Suntem în ajunul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată, în lumea întreagă, la 3 decembrie. E doar un prilej să ne întrebăm în ce măsură Republica Moldova, care a ratificat în 2010, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, reuşeşte să-şi onoreze angajamentele asumate. De ce în pofida mai multor măsuri întreprinse, persoanele cu nevoi speciale spun că se confruntă în continuare cu un şir de obstacole şi că nu beneficieze de aceleași drepturi și posibilități ca și toți ceilalți?
O discuţie pe această temă cu invitata emisiunii Cornelia Adeola, consultant în drepturile persoanelor cu dizabilități la Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Moldova.
Europa Liberă: Pentru că discutăm azi despre problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în R. Moldova aş vrea să începem această discuţie ascultând un scurt mesaj pe care a dorit să-l transmită, în ajunul Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, Radu Raicu un tânăr pe care colega noastră Valentina Ursu l-a întâlnit în satul Filipeni, raionul Leova.
Radu Raicu: „Într-un stat de drept în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie să fie respectate aşa precum se zice şi în Constituţie vream să le aduc mulţumiri tuturor persoanelor cu dizabilităţi şi pe această cale vreau să le amintesc guvernanţilor că Legea cu privire la persoanele cu dizabilităţi care a fost aprobată de Parlament şi legea nr.133 cu privire la asistenţa socială obligă statul ca să aibă grijă de persoanele cu dizabilităţi şi nu numai.
Pe raionul Leova sunt 1200 de persoane cu dizabilităţi, iar pe teritoriul Republicii Moldova sunt 270 de mii”.
Europa Liberă: Aşadar, doamnă Adeola, acest tânăr, care ne-a spus că are şi el o dizabilitate, a ţinut să le reamintească autorităţilor că sunt obligate prin legi să respecte drepturile tuturor persoanelor, inclusiv a celor cu nevoi speciale. La capitolul legi Republica Moldova stă în general bine. Asta constata acum câteva luni şi Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. De ce aceste legi bune nu par să producă rezultatele așteptate?
Cornelia Adeola: „Într-adevăr, Republica Moldova stă foarte bine la capitolul legi. În principiu, marea majoritate a legilor sunt în conformitate cu standardele internaţionale şi cu documentele internaţionale ratificate de către Republica Moldova. Sunt mai mulţi factori de ce legile nu funcţionează într-o ţară şi în special dacă vorbim despre anumite grupuri, inclusiv despre persoanele cu dizabilităţi. Un factor este prezenţa în continuare a atitudinii faţă de persoanele cu dizabilităţi. Un alt factor este faptul că legile sunt scrise bine însă nu există mecanisme de implementare ale acestora, ceea ce creează dificultăți. Al treilea moment important este factorul uman. Totul depinde de oameni, de cei care de fapt ar trebui să respecte şi să implementeze cele prevăzute în lege.”
Europa Liberă: Una din problemele grave este integrarea în comunitate mai cu seamă a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, încadrarea acestora în câmpul muncii. Există totuși nişte progrese în acest sens?
Cornelia Adeola: „La moment, progresele în acest sens sunt destul de modeste. Sunt în derulare însă destule proiecte şi programe care au menirea să contribuie la incluziunea socială. Vreau să pun accent anume pe cuvântul incluziune şi nu integrare. Ele au semnificații diferite. Prin incluziune avem în vedere faptul că persoana este un cetățean este egal cu toţi ceilalți cetățeni care beneficiază de toate drepturile şi libertăţile, are acces fără bariere sau limitări la tot ceea ce trebuie statul să ofere unui cetățean. Este adevărat că pentru persoanele cu dizabilități intelectuale şi psihosociale este mai dificilă această incluziune socială din motivele inexistenţei stimei şi a lipsei de informaţii suficiente despre aceste persoane. Încă bântuie suficiente mituri în societatea noastră vizavi de persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale.
Totodată este în plină derulare reforma ce ţine de dezinstituționalizare. Persoanele sunt deja scoase din instituțiile rezidențiale. Mai avem o reformă importantă, cea în domeniul sănătăţii mentale care contribuie la incluziunea socială anume a acestui grup de persoane.”
Europa Liberă: Vorbind despre dezinstituționalizare, nu e un băţ cu două capete, cumva? Pe de o parte, orice persoană se simte mai bine în comunitate, decât într-o instituţie rezidenţială, dar pe de altă parte lipsesc deocamdată serviciile speciale care ar putea ajuta acești oameni să se integreze în societate.
Cornelia Adeola: „Cu siguranţă aveţi dreptate. Nu putem spune că aceste servicii lipsesc în totalitate, dar deficitul acestora este evident, în special în unele localităţi. Avem localităţi care sunt mai active în promovarea serviciilor sociale în comunitate. Totuşi, art.19 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pe care Moldova a ratificat-o, spune că toate persoanele cu dizabilități au dreptul să trăiască în comunitate, să ducă un trai liber. Noi, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului venim cu recomandarea ca în momentul în care persoana este dezinstituționalizată autoritățile să se asigure că există un serviciu în comunitate în suportul acestor persoane.”
Europa Liberă: Recent am fost la Bruxelles şi acolo fiecare semafor e adaptat pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Semafoarele sunt însoțite de semnale sonore. E o practică absolut firească în Occident, de ce întârzie să apară în Moldova? Vorbesc nu doar despre semafoare, ci şi de căi de acces în instituții, spitale etc.
