Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat Europei Libere că eventuala nerespectare de către guvernarea de la Chișinău a recomandărilor Comisiei de la Veneția privind schimbarea sistemului de vot va pune în pericol asistența financiară de 100 de milioane de euro promisă de UE R. Moldova.
Europa Liberă: Ce se întâmplă dacă puterea de la Chișinău va rămâne, să zicem așa, surdă la recomandările Comisiei de la Veneția?
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European o spune foarte clar de o lună de zile: „Vrem să acordăm o sută de milioane de euro Republicii Moldova, vrem să acordăm acești bani cât mai rapid, însă vrem să ne asigurăm că standardele de . nu sunt în pericol în Republicii Moldova. Aceasta este una din precondițiile finanțării. Nu este nici un secret – acestea sunt regulile europene - dăm bani țărilor democratice.
Or, schimbarea legislației electorale în contra avizului Comisiei de la Veneția, care este organismul internațional cu cea mai mare expertiză în materie de legislație electorală, pune un semn de întrebare major privind respectarea standardelor democratice din Republica Moldova și de aceea poziția Parlamentului European, foarte clară și constantă în ultimele săptămâni, este următoarea: „Dacă veți implementa toate recomandările Comisiei de la Veneția de la A la Z, atunci banii vor veni neîntârziat în Republica Moldova. Dacă nu veți ține cont de avizul Comisiei de la Veneția și nu veți aplica toate recomandările, atunci banii nu vor putea veni.”
Europa Liberă: Președintele Igor Dodon a și declarat că socialiștii vor vota, totuși, în lectura a doua pentru sistemul mixt, indiferent de natura avizului Comisiei de la Veneția. Aceste declarații vin să le transmită ce mesaje occidentalilor?
Siegfried Mureșan: „Dacă autoritățile vor schimba legislația electorală în ciuda organismului internațional cu cea mai mare expertiză în acest domeniu, atunci va fi o pierdere de credibilitate ireversibilă a Republicii Moldova. Și care sunt implicațiile, dacă partenerii internaționali nu mai au încredere în tine? – Acestea sunt: în primul rând, nu mai vin investitori în Republica Moldova, căci investitorii se uită unde legea funcționează, unde statul de drept funcționează tot mai bine. Știm că în Republica Moldova nu totul e perfect, dar mereu simțim atacuri la adresa ordinii democratice a statului de drept.
Este un mare semn de întrebare pentru partenerii internaționali, pentru investitori. Am trăit asta în România anului 2012. Eram cu un pas în spațiul schengen. Guvernul de atunci a dat foc statului de drept în România și cinci ani mai târziu tot nu suntem în schengen. Deci, va fi o pierdere de credibilitate ireversibilă cu implicații majore în buzunarul fiecărui cetățean, fiindcă pierderea de credibilitate politică, un cartonaș roșu de la partenerii occidentali înseamnă că, din păcate, investitorii se vor uita cu mare scepticism la Republica Moldova și vor merge în alte țări din regiune, unde știu că nu se joacă nimeni cu standardele democratice.
Mai puțini investitori înseamnă mai puțină creștere economică, înseamnă mai puține locuri de muncă, înseamnă salarii mai proaste pentru oameni. În sectorul privat înseamnă mai puține polițe plătite la stat, înseamnă un risc major ca pensiile vârstnicilor, ca alocațiile copiilor și salariile bugetarilor să fie periclitate. Acesta-i adevărul, aceasta e imaginea completă. Trebuie s-o spunem oamenilor – nu sunt doar niște consecințe negative abstracte, ci sunt extrem de concrete și dacă Guvernul, autoritățile vor merge pe acest drum, trebuie să o spun: Este un drum iresponsabil care va face rău cetățenilor.”
Europa Liberă: Domnule Mureșan, Dvs. ați sugerat partidelor prooccidentale să-l pună pe Igor Dodon și Partidul Socialiștilor la colț. Nu credeți că s-ar putea să fie invers: șeful statului și Partidul Socialiștilor să-i pună la colț pe cei care spun că duc Moldova în UE?
Siegfried Mureșan: „Igor Dodon a avut succes anul trecut doar fiindcă partidele proeuropene au fost prea slabe și unele din partidele care se numesc partidele proeuropene nu au jucat convingător cartea proeuropeană. Aud adesea că dinspre Federația Rusă vin atât de mult ajutoare, că Dodon are așa mare dreptate, că Europa e doar vorbe. Or, realitatea este următoarea: Uniunea Europeană, în ultimii șapte ani de zile, a acordat mai mult de șapte sute de milioane de euro ajutor nerambursabil Republicii Moldova. Federația Rusă n-a dat nimic, doar ia în fiecare an patru sute de milioane de dolari pe factura la gaze.
