Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: „Clasa politică din Republica Moldova merge pe calea trădării intereselor naționale”


Nistrul la Dubăsari
Nistrul la Dubăsari

La Roma are loc o nouă rundă de discuții în așa-numitul format 5+2.

O nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 are loc la Roma. Printre subiectele discutate sunt prioritățile în procesul de reglementare transnistreană pentru perioada următoare. Până acum au fost semnate mai multe protocoale dintre Chișinău și Tiraspol, care se referă la școlile cu predare în limba română, accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole, telefonia fixă și mobilă între ambele maluri, dar şi admiterea transportului auto din regiunea transnistreană în traficul internaţional. Analistul politic Oazu Nantoi crede că negocierile care se poată nu au nimic în comun cu rezolvarea conflictului transnistrean.

Oazu Nantoi, în dialog cu Valentina Ursu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:29 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ce așteptări trebuie să aibă opinia publică de la aceste negocieri?

Oazu Nantoi: „Dacă opinia publică ar fi recitit atent Constituția Republicii Moldova, atunci opinia publică din Republica Moldova ar fi constatat că aceste așa-zise negocieri nu au nimic comun cu soluționarea conflictului transnistrean, care nici conflict nu este, dacă ne uităm la relațiile dintre oamenii de rând de pe malul stâng și malul drept al Nistrului. Deci, această rundă face parte din rutina promovată de OSCE, care are nevoie de mimarea procesului de negocieri, pe când în Republica Moldova se observă tendința de segregare, să spunem așa, a regiunilor. În situația când Chișinăul, din motive neclare, îi oferă malului stâng niște atribuții care îi permit malului stâng să fie independent în raport cu Republica Moldova și să insiste asupra așa-zisului referendum care presupune, chipurile, dragoste nețărmurită față de Rusia și niciun fel de înțelegeri politice privind un stat integru în baza Constituției Republicii Moldova. Prin urmare, OSCE-ul își are interesul său;

Aceste așa-zise negocieri nu au nimic comun cu soluționarea conflictului transnistrean, care nici conflict nu este...

cei care stau în spatele unor decizii protocolare au interesele lor. Eu am în vedere că, dacă ne uităm la activitatea companiei Interdnestrcom din stânga Nistrului este una, dacă ne uităm la declarațiile unui oarecare Krasnoselski privind statutul terenurilor agricole pe care vor avea posibilitatea să le prelucreze fermierii moldoveni este cu totul alta. Repet: nimic din domeniul rezolvării problemei și crearea unui stat integru, democratic și funcțional în limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internațională.”

Europa Liberă: Iată tocmai în acest timp când la Roma au loc aceste negocieri în formatul „5+2” a făcut o declarație liderul regiunii transnistrene, spunând că Tiraspolul nu are de gând să se conformeze cerințelor Republicii Moldova și să scoată punctul vamal de control intern de pe podul Bâcioc - Gura Bâcului. Spre care conciliere duc aceste tratative dintre Chișinău și Tiraspol?

Oazu Nantoi: „În primul rând, în Republica Moldova se observă o debandadă în ceea ce privește terminologia utilizată în raport cu autoritățile din stânga Nistrului. Cuvântul lider, din câte eu pricep, are conotații pozitive, pe când dl Vadim Krasnoselski, dacă pornim de la Constituția Republicii Moldova, este vinovat de uzurparea puterii pe o parte din teritoriul Republicii Moldova, ceea ce este cea mai gravă crimă. Al doilea moment: eu repet că în stânga Nistrului are loc un joc dublu sau triplu. Ei obțin în baza unor înțelegeri obscure cu malul drept niște posibilități de a fi independenți economic și exportă pe piața Uniunii Europene fără niciun fel de probleme; ei nu cedează nicio iotă în ceea ce privește statutul politic al acestei regiuni. Ce e drept, nimeni nu mi-a răspuns la întrebarea: Dar de ce ar trebui această regiune să aibă vreun statut juridic super-special? Și ei, totodată, se conformează politicilor promovate de Moscova, iar noi numim acest proces de degradare a proiectului de statalitate a Republicii Moldova proces de negocieri și ne așteptăm la miracole care nu știu de ce nu se realizează.”

Ei obțin în baza unor înțelegeri obscure cu malul drept niște posibilități de a fi independenți economic...

Europa Liberă: Și atunci, Republica Moldova cu această insistență asupra lichidării posturilor, așa-zise posturi de grăniceri, vameși, migrațional, instalate ilegal în preajma podului de structurile transnistrene, de ce această insistență, dacă știe că nimic nu obține?