Cornelia Adeola: „În Chișinău avem maxim şase semafoare sonore, câteva în centrul oraşului şi în Telecentru – un sector în care istoric circulau mai multe persoane cu dizabilități senzoriale. Această practică întârzie să apară la noi, deşi a început să fie implementată, din câteva motive. Unul ar fi neînțelegerea necesității accesibilizării a drumurilor, trotuarelor, a căilor de acces în diverse instituţii. Într-un studiu am depistat că în oraşele din Republica Moldova cele mai inaccesibile sunt policlinicile. Ele au cele mai multe şi cele mai înalte scări. Pentru a asigura accesul trebuie neapărat să existe cineva care să-i ofere suport persoanei. Depinde şi de cei care trebuie să implementeze aceste lucruri. Totodată avem suficiente organizaţii ale societăţii civile care deja au promovat foarte multe schimbări, inclusiv atunci când a fost reparat bulevardul Ştefan cel Mare, dar şi în ce priveşte accesibilizarea unor instituţii de menire socială.”
Europa Liberă: Aţi menţionat că una din cauze este că există această neînțelegere a necesităţii de a asigura accesibilitate. Neînțelegere din partea cui?
Cornelia Adeola: „Neînţelegere din partea agenţilor economici, de exemplu, dacă vorbim despre magazine, farmacii etc. Neînțelegere din partea autorităţilor, deşi în legislaţie avem aceste prevederi. În momentul în care persoana nu are această barieră nu vede din start necesitatea accesibilizării intrării, de exemplu. În țările europene și în alte state ale lumii proiectele de construire sau reconstruire a unor clădiri nu sunt admise dacă nu sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi. La noi în legislaţie aceste prevederi există doar că la moment oamenii parcă se fac a uita uneori despre asta.”
Europa Liberă: Aţi menţionat că mai există în comunitate prejudecăți în raport cu persoanele cu dizabilități. Faptul că autoritățile vor promova diferite reforme, vor crea infrastructura necesară, şcoli incluzive etc. E suficient ca să se schimbe atitudinea din societate, să dispară aceste prejudecăți?
Cornelia Adeola: „Nu este suficient. Depinde foarte mult şi de cum este prezentată această reformă, inclusiv din partea autorităţilor. Depinde foarte mult şi de faptul cât de implicate sunt persoanele cu dizabilităţi în acest proces. Dacă mă întorc la Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi care a fost ratificată de Republica Moldova, regula principală a acesteia este „nimic pentru noi fără noi”. Asta înseamnă că la nivel de toate procesele, de toate deciziile care au loc în stat trebuie să fie implicate persoanele cu dizabilităţi. În cazul deciziilor foarte importante, ele nu trebuie să fie luate de persoane care nu ştiu şi nu înţeleg cum este să trăieşti într-o lume în care există foarte multe bariere. În acest context, atunci când se promovează reformele este foarte important să fie prezente persoanele cu dizabilităţi, să fie implicate în acest proces şi ele să vorbească despre cât de importante sunt aceste reforme.”
Europa Liberă: Am impresia că atunci când se face la noi o reformă, o schimbare, o înnoire nu se prea ţine cont de persoanele cu dizabilități. Zilnic merg cu troleibuzele vechi şi cu cele noi în Chişinău. Îmi dau seama că un om care este în cărucior el nu poate întra într-un troleibuz vechi. Am apărut cele noi, dar au apărut fără să se gândească la omul în cărucior. S-a gândit că cele vechi sunt hârbuite şi ele trebuie schimbate. Când o să ajunge să avem oare numai troleibuze normale în care oamenii cu dizabilități să poată intra?
Cornelia Adeola: „O să revin la faptul că foarte multe lucruri depind de factorul uman, depind de oameni. Depinde şi de cât de insistent o să fie înaintate cerinţele, dar şi de cei care o să le audă. Nu pot să vorbesc din perspectiva financiară a asigurării cu transport public accesibil. Asta ţine de competenţele Primăriei. Pot să spun doar un singur lucru – chiar dacă există troleibuzele noi, nu întotdeauna şoferii sunt pregătiţi să-şi îndeplinească munca aşa cum trebuie şi efectiv de multe ori chiar dacă la staţie vedem o persoană în scaun cu rotile nu întotdeauna vedem şoferul care să iasă şi să-i ofere posibilitatea ca persoana să intre în troleibuz, deşi asta nu necesită un efort foarte mare.
Cele mai mari schimbări se întâmplă atunci când societatea în general se schimbă ca mentalitate. asta este cel mai dificil de făcut într-o societate şi depinde foarte mult de fiecare dintre noi. Dacă fiecare dintre noi la nivel individual, la nivel de familie şi comunitate o să promoveze nişte valori corecte, nişte principii corecte, cum ar fi cel de acceptare a tuturor şi nu de toleranţă cum vorbeam noi până acum, dacă nu o să divizăm persoanele în noi şi ei, sau în cele cu şi fără dizabilităţi, dacă nu o să promovăm atitudine de milă şi caritate, dar o să promovăm atitudinea de respect, de drepturi egale, atunci lucrurile o să se schimbe mai degrabă. Dacă o să aşteptăm însă doar schimbări legislativ sau implementarea reformelor, cu părere de rău schimbările o să întârzie.”
