor militare, forțelor armate.

Ion Leahu
Ion Leahu

De mult, practic de la 4 septembrie 1992, când au fost dispersate forțele, când trupele paramilitare, trupele ilegale transnistrene au plecat de pe linia de front în cazărmi și Armata Națională proaspăt formată la fel a plecat de pe linia frontului, de atunci altercații militare nu au avut loc. Forțele de menține a păcii practic nu au fost implicate în separarea unor sau altor structuri care ar fi intrat în coliziuni militare.”

Europa Liberă: Și-au anunțat prezența la acest eveniment, în primul rând, șeful statului, Igor Dodon, după care s-a dat de înțeles că ar putea să fie prezent și vicepremierul rus Dmitri Rogozin, cel care este responsabil pentru reglementarea transnistreană, și vor fi și autoritățile de la Tiraspol. E o componență pusă sub semnul întrebării de către o parte din opinia publică, pentru că și aici nu s-a găsit un numitor comun între instituția prezidențială și celelalte puteri în stat.

Ion Leahu: „Deci, nu Moldova are prilej de a sărbători. Cum poți să sărbătorești un eveniment în urma căruia am avut de pierdut? Pierdem pe plan economic, pe plan moral. Vadim Pisari a fost omorât în dimineața anului 2011 de către un pacificator.”

La Vadul lui Vodă la 9 ianuarie 2012
La Vadul lui Vodă la 9 ianuarie 2012

Europa Liberă: La podul de la Vadul lui Vodă…

Ion Leahu: „La podul de la Vadul lui Vodă… Cum putem noi să sărbătorim? Persoanele care sărbătoresc înseamnă că ele sunt într-un joc, într-un joc vicios, care este pus la cale anume pentru a culege frișca de pe aceste evenimente. A culege frișca politică. Domnul președinte Dodon 100% că este impus să participe la această manifestație, la acest eveniment.”

Europa Liberă: Cine să-l impună?

Ion Leahu: „L-a impus Moscova care, la rândul său, i-a promis susținerea pentru a obține mai întâi postul de președinte, apoi și majoritatea în Parlament, ca ulterior să fie deținătorul deplin al puterii în Republica Moldova și iarăși pentru a satisface anumite doleanțe ale Moscovei. Dacă vrem să știm care, trebuie să ne uităm mai atent la Armenia. Iată este un exemplu absolut evident care este calea care ne așteaptă în cazul în care acest plan este realizat.”

Europa Liberă: Lăsați să se înțeleagă că ar trebui să fie renunțarea la parcursul european?

Ion Leahu: „Asta în primul plan, asta nici nu se discută. Vedeți că pentru dânșii asta este, totuși, o problemă, care trebuie soluționată. Ei își dau seama foarte bine că o parte din populație, o parte din politic, o parte din guvernare au înțeles necesitatea parcursului european și cu una, cu două nu vor ceda. De atâta și se întreprind diferiți pași, diferite acțiuni.”

Europa Liberă: Igor Dodon a declarat că intenționează să decoreze cu acest prilej atât militari moldoveni, cât și militari ruși și chiar membri ai forțelor transnistrene, dacă aceia vor fi de acord. Se pare că pe urmă a făcut un pas înapoi instituția prezidențială, pentru că Vasile Șova, consilier prezidențial, a spus că în această listă nu s-ar regăsi și reprezentanți din stânga Nistrului. Gestul pe care-l face Igor Dodon e unul care, așa cum am aflat de la combatanți, participanți pentru apărarea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în conflictul armat de la Nistru, au zis că e o trădare pentru ei.

Ion Leahu: „Că pentru ei e o trădare, asta nu se discută; asta este evident! În toată activitatea domnului Dodon în ceea ce privește atitudinea față de Transnistria mai multe sunt semne de trădare, adică de înaintare în prim-plan a intereselor Tiraspolului, regimului separatist, a Moscovei și nicidecum a Chișinăului și a Republicii Moldova. Voluntarii au perfectă dreptate și îi susțin cu două mâini. Nu poate președintele Republicii Moldova ales legitim să decoreze reprezentanții regimului separatist din Tiraspol. Ei nu sunt trupe de menținere a păcii, ei sunt forțe militare a regimului separatist din Transnistria.”

Europa Liberă: Comisia Unificată de Control ar fi trebuit să se dea cu părerea pe marginea acestui gest pe care vrea să-l facă șeful statului, Igor Dodon, decorând militarii care asigură pacea de la Nistru?