Oazu Nantoi: „Insistența are două versiuni – insistența verbală sau demagogică, sterilă și impotentă și insistența care se realizează prin acțiuni concrete de constrângere aplicate față de structurile ilegale din stânga Nistrului. Iată această a doua versiune a insistenței lipsește. Eu revin la 3 martie 2006, când Misiunea de Asistență a Uniunii Europene la frontiera moldo-ucraineană a început să funcționeze fără niciun fel de negocieri cu cei de la Tiraspol, nemaivorbind de faptul că Moscova în duet cu Tiraspolul a început să țipe despre catastrofe umanitare și să trimită coloane de asistență umanitară, după aceea la 18 mai criminalul de stat Igor Smirnov, care trăiește bine-mersi într-o suburbie luxoasă a Odesei, a declarat: „Ei bine, puteți s-o înregistrați la Chișinău”. Prin urmare, insistența este una pentru public și alta este pentru rezolvarea problemei. Insistența pentru rezolvarea problemei lipsește.”

Europa Liberă: Iar pe de altă parte, atât Chișinăul, cât și Tiraspolul vorbesc despre stadiul de implementare a celor șase înțelegeri semnate de părți din noiembrie 2017 până în aprilie 2018 referitoare la înlăturarea unor bariere în relațiile dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, progrese legate de funcționarea școlilor cu predare în grafia latină sau diplomele de studii transnistrene care vor fi apostilate în Republica Moldova și sunt lăudate și de demnitarii europeni, inclusiv de Federica Mogherini, șefa politicii externe a UE.

Oazu Nantoi
Oazu Nantoi

Oazu Nantoi: „Eu nu consider că trebuie să trăiesc, în calitate de cetățean al Republicii Moldova, așteptând laudele din partea birocraților europeni, care pe timpuri chiar ne-au declarat success story și acum nu știu ce să facă cu acest success story în versiunea anului 2018 - stat captiv, care ignoră recomandările Comisiei de la Veneția în care degradează toate criteriile statului de drept. Eu iarăși revin la constatarea tristă că proiectul statalității Republicii Moldova degradează și așa-zisul proces de negocieri se reduce la cedări unilaterale din partea Chișinăului care prin direcția independizării Transnistriei în raport cu Republica Moldova, asta se numește proces de confederalizare care, da, lipsește ambalajul politic, dar dacă ne aducem aminte de memorandumul privind normalizarea relațiilor dintre Republica Moldova și Transnistria din 8 mai 1997, unde scrie că părțile își vor edifica relațiile în cadrul unui stat comun, iată noi avem cam același lucru, ceea ce dramatic contravine prevederilor Constituției Republicii Moldova, ceea ce convine intereselor economice a celora care controlează malul stâng și malul drept. Să ne gândim, de exemplu, la mining-ul criptovalutei în stânga Nistrului pentru producerea căreia va fi folosit același gaz rusesc de la „Gazprom” sau energie electrică și asta se va transforma în datoria Republicii Moldova sau vă recomand să vă uitați pe site-ul „Interdnestrcom”, care deja la 25 decembrie a anului trecut, în baza protocolului de la Bender, a oferit servicii în formatul 4G abonaților săi, deci foarte repede s-a rezolvat, spre deosebire de fermierii moldoveni. Prin urmare, are loc aranjarea unor interese,

Nu am văzut niciun deputat din Parlamentul Republicii Moldova să pășească peste poduri peste Nistru...

business-interese sub ambalajul negocierilor și asta se transformă în degradarea proiectului de statalitate a Republicii Moldova. Revin la aceea că noi vorbim mult despre pod, dar eu nu am văzut niciun deputat din Parlamentul Republicii Moldova să pășească peste poduri peste Nistru, în special ținând cont că se apropie alegerile parlamentare și eu aș fi vrut să-i văd pe politicienii de la Chișinău, care aplaudă acestor înțelegeri, cum ei merg pe malul stâng și fac campanie electorală pentru acele două circumscripții oferite generos de guvernarea noastră celora din stânga Nistrului.”

Europa Liberă: Dvs. criticați vehement acest proces de negocieri, care ar trebui să identifice o soluție durabilă pentru criza transnistreană, dar aveți și un sfat, aveți o sugestie, aveți o rezolvare a problemei?

Oazu Nantoi: „Știți care este situația, dacă pe tablă, în clasă, este scrisă o ecuație matematică și elevii nu pot rezolva această ecuație asta deloc nu înseamnă că ecuația nu are soluție. Asta poate să însemne că elevii sunt leneși și nu vor să învețe. Iată, în cazul proiectului de statalitate a Republicii Moldova, clasa politică, ce-i drept aleasă cu contribuția cetățenilor Republicii

Eu știu că acest conflict poate fi soluționat...

Moldova, demonstrează că este incapabilă să edifice un stat de drept funcțional, în limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internațională. Și eu nu sunt critic vehement, eu știu că acest conflict poate fi soluționat, este posibil, dacă pornești de la spectrul de oportunități pe care le are un stat, în special care este protejat în relațiile cu Rusia de către Ucraina. Și eu constat că clasa politică din Republica Moldova merge pe calea trădării intereselor naționale și n-ai cui propune soluționarea acelei ecuații de pe tablă și care presupune rezolvarea conflictului și transformarea Republicii Moldova într-un stat de drept funcțional.”

XS
SM
MD
LG