Când Federația Rusă a introdus embargou pe produsele moldovenești, noi am ridicat cotele la importul de produse moldovenești și vedem statisticile: în primele trei luni ale acestui an, Republica Moldova a exportat în Uniunea Europeană de trei ori mai mult decât a exportat în Comunitatea Statelor Independente - peste patru sute de milioane de euro în Uniunea Europeană și doar 160 de milioane de euro în CSI. Republica Moldova a exportat în România dublu decât a exportat în Federația Rusă – 160 de milioane spre România, 80 de milioane în Federația Rusă. Deci, pe scurt, există toate argumentele pentru a convinge oamenii că calea europeană este calea pentru Republica Moldova. Și partidele proeuropene au obligația să nu-l lase pe Dodon să scape cu această manipulare.
Dacă unele din partidele care se numesc proeuropene nu știu care sunt beneficiile apropierii de Uniunea Europeană, să mă sune pe mine, că le spun eu aceste beneficii.”
Europa Liberă: La Chișinău, inclusiv Andrian Candu, președintele Parlamentului, a învinuit liderii partidelor extraparlamentare – pe Maia Sandu și pe Andrei Năstase – că ei sunt cei care ar fi influențat decizia Comisiei de la Veneția.
Siegfried Mureșan: „Nu știu dacă au discutat, ce au discutat, dar eu vă pot spune un lucru…”
Europa Liberă: Dar pe Dvs., ca europarlamentar, vă influențează ideile pe care le promovează Maia Sandu și Andrei Năstase?
Siegfried Mureșan: „Eu discut cu toți oamenii politici de la Chișinău – atât de la guvernare, cât și din opoziție. Oricine îmi solicită o întrevedere, primește o întrevedere, tocmai fiindcă mă interesează soarta Republicii Moldova. Unul la mână. Doi la mână: chiar oameni politici europeni din familia politică a Partidului Democrat nu sunt de acord cu schimbarea legislației electorale, așa cum o propune actualul Guvern. Deci pe aceștia - Maia Sandu și Andrei Năstase – cu siguranță, nu i-au influențat. Pe aceștia îi influențează cel mai mult PD-ul, dar iată că nici pe ei nu reușesc să-i convingă.
Și trei la mână: Comisia de la Veneția este un organism internațional obiectiv, credibil, apolitic. Tocmai de aceea noi, Parlamentul European, am spus că vom ține cont de avizul Comisiei de la Veneția. Fiindcă nu vrem să politizăm acest proces, ne vom raporta la opinia organului obiectiv, apolitic, cu cea mai mare expertiză.
Această afirmație cum că toate instituțiile internaționale ascultă de unul sau doi oameni politici de pe plan local, am mai auzit-o și în România ultimilor zece ani. A fost falsă atunci și este falsă acum.
Vă pot spune cu siguranță: Comisia de la Veneția nu ține cont de opinii individuale ale oamenilor politici, ci ia decizii direct fundamentate. De aceea este un organism internațional veridic.”
Europa Liberă: Dvs. v-ați întâlnit la Bruxelles cu vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, Iurie Leancă. Vă este clar mesajul pe care îl transmit cei de la guvernare partenerilor de dezvoltare?
Siegfried Mureșan: „Da.”
Europa Liberă: Care e acest mesaj cu care a venit domnul Leancă la Bruxelles?
Siegfried Mureșan: „Același mesaj pe care îl dau și public, dar e clar care este mesajul pe care Guvernul îl dă. E clar care sunt intențiile autorităților de la Chișinău și vreau să dau acest mesaj foarte clar cetățenilor Republicii Moldova: „Stați liniștit, știm exact cu cine discutăm.”
Europa Liberă: Dacă Moldova va suferi o pierdere de credibilitate din partea partenerilor din Occident, ar putea să o câștige la cei din Est, de la Federația Rusă? Mai cu seamă că șeful statului, considerat un politician pro-rus, Igor Dodon, speră că în toamnă țara să devină membru observator la Uniunea Economică Euroasiatică.
Siegfried Mureșan: „Nu știu care sunt regulile în lumea lui Putin și adevărul e că nici nu mă interesează dacă Vladimir Putin se mângâie pe obraz cu Igor Dodon sau îl bate la fund?
Europa Liberă: Dar dacă autoritățile Republicii Moldova vor ține cont pe jumătate de avizul Comisiei de la Veneția, lucrurile cum vor sta?
Siegfried Mureșan: „Este insuficient. Comisia de la Veneția nu este un organism internațional pe jumătate profesionist sau pe jumătate serios, sau cu jumătate de expertiză. Este organismul internațional cu cea mai mare expertiză în acest domeniu și de aceea recomandările trebuie implementate de la A la Z.”
Europa Liberă: Dvs. lăsați să se înțeleagă că trebuie să rămână actualul sistem electoral de vot?
Siegfried Mureșan: „Eu nu știu ce va spune Comisia de la Veneția, nu am văzut niciun document oficial și de aceea eu nu spun prefer: A sau B, eu am spus întotdeauna că schimbarea este impestivă, neconsensuală și mai ales încontra avizului Comisiei de la Veneția. Este inacceptabilă. Și mă închin la această poziție.
Indiferent care este avizul Comisiei de la Veneția, acela trebuie implementat. Și eu nu știu care va fi avizul, fiindcă nu am văzut niciun document, de aceea trebuie să-l așteptăm și după aceea, trebuie implementat.”