Ion Leahu: „Neapărat. Comisia Unificată de Control ca unicul organ care integral deține controlul asupra situației, deține controlul asupra spiritelor din zona de securitate, neapărat urma să fie consultată. Eu pot să vă spun încă și altceva. În lista pe care enumerat-o Dvs. a pretendenților la decorațiile Republicii Moldova figurează și personal Rogozin. Eu nu exclud că…”

Europa Liberă: De unde știți?

Ion Leahu: „Știu! Nu exclud că el va fi decorat cu cea mai înaltă distincție.”

Europa Liberă: Și atunci, să înțelegem că în relația moldo-rusă vor fi evoluții în folosul Moldovei sau în dezavantajul Republicii Moldova?

Ion Leahu: „Sunt două categorii diferite - Republica Moldova și președintele Dodon. Da, el este președintele Moldovei, însă realizează intențiile, planurile, aspirațiile unui alt stat. Și indiferent de ceea care sunt relațiile între Dodon și Moscova, față de Republica Moldova Moscova cum a promovat o politică agresivă, așa o și promovează. 84 de tone de mere distruse deunăzi sub Smolensk este un exemplu absolut elocvent al atitudinii Moscovei față de Moldova.”

Europa Liberă: Ce-i în capul domnului Rogozin? Ce vrea el să facă, venind în Republica Moldova cu indicațiile de la Kremlin, bineînțeles?

Ion Leahu: „Evident, Rogozin nu face absolut nimic din capul lui. El vrea să facă aceea…”

Europa Liberă: Se urzește un plan pentru o reglementare transnistreană?

Ion Leahu: „Planul este de mult, numai că el n-are nimic comun cu reglementarea transnistreană în aspectul acela în care ni-l închipuim noi.”

Europa Liberă: Ce plan ar fi?

Ion Leahu: „Sunteți la curent că unul din liderii Donbasului a declarat că pe teritoriile controlate de către secesioniști se formează un nou stat – Malorosia? Un stat cu denumirea istorică, practic, toată Ucraina cândva a fost numită Malorosia. Adică, am putea presupune…”

Europa Liberă: Autoritățile de la Kiev au ripostat.

Ion Leahu: „Autoritățile evident că au să riposteze, însă autoritățile de la Kiev au o abordare a problemei și a situației, iar acei de la Moscova au cu totul alta.”

Europa Liberă: Și această Malorossie ar putea să se răsfrângă și asupra situației din stânga Nistrului?

Ion Leahu: „Absolut, absolut! Odată ce Malorosia cândva s-a extins până la Nistru, probabil că astăzi din nou se pune în aplicare alt plan, dar de data aceasta cu implicarea și forțelor situate la Nistru.”

Europa Liberă: Totuși, puterea de la Chișinău încearcă, prin toate căile posibile, să ceară ajutorul Statelor Unite ale Americii și Uniunii Europene pentru ca Republica Moldova să nu ajungă în zona de influență a Rusiei sau să nu rămână?

Ion Leahu: „Foarte bine că se apelează la state democratice și care respectă dreptul, însă lumea democratică nu poate reacționa doar la solicitări. Solicitările respective neapărat trebuie să fie susținute de anumite abordări juridice. Începând cu 2004, oamenii care înțeleg ceva au vorbit că sugestia Baroului de avocați de la New York referitor la adresarea către o instanță judiciară internațională neapărat trebuia să fie realizată. Dacă noi astăzi dețineam asemenea decizii a Curților Internaționale de Justiție referitor la aceea că regimul din Tiraspol este unul secesionist, susținut de Moscova și el e periculos pentru existența Republicii Moldova, noi cu totul altfel am fi apărut în fața Washingtonului, Bruxelles-ului ș.a.m.d., dar așa, da, domnul Vlad Plahotniuc, care este președintele unui partid politic, a apelat…”

Europa Liberă: Partidului de guvernământ…

Ion Leahu: „Da, de guvernământ, însă el nu este nici măcar prim-ministru. În cazul dat ar trebui să apeleze integral – Guvernul, Parlamentul – pentru o decizie specială, Curtea Constituțională…”

Europa Liberă: Parlamentul a adoptat recent…

Ion Leahu: „Da, dar n-a apelat la ajutor. Eu am în vedere că pentru a evalua situația…”

Europa Liberă: Dar și această decizie votată în Parlament referitor la retragerea…

Ion Leahu: „Este foarte importantă!”

Europa Liberă: …trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova a indignat Federația Rusă.

Ion Leahu: „Da, a indignat-o foarte mult, însă eu aș spune că nu faptul că Parlamentul din Moldova a adoptat o asemenea decizie. Duma de Stat din Federația Rusă a fost indignată de faptul că, totuși, Chișinăul, indiferent de mai multe acuzații, înspăimântări, a decis să implementeze, împreună cu Ucraina, plasarea efectivului său la hotar cu Ucraina. Adică, să divizeze Transnistria de Ucraina prin forțele sale.

Ion Leahu
Ion Leahu

Asta a fost o lovitură neașteptată de dânșii, la care ei au rămas fără replică. Reacția Dumei, destul de neargumentată, neinspirată, demonstrează că ei, totuși, nu s-au așteptat la asta. Dar prin faptul că au elaborat asemenea decizie, că au publicat-o au demonstrat cât de important pentru dânșii este faptul că acolo au apărut polițiștii de frontieră ai Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Iar aceste eforturi conjugate din partea Chișinăului și Kievului îl vor face și mai necooperant pe Tiraspol în cadrul tratativelor în formatul „5+2”?

Ion Leahu: „Da, evident. În principiu, noi n-am văzut o cooperare așa cât de cât evidentă. De fiecare dată când se lua o decizie, ea se lua în favoarea Tiraspolului, nu în favoarea Chișinăului. Altceva e că nu au loc negocieri. Eu profit de ocazie și încă o dată în plus îmi cer scuze de la Guvernul Austriei că la momentul de învestire în funcția de președinte al OSCE, mie mi s-a părut că ei nu vor fi capabili să promoveze o politică fermă. Am greșit. Iată, pentru prima dată de când au loc negocieri la această problemă blestemată, s-a găsit un stat care foarte clar a demonstrat că abordează situația la cea mai mare seriozitate. Este disponibilitatea de a discuta problemele politice, problemele care țin de statutul acestui format? – ne adunăm; nu – stăm pe acasă. N-avem ce ne aduna pentru a hotărî probleme minuscule care țin de relațiile „1+1”.”

Europa Liberă: Adică, lăsați să se înțeleagă că sunt buni pașii mici care încearcă să soluționeze problemele cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, dar prioritară, totuși, trebuie să fie discuția pe marginea unui statut politico-juridic pentru regiunea transnistreană?

Ion Leahu: „Dacă s-ar discuta statutul juridic pentru regiunea transnistreană, apoi acești pași mici s-ar fi încadrat în cu totul alt format. Ei s-ar fi discutat ulterior, după ce s-ar fi format statutul și atunci, evident că, în funcție de acceptarea sau neacceptarea legislației prezente, a Constituției Republicii Moldova s-ar fi soluționat și problemele cele care țin de necesitățile populației.”

Europa Liberă: La ce evoluții să se aștepte opinia publică în soluționarea problemei transnistrene?

Ion Leahu: „O să fie o pauză. Pe moment, evenimentul de bază, evenimentul pentru care în mare măsură vine încoace Rogozin, evenimentul care mult timp încă va domina relațiile cu Moscova, dar într-o măsură oarecare și cu Occidentul, sunt alegerile parlamentare. Eu nu exclud că Dmitri Rogozin ar fi avut sarcina de a urgenta situația pentru a-i face pe plac lui Dodon și a trece procesul electoral din unul normal în unul extraordinar. Adică, de a provoca anticipatele. Pentru dânșii asta este important. Cu cât mai degrabă…”

Europa Liberă: Ceea ce e puțin probabil…

Ion Leahu: „Este puțin probabil, însă nimic nu se poate exclude, dacă în situația în care, cum vedeți, se adună mai multe evenimente.”

Europa Liberă: Dar sunt politicieni în Republica Moldova care cred că acum se adună suficiente probe pentru a se ajunge la un impeachment în Parlament, înaintat șefului statului, inclusiv ținând cont de ceea ce face el, implicându-se în soluționarea problemei transnistrene.

Ion Leahu: „Da, aveți perfectă dreptate, însă sunt câteva momente care ne fac să fim puțin-puțin mai sceptici. Până la urmă, totuși, noi nu cunoaștem absolut toate forțele motrice care mișcă în culise acestei politici moldovenești.”

XS
SM
MD
